OUG 88, 89, 90 și 92 /2020 – măsuri de protecție socială, sprijinire a IMM Invest și facilități fiscale

7 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

4 mai 2020

Guvernul României a adoptat la finalul lunii mai 2020 patru ordonanțe de urgență, ce au intrat în vigoare în 29 mai 2020, după publicarea lor în Monitorul Oficial.

Vă prezentăm, pe scurt, principalele prevederi ale fiecărei din aceste OUG.

OUG 88 PRIVIND INSTITUIREA UNOR MĂSURI AFERENTE PROIECTELOR STRATEGICE PENTRU FONDURI EUROPENE POAT ȘI POIM

Ordonanța de urgență nr. 88/2020 se referă la instituirea unor măsuri, precum și la acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027, destinat finanțării prin Programul operațional Asistență tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) și Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM), în scopul de a asigura cadrul general pentru marile proiecte de investitii care urmeaza in perioada 2021 – 2027.

Prin prezenta ordonanță de urgență se acordă sprijin financiar în elaborarea documentațiilor tehnico-economice în următoarele domenii de interes strategic național/local:

  • transportul;
  • apa și apa uzată;
  • gestionarea deșeurilor;
  • mobilitatea urbană;
  • regenerarea urbană;
  • infrastructura rutieră și de interes județean;
  • centre de agrement/baze turistice/tabere școlare;
  • infrastructura și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu;
  • specializare inteligentă.

 Actul normativ vine să asigure sprijin financiar pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru: 

  •  studiu de fezabilitate sau documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz;
  •  plan de afaceri;
  •  studiu de marketing; 
  •  studiu de oportunitate;
  •  studii geotehnice;
  •  studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu; 
  •  studii arheologice; 
  •  studii hidrologice; 
  •  studii topografice; 
  •  documentații cadastrale etc.

OUG 89 CE MODIFICĂ OUG 110/2017: PROGRAMUL DE SUSȚINERE A IMM-URILOR – IMM INVEST ȘI COMPLETEAZĂ SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PENTRU SUSȚINEREA IMM-URILOR ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONIMICE

Acest act normativ corectează o parte din constrângerile inițiale, care îngreunau implementarea facilităților de finanțare. 

Cea mai importantă modificare este definirea beneficiarului programului, lărgind aria acestora, respectiv:

  • întreprinderi mici și mijlocii care desfășoară activitate economică, reglementate de Legea 31/1990;
  • societăți cooperative;
  • persoane fizice autorizate;
  • întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
  • organizații nonguvernamentale – asociații și fundații;
  • cooperative agricole și societăți agricole.

Precizarea este clarificatoare pentru entitățile care nu puteau aplica pentru creditare. 

De asemenea, textul OUG 89 mai cuprinde mici reglaje în ceea ce privește garanția de stat și delimitarea definirii societăților aflate în dificultate.

OUG 90 PENTRU MODIFICAREA OUG 6/2019 PRIVIND INSTITUIREA UNOR FACILITĂȚI FISCALE – EȘALONAREA LA PLATĂ

Actul normativ vine cu modificări care urmăresc să lărgească condițiile de eșalonare la plată pentru creanțele acumulate în perioada de restricții, ca urmare a diminuării semnificative a lichidităților și apariției riscului de blocaj financiar al firmelor, având drept consecință deschiderea procedurilor de insolvență.

Termenul de plată a obligațiilor bugetare se prelungește până la data de 25 iunie 2020 inclusiv. 

De asemenea, tot până la 25 iunie 2020 se prelungește și scutirea de dobânzi și penalități acumulate în această perioadă.

Termenul de menținere a valabilității eșalonărilor la plată se prelungește până la 25 iunie 2020 inclusiv.

