Ethnographic Park Cluj

Premisele acestui concurs constau în oportunitatea extinderii Parcului actual atât ca teritoriu valorificat cât și funcțional. Astfel Parcul Etnografic În Aer Liber, care are funcțiuni specifice unui muzeu (obiecte de patrimoniu amplasate în incinte care reproduc peisajul rural specific diferitelor zone, program de vizitare precis, vizite însoțite de ghid, accesul direct restricționat în incintele protejate, conservare etc.) va avea posibilitatea dezvoltării unor noi zone destinate unor funcțiuni conexe, inedite, moderne. Astfel Parcul-Muzeu se va transforma într-un complex funcțional în care valențele culturale vor fi completate de cele de învățare, de experimentare directă, de agrement și loisir etc.

Această îmbunătățire (upgrade) a zonei oferă mai multe șanse de succes în dezvoltarea urbană inteligentă a unei vecinătăți foarte valoroase a orașului participând la crearea unui viitor inel de facilități peisagere ale orașului care vor extinde harta obiectivelor sale turistice.

Această oportunitate a fost reliefată de-a lungul anului 2015-2016 în cadrul proiectului Conservare – Restaurare și punere în valoare a bisericilor din lemn Petrindu și Cizer în urma căruia specialiștii Nordic Urban Design Association au elaborat un Master Content Plan cu acest subiect în care au concluzionat nu numai utilitatea acestei dezvoltări urbane dar și necesitatea ca punctul de pornire în realizarea demersului trebuie să fie organizarea unui concurs de soluții. 

Promotorul acestui concurs este Consiliul Județean Cluj, cel care este proprietarul terenului și beneficiarul rezultatelor concursului.

Organizatorul concursului este Ordinul Arhitecților din România.

_________________________

sursă foto materiale grafice: Ghid Video Turistic

Juriul concursului

Membri titulari

arh. Hakon Iversen

Norvegia

arh. Claudiu Salanță

România

arh. Horia Marinescu

Austria

Membri supleanți

Trond Tystad

Calendarul concursului

  • Stage Complete

    Lansarea oficială a concursului

    data publicării pe SEAP
    02.03.2017
  • Stage Complete

    Înscrieri vizită sit

    până la data de
    09.03.2017
  • Stage Complete

    Vizită sit

    10.03.2017
  • Stage Complete

    Data limită primire întrebări Runda 1

    13.03.2017
  • Stage Complete

    Data limită răspuns întrebări Runda 1

    17.03.2017
  • Stage Complete

    Data limită primire întrebări Runda 2

    03.04.2017
  • Stage Complete

    Data limită răspuns întrebări Runda 2

    07.04.2017
  • Stage Complete

    Predare proiecte

    19.04.2017
  • Stage Complete

    Analiză preliminară proiecte

    20-21 aprilie - verificare comisie tehnică
    20.04.2017
  • Stage Complete

    Jurizare proiecte

    22-24.04.2017
    22.04.2017
  • Stage Complete

    Anunț oficial câștigător

    conferință de presă cu juriul
    25.04.2017
  • Stage Complete

    Data limită depunere contestații

    10 zile de la comunicarea rezultatului procedurii
    05.05.2017

Documentația de concurs

Trimite o întrebare pentru organizatori

x_oar