Vizitați expoziția „acest loc rămâne liber”!

Add to my calendar
2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Expoziția va putea fi văzută și ascultată la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, în perioada 15 octombrie – 4 noiembrie 2021, de marți până duminică, între orele 12:00 și 18:00. În primul weekend, 15-17 octombrie, programul de vizitare va fi între orele 12:00 și 18:00.

acest loc rămâne liber este expoziția experiment rezultată din colaborarea dintre trei poete, patru artiste din sfera artelor vizuale, o scenografă și o artistă a sunetelor, pornind de la o nevoie de a găsi și defini mecanisme feminine creative de apărare în vremuri incerte.

Poezia se manisfestă în traseul expoziției în forme diferite. Uneori poezia prinde trup, alteori doar sunet, în timp ce instalațiile vizuale o însoțesc sau descriu o nouă poezie. Toate împreună punctează diferențele de raportare ale artistelor la teme precum intimitatea, siguranța sau fragilitatea lor.

Artiste expozante

Cele 9 artiste sunt Cristina Cociș, Ioana Geacăr, Ileana Zirra, Andreea Lupu, Maria Livia Onete, Miruna Radovici, Denisa Popescu, Elena Vlădăreanu, Anamaria Pravicencu.

Am pornit încercând să ne delimităm un spațiu sigur în care să avem libertatea să fim și să creăm. Am ajuns astfel să deschidem o ușă către fiecare dintre noi, în care am regăsit elemente comune, precum coconul, păsările sau grădina.

Expoziția este parte din proiectul Safe Space, inițiat de Asociația Antistatic în parteneriat cu Scrie despre tine, Asociația Jumatatea Plină, Arcen și Ordinul Arhitecților din România și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Program de vizitare și programări

Puteți vizita expoziția, cu programare prealabilă, în perioada 15 octombrie – 4 noiembrie 2021, de marți până duminică, între orele 12:00 și 18:00, la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, str. Pictor Arthur Verona, nr. 19.

Durata recomandată de vizitare 20 min. Se recomandă vizite individuale sau în grupuri de maxim 2 persoane.

Vă rugăm să vă programați pentru vizitarea expoziției pe www.acestloc.ro Accesul este permis doar cu prezentarea certificatului verde și mască de protecție.*

Locul expoziției este frumoasa casă Mincu de pe str. Arthur Verona nr. 19 – sediul Ordinului Arhitecților din România.

Mai multe detalii despre eveniment pe Facebookul Asociatiei Antistatic.

*Accesul va fi permis doar sub condiția purtării măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii: sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore; prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore; se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul  certificatului digital al UE privind COVID. În cazul cetățenilor străini și apatrizi, dovada se face prin intermediul documentului de vaccinare  emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după  caz, a documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și  în limba engleză.