OUG 92 – REGLEMENTĂRI DE RELAXARE A MUNCII ȘI DE SPRIJIN A ANGAJAȚILOR ȘI ANGAJATORILOR, ÎNCEPÂND CU 1 IUNIE 2020

Ordonanța prevede două aspecte principale, respectiv:

bonificația de 41,5% pentru salariații ieșiți din șomaj tehnic

bonificația de 50% din salariul noilor angajați șomeri, persoane 16 – 29 sau +50 de ani

Bonificația pentru sprijinul salariaților ieșiți din șomaj tehnic

Începând cu 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajați au beneficiat de șomaj tehnic, precum și angajatorii ai căror angajați au avut contractele de muncă suspendate și nu au beneficiat de șomaj tehnic în perioada stării de urgență sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de 3 luni,  de decontarea unei părți din salariu, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut, dar nu mai mult de 41,5% din salariul mediu brut pe economie.

Angajatorii au obligația să mențină raporturile de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri. Obligația nu se aplică dacă încetarea contractului de muncă intervine din inițiativa angajatului și nu a angajatorului.

Bonificația se acordă doar pentru angajații care au avut contractul de muncă suspendat pe minimum 15 zile în perioada stării de urgență sau de alertă și au beneficiat de indemnizația de șomaj tehnic, conform OUG 30/2020 sau conform art. 53 din Codul Muncii.

Angajatorii care au mai multe domenii de activitate, dintre care cel puțin unul se află sub restricții, optează fie pentru bonificația de 41,5%, fie pentru indemnizația de șomaj tehnic.

Decontarea bonificației

Angajatorii suportă integral salariul angajaților, apoi solicită decontarea sumei în luna următoare, de pe 1 până pe 25 ale lunii.

Decontarea se va realiza în maxim 10 zile de la declararea taxelor salariale și plata acestora, pentru perioada de raportare pentru care se face solicitarea. Mai concret, se plătește salariul către angajat, se depune declarația 112, se plătesc taxele, apoi se numără cele 10 zile în care se așteaptă banii.

Procedura de decontare este diferită de cea a șomajului tehnic. Solicitarea se face pe baza cererii și a listei beneficiarilor. Actul normativ nu prevede dovada depunerii declarației 112 sau a achitării taxelor salariale, dar cu siguranță este pregătită modalitatea de verificare a condiționării.

Bonificația pentru sprijinul noilor angajări

Angajatorii care, în perioada 1 iunie 2020 – 31 decembrie 2020, încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani, înregistrați ca șomeri în perioada stării de urgență sau a stării de alertă, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrați ca șomeri, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Atenție: tinerii șomeri nu sunt condiționați de situația de urgență sau alertă.

Notă: deși actul normativ nu specifică clar, procentul de 50% se aplică la salariul brut de bază, în logica reglementărilor anterioare.

Angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la terminarea perioadei bonificate. Angajatorii care încetează contractele de muncă anterior termenelor vor restitui integral sumele încasate, la care se adaugă dobânda de referință BNR, dacă încetarea acestora a avut loc în temeiul art. 55 b), art. 56 (1) d) și e) și art. 65 din Codul Muncii, detaliate mai jos:

  • Art. 55 b) ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea;
  •  Art. 56 d) ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă;
  •  Art. 56 e) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare;
  •  Art. 65 (1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoană acestuia.

Bonificația se acordă pentru plata salariului proporțional cu timpul efectiv lucrat și nu se cumulează, pentru același angajat, cu alte subvenții primite prin convenții.

De asemenea, bonificația se acordă inclusiv în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români care au avut încheiate contracte de muncă cu angajatori străini și încetate prin concediere.

De cele două bonificații nu beneficiază angajatorii care, la data solicitării, se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate sau restricții din alte motive decât cele generate de pandemie. Actul normativ nu restricționează angajatorii aflați în insolvență sau reorganizare judiciară.

Procedura de acordare a bonificațiilor se stabilește prin ordin ANOFM în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

Se prelungesc acordarea șomajului tehnic și alte măsuri de protecție socială (ajutorul social pentru alți profesioniști) și după 31 mai 2020, pentru domeniile de activitate pentru care se mențin restricții, până la ridicarea acestor restricții – acestea vor fi reglementate ulterior.

                                                                                                                                                        ***

Mulțumim Valentinei Saygo, expert contabil și consultant fiscal, pentru informațiile furnizate, care au stat la baza redactării acestui articol.