Procedură privind executarea lucrărilor fără autorizație asupra monumentelor istorice

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Ministerul Culturii a lansat în consultare publică proiectul de Ordin pentru aprobarea procedurii privind notificarea prealabilă și emiterea acordului scris, în cazul executării lucrărilor, în condițiile prevăzute de art. 11, alin (2) și (4) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în continuare proiect de Ordin, pe site-ul ministerului, la adresa: http://www.cultura.ro/proiect-de-ordin-24

Referitor la modificările propuse, OAR, prin intermediul Grupului de lucru Legislație generală, a transmis către ministerul de resort un punct de vedere  al profesiei. 

Astfel, Ordinul a atras atenția asupra următoarelor aspecte: 

1. Documentația tehnică aferentă notificării prealabile trebuie să fie realizată numai de către specialiști și experți atestați de către Ministerul Culturii. Altfel, orice altă soluție ar reprezenta o eroare, întrucât s-ar crea un vid legislativ care ar conduce la posibilitatea ca persoanele nespecializate să intervină în efectuarea unor lucrări asupra monumentelor istorice, punându-se astfel în pericol patrimoniul construit. 

2. Cu privire la dispozițiile art. 1 alin. (3) din proiectul de Ordin care stipulează că lucrările notificate vor beneficia de acord tacit în situația în care termenul de 30 de zile pentru emiterea acordului scris este depășit, opinăm că această abordare este inoportună deoarece este o amenințare față de ocrotirea monumentelor istorice.  

3.  De asemenea, la Anexa nr. 1, cu referire la documentele care constituie anexă la formularul privind notificarea prealabilă, precizăm că solicitantul ar trebui să depună atât o copie a titlului de proprietate, cât și a extrasului de carte funciară, întrucât potrivit Codului civil, înscrierea drepturilor reale în cartea funciară are caracter constitutiv.

  • DATA PUBLICĂRII 12.05.2020