Prezentare „Despre profesia de arhitect”, CARAVANA OAR 2019 -2020

14 octombrie 2019

Caravana OAR 2019-2020 este un proiect cultural organizat de Ordinul Arhitecților din România din taxa de timbru de arhitectură și se adresează membrilor săi, atât stagiari cât și arhitecți cu sau fără drept de semnătură, studenților facultăților de arhitectură din țară, dar și angajaților filialelor vizate în această etapă.

Prin conferințele și întâlnirile propuse, Ordinul Arhitecților din România urmărește coagularea comunității de arhitecți din țară și implementarea unui cadru prin care va putea oferi tuturor membrilor săi accesul la o educație de arhitectură și o formare profesională de calitate, în vederea încurajării creșterii calității arhitecturii și a mediului construit din România.

Această primă prezentare este cuprinsă în conferința cu tema „Modalități de exercitare a meseriei de arhitect”, organizată de The Institute în Programul DIPLOMA – Festivalul național al tinerilor artiști. Această prezentare va fi urmată de o serie de întâlniri dedicate studenților arhitecți din țară, prin care Ordinul Arhitecților din România își propune introducerea studenților arhitecți în problematica practicii de arhitectură și a stagiului de formare, precum și integrarea acestora în profesie.

Prezentarea „Despre profesia de arhitect” va fi susținută de arh. Raluca Munteanu, vicepreședinte OAR, și arh. Iulia Stanciu, președinte CNADS OAR și profesor UAUIM. La discuții vor lua parte arh. Mihail Munteanu (responsabil stagiu OAR București), Anca Cioarec și Brîndușa Tudor (Stardust Architects), Irina Meliță (partener Poster, vicepreședinte OAR București), Sabin Dumitriu (Pluto.by.Night) şi Justin Baroncea (Point 4), ale căror prezentări vor dezbate tema conferinței. 

Intrarea la eveniment este liberă, dar pentru o mai bună gestionare a întâlnirii, vă rugăm să confirmați participarea prin completarea forumularului din acest LINK.

DESPRE PROFESIA DE ARHITECT

16.10.2019, ora 16:30

Sala Frescelor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, str. Academiei 18-20