Lansarea Premiilor UIA 2023: Spații incluzive, accesibile tuturor

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA) a lansat cea de-a 4-a ediție a Friendly and Inclusive Spaces Awards (Premiile pentru Spații incluzive, accesibile tuturor). Organizate de Programul Arhitectură pentru Toți (AfA), acestea au fost înființate cu scopul de a promova clădiri și locuri care inspiră și care creează medii durabile din punct de vedere social printr-o arhitectură de înaltă calitate.

Se acordă și un premiu special pentru cercetare în proiectare bazată pe dovezi (evidence-based design research), care aduce o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității vieții prin facilitarea unei mai bune înțelegeri a proiectării centrată pe oameni și a aplicării acesteia în mediul construit.

Categorii de premii

  1. Clădiri noi
  2. Clădiri existente renovate, inclusiv clădiri istorice
  3. Spații publice și deschise
  4. Cercetări întreprinse de arhitecți cu privire la teoria sau practica designului universal

Eligibilitate

  • Lucrările construite trebuie să fi fost finalizate începând cu 30 noiembrie 2016 și pot fi depuse de către arhitectul principal al proiectului sau de către proprietarul/clientul clădirii cu permisiunea arhitectului. Atribuirea trebuie să fie corect făcută și agreată la momentul depunerii atunci când există mai mulți arhitecți într-o echipă.
  • Cercetarea unui arhitect sau a mai multor arhitecți care fac să avanseaze teoria și practica designului incluziv, accesibil pentru toți, finalizată începând cu 30 noiembrie 2016. Proiectele depuse anterior mai pot fi depuse o singură dată.

Limba

Textul trimis trebuie să fie în limba engleză.

Juriul Internațional

Lucrări construite (Categorii 1-3)

  • Vassilis Sgoutas, președinte de onoare al UIA, Grecia, președinte al juriului
  • Kazi Arefin, câștigător al ediției anterioare, Bangladesh
  • Kate Otten, câștigătoare a ediției anterioare, Africa de Sud
  • Udi Pollak, expert UD, Israel
  • Angela Rolfe, director regional AfA, Irlanda,
  • Erico Abordo, AfA , membru supleant, Filipine

Cercetare (Categoria 4)

  • Allen Kong, co-director AfA, Australia, președinte al juriului
  • John Zeisal, expert independent, SUA
  • Jasmien Herssens, expert independent, Belgia
  • Arina Hayati, AfA, membră supleantă, Indonezia

Timeline

  • 19 ianuarie 2023: lansarea premiului
  • 13 februarie 2023: termen limită pentru întrebări
  • 17 februarie 2023: termen limită pentru răspunsuri
  • 15 martie 2023: termenul limită pentru trimiterea proiectelor
  • 18 mai 2023: Anunțarea câștigătorilor
  • 2-6 iulie 2023: Congresul Mondial al Arhitecților, UIA

Premii

Juriul poate acorda o medalie câștigătorilor globali din fiecare dintre cele 4 categorii și până la 3 mențiuni de onoare pentru fiecare categorie. Câștigătorii globali ai medaliilor vor fi invitați la Congresul Mondial al Arhitecților – UIA.

Pentru câștigătorii medaliilor din fiecare categorie, taxa de înscriere, transportul și cazarea la Congres vor fi asigurate de UIA.

Înscrieri

Cei interesați sunt invitați să se înregistreze pe Platforma UIA dedicată premiilor, unde se depun proiectele. Participarea este gratuită. Întrebările pot fi adresate la awards@uia-architectes.org.

Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://www.uia-architectes.org/en/award/2023-friendly-and-inclusive-spaces-awards/.