Dezbatere internațională în cadrul Forumului SHARE Bucharest 2017

4 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Dezbatere internaţională între arhitecţi și reprezentanți ai Ordinelor/Camerelor Naționale de Arhitectură din Europa Centrală si de Est: România, Bulgaria, Polonia, Slovenia și Macedonia 

În cadrul International Architecture and Engineering Forum SHARE Bucharest, 7 noiembrie 2017 , arhitecți și reprezentanți ai Camerelor/ Ordinelor Naționale de Arhitectură din  Europa de Est si Centrală s-au reunit în cadrul unei mese rotunde unde s-au pus în discuţie  problematici de actualitate la nivelul de activitate al domeniului. 

Invitații au fost arh. Serban Țigănaș, (preşedintele Ordinului Arhitecților din România), arh. Vlad Gaivoronschi,  arh. Borislav Ignatov (presedintele Consiliului de Management al Camerei Arhitecților din Bulgaria) împreună cu vicepreședintele Martin Hristov și arh. Radomir Serafimov. Macedonia a fost reprezentată de arhitectul Pako Radovanovic, Polonia de arh. Jan Pawel Belina-Brzozowski iar din Slovenia a fost prezent Miha Desman, sesiunea de discuţii fiind moderată de arh.Mihai Drişcu, decan al Facultăţii de Arhitectură din Iaşi.  Temele principale dezbătute au vizat politicile de arhitectură din țările reprezentate şi experienţele distincte în organizarea concursurilor de arhitectură. 

Președintele Ordinului Arhitecților din România susține că “forumul SHARE este formatul spre care au evoluat întâlnirile interdisciplinare pe care le OAR le organizează împreună cu AB Plus și PRO event de aproape zece ani. S-a creat o comunitate internațională în jurul arhitecților, formată din principalii actori din industria construcțiilor care au cele mai importante capacități de de cercetare și inovare. De asemenea arhitecții cei mai relevanți ai momentului, deținătorii celor mai importante premii care se acordă pentru realizări în domeniul construcțiilor avansate și culturii construirii sosesc la București pentru a împărți cunostințele lor cu publicul interesat din România”. 

Participanţii la discuţie au agreat să împărtăşească unii altora din experienţa comună în materie de organizare de concursuri de arhitectură – considerate un instrument decisiv pentru o politică de arhitectură sustenabilă și de calitate. ,,Anumite ţări sunt mai evoluate, altele mai puţin, în această direcţie şi este important să învăţăm unii de la alţii” a precizat arh. Șerban Țigănaș, venind astfel cu propunerea de a deschide ,,un fişier pentru documentare comună şi împărtăşire a experienţelor specifice.”  

Arh. Jan Pawel Belina-Brzozowski a prezentat circumstanţele organizării competiţiilor în Polonia, unde Association of Polish Architects (SARP) oferă susținere instituţiilor care doresc organizarea unui concurs de arhitectură. În acest sens, beneficiarilor le sunt puse la dispoziţie expertiză şi experienţă, scheme de contract, proceduri. Se oferă membri în comisia de evaluare (unde jumătate din juriu este definit de reprezentaţi delegaţi de SARP), comisionându-se în acelaşi timp şi organizarea expoziţiei finale şi promovarea rezultatelor. În aceeaşi linie, reprezentanţii României au prezentat misiunea activă a departamentului specializat pentru organizarea de competiţii din cadrul OAR .

,,În Slovenia o tradiţie lungă, încă din perioada socialistă continuă să lupte pentru legitimizarea competiţiilor împotriva mediului politic” a evidenţiat arh. Miha Desman. Începând cu anul 2004, camera arhitecţilor din Slovenia a emis control asupra tuturor competiţiilor de arhitectură şi prin lobby politic s-a obţinut ca proiectele de  investiţii publice de peste 2 milioane de euro şi proiectele de landscape design de peste  400 000 euro să fie obligatoriu atribuite prin competiţii. Dupa criză, investiţiile publice au fost foarte joase iar coroborate uneori cu înţelegeri greşite a legilor europene a determinat o scădere a randamentului apparatus-lui de dezvoltare și implementare a investițiilor. S-a potenţat ideea că implicarea arhitecţilor în viaţa politică este salutară, un exemplu fiind vice-primarul oraşului Ljubljana care este arhitect şi care a făcut resimţită o diferenţă semnificativă de viziune. Pe de altă parte, o viziune diformă este prezentată de Pako Radovanovic prin prisma proiectului Skopje 2014, prin care Guvernul Republicii Macedonia a dispus reconstruirea capitalei într-un stil monumental istoricist, care distanţează oraşul de standardele moderne de arhitectură. 

Temele comune la nivelul acestui bloc european au evidenţiat similitudini referitoare la discuţiile despre ,,chambers” şi ,,unions”, succesul implementării politicilor de arhitectură şi direcţionarea bugetului public în spijinul acestor demersuri, examenul de admitere în ordin şi continuarea formării continue, condiţiile de internship, calculaţiile fiscale. O temă ridicată de arh. Vlad Gaivoronschi vizează drepturile de autor şi imperativitatea colaborării cu avocaţii şi consultanţii juridici. De asemenea, Radomir Serafimov a adus în vedere sistemul de licitaţii după criteriul celui mai mic preț –  care ridică probleme în implementarea proiectului de arhitectură. 

Întâlnirea intermediată de Asociația culturală PRO event, prin cadrul Forumului SHARE, a constituit o ocazie pentru liderii prezenţi în cadrul evenimentului de a identifica indicii comuni ai moştenirii comuniste spre bine sau rău, în vederea schimbului de experienţă și al consolidării relaţiilor de cooperare și sprijin.