Concluzii după reuniunea ministerială informală a miniștrilor responsabili cu dezvoltarea urbană (14.06.2019)

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

2 iulie 2019 

Pe 14 iunie 2019 a avut loc la București reuniunea ministerială informală a miniștrilor responsabili cu dezvoltarea urbană, având ca scop adoptarea unui set de concluzii ministeriale sub forma Declaraţiei de la Bucureşti – „Către un cadru comun pentru dezvoltare urbană în Uniunea Europeană“, document care urmărește stabilirea unui acord politic pentru inițierea activităților de dezvoltare a unui cadru strategic pentru Uniunea Europeană, prin:

  • implementarea și continuarea Agendei Urbane a Uniunii Europene,
  • corelarea cu procesul de revizuire a Cartei de la Leipzig,
  • asigurarea coordonării între diferitele inițiative din cadrul Agendei Urbane.

Prima sesiune a reuniunii a fost dedicată principalelor realizări ale Agendei Urbane a Uniunii Europene, mecanism inovator pentru intensificarea guvernanței multinivel. Orașele și zonele urbane joacă un rol important în livrarea priorităților Uniunii Europene, iar dezvoltarea urbană are un potențial puternic care să contribuie la coeziunea teritorială a Uniunii prin externalități pozitive în afara zonelor urbane. Agenda Urbană a Uniunii Europene a introdus cooperarea verticală și orizontală între state membre, instituții europene și toți actorii relevanți, așezând la aceeași masă de discuții orașele și organizațiile europene care le reprezintă la nivel european. 

A doua sesiune a reuniunii a fost dedicată Declaraţiei de la Bucureşti – „Către un cadru comun pentru dezvoltare urbană în Uniunea Europeană“ şi a inclus o prezentare a raportului „Viitorul oraşelor“, realizat de Centrul Comun de Cercetare, serviciul științific intern al Comisiei Europene. Printre altele, racest raport a identificat problemele cu care se confruntă orașele, dar și avantajele pe care acestea le au îl au construirea proactivă a viitorului dorit. Scopul principal al raportului a fost să lanseze o serie de întrebări deschise și să inițieze discuții despre cum poate ar putea și cum ar trebui să arate viitorul orașelor, atât din perspectiva comunității științifice, cât și a factorilor de decizie politică.

Reuniunile informale ale miniştrilor constituie o practică uzuală a fiecărei Preşedinţii rotative la Consiliul Uniunii Europene, cu scopul de a asigura cadrul adecvat unei reflecţii comune şi al unui schimb de opinii pe teme de interes la nivel european şi internaţional.

AICI puteți consulta Declaraţia de la Bucureşti – „Către un cadru comun pentru dezvoltare urbană în Uniunea Europeană“ (în limba engleză).

AICI puteți consulta raportul „Viitorul oraşelor“ (în limba engleză).