Hotărâri luate în cadrul ședinței de Consiliul Național OAR din 16 septembrie 2020

3 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

25 septembrie 2020

Membrii Consiliului național al Ordinului Arhitecților din România (CN) au votat în ședința online desfășurată miercuri, 16 septembrie, pentru completarea Comisiei de Recunoaștere a Titlurilor de Calificare și a Comisiei Naționale de Acordare a Dreptului de Semnătură, precum și pentru constituirea Comisiei pentru Cercetarea prealabilă a absențelor nemotivate de la ședințele Consiliului Național.

Ședința a început cu o întârziere de aproximativ o oră, din cauza problemelor tehnice întâmpinate de o parte din membri la logarea pe platformă. Ședința a continuat statutar, din momentul atingerii cvorum-ului, din voința membrilor CN, conform votului exprimat.

De asemenea, membrii au votat cu majoritate de voturi Procesul verbal al ședinței Consiliului național desfășurat în 9 iunie 2020.

Pentru completarea Comisiei pentru Recunoașterea Titlurilor de Calificare, conf. dr. arh. Horia Radu Moldovan, propus de Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, a fost votat cu majoritate de voturi.

Horia Radu Moldovan este decanul Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și va ocupa în comisie locul devenit vacant prin decesul prof. dr. arh. Zeno Bogdănescu.

Necesitatea completării Comisiei Naționale de Acordare a Dreptului de Semnătură derivă din gradul ridicat de încărcare a membrilor comisiei actuale și a personalului Ordinului Arhitecților din România, ca urmare a migrării sesiunilor de interviuri de acordare a dreptului de semnătură în mediul online.

Procesul de selecție și completare a acestei comisii este unul iterativ, OAR va anunța fiecare etapă de selecție către filialele teritoriale ale Ordinului și, implicit, către membrii acestora, în vederea primirii de recomandări și candidaturi.

Toți cei șase candidați au fost votați cu majoritate de voturi și se alătură Comisiei Naționale de Acordare a Dreptului de Semnătură începând cu sesiunea curentă de interviuri, aflată în plină desfășurare.

Nu în ultimul rând, membrii Consiliului national au votat constituirea Comisiei pentru cercetarea prealabilă a absențelor nemotivate de la ședințele Consiliului Național.

În cazul cumulării a trei absențe consecutive nemotivate de către un membru al Consiliului Național de la ședințele de CN, comisia, alcătuită din arhitecții Adrian Gavril Pop, Yvonne Toader și Oana Iulia Oprea, constată