STUDIO AKS: Casa C, Cluj
În secțiunea “Bună practică” vă prezentăm proiectele câștigătoare la Anualele și Bienalele de Arhitectură ale filialelor OAR din țară și București, competiții menite să promoveze excelența în domeniu, să o recunoască și să o recompenseze.
Premiul
Proiectul a primit premiul juriului la secțiunea „Arhitectura Locuinței individuale” din Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2019. Acest eveniment de arhitectură prezintă cele mai bune proiecte de arhitectură realizate în ultimii doi ani de arhitecții județelor Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Baia Mare, Oradea, Satu Mare.
Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) își propune să evidențieze valențe definitorii pentru arhitectura de calitate, să dezbată și să anime dialogul în jurul obiectului de arhitectură și al impactului acestuia în oraș și asupra comunității și, nu în ultimul rând, să formeze publicul în spiritul valorilor arhitecturii.
Autori
Arhitectura: Studio AKS, BIA S. Todoran: arh. Smaranda Todoran
Proiectant rezistență: 2M Proiect
Proiectant instalații: KEMP Proiect
Fotografii: Bogdan Meseșan
Descrierea proiectului
Comentariul autorului:
“Despre a fi afară și înăuntru, în oraș și în natură: Beneficiarii casei, părinții și două fete, alcătuiesc o familie obișnuită, care petrece mult timp acasă: el și ea sunt amândoi artiști. Situl, într-o zonă rezidențială coerentă, aproape de centrul orașului Cluj-Napoca, e oarecum ascuns: începe îngust de la stradă, pentru a se lărgi și a coborî ușor spre Cimitirul Central cu care se învecinează în partea din spate.
O urmă de casă veche, demolată la începerea proiectului, răspundea acestei situații printr-o retragere semnificativă față de aliniament: semnul unei negocieri, care nu e singulară în zonă, între forfota străzii și liniștea copacilor maturi din grădina cimitirului.
În același timp, terenul e perpendicular pe panta mai semnificativă a dealului, ceea ce face ca orașul să devină prezent printre crengile arborilor maturi, pe măsură ce urci etajele imaginare… Întâlnirea dintre oraș și natură a devenit punctul de plecare al proiectului: o încercare de a potrivi ceea ce avea de oferit situl cu căutările și firea membrilor familiei.
Din casa veche s-au recuperat doar câteva cărămizi, dar s-a păstrat și poziția primului corp de clădire al casei noi. Retragerea semnificativă de la stradă a devenit un prilej de a gândi proiectul în secvențe exterioare în lungul sitului. În loc de două grădini, cea din față și cea din spate, situl a primit și o a treia secvență exterioară care marchează mijlocul volumului.
Este vorba de un spațiu intermediar, nici cu totul exterior, nici cu totul interior: un culoar care se deschide în totalitate și care, în tot parcursul casei, introduce o pauză: o curte, prilejul unei relații semnificative cu „afară” în centrul casei – o îngustare a lui înăuntru, pentru a crea un afară mai larg.
În jurul acestui spațiu se organizează zonele comune ale parterului, bucătăria, sufrageria și camera de zi. Prezența lui face ca zonele comune să fie înconjurate pe trei sau patru laturi de spații exterioare, intensificând, pe măsură ce te apropii de grădina din spate, relația cu exteriorul.
Dinspre grădina amplă de fațadă, unde e situat atelierul de pictură – introvertit, luminat zenital sau de fante verticale – casa se dezvăluie în planul parterului ca o serie de secvențe ce se deschid din ce în ce mai mult spre afară.
Același lucru se întâmplă în plan vertical. Pe măsură ce urci, prezența naturii din grădina casei, din grădinile vecine și din cimitir, dar și prezența orașului oferă posibilități pentru a răspunde diferit spațiilor private.
Camerele fetelor au plecat de la aceste posibilități, potrivite cu dinamica vârstei lor : când a început proiectul, erau în școala primară, spre sfârșit, trecuseră deja prin adolescență. Caracterul spațiilor lor e unul care se schimbă și el, în funcție tot de relația cu exteriorul – care traduce stări, etape ale copilăriei.
Dinăuntru, „afară” apare în diferite ipostaze: o logie peste acoperiș – în care pășești ușor ca să vezi strada și orașul; balconul Julietei – un geam pe colț îndreptat spre copacii din jurul casei ; terasa comună de deasupra camerelor, unde urci ca într-un observator, ca pe o piramidă și unde ești, dintr-o dată, sus, deasupra acoperișurilor, deasupra copacilor, deasupra orașului, sub stele.
Dormitorul părinților îndeamnă poate mai puțin la visare: de dimineață vezi mereu orașul printre copaci, din cameră, din baie – o imagine seducătoare, dar și un sentiment prezent (și presant) al realității.
Imaginea casei nu e altceva decât reflecția acestui demers: o negociere între plin și gol, în căutarea decupajului potrivit, mereu dinăuntru spre afară. Nu doar o imagine, natura intră înăuntru prin texturile casei.
Materialele au aproape toate o istorie a lor, nu vin fără povești: lemnul parchetului și al ferestrelor e uscat de ani buni în așteptarea acestei case; peretele scării a fost lucrat în lut (de el) și sticlă (de ea); piatra de gard provine din două șuri demolate, iar rosturile din pavajul de piatră cubică sunt toate făcute de ei.
Și pentru că locuitorii casei au nume de păsări, motivul panourilor de metal care compun gardul – a venit ca un apostrof al întregii povești: tabla netedă e decupată de desene cu păsărele care te lasă să tragi puțin cu ochiul. Înăuntru. Și afară.”
Beneficiar: fam. Cloșcă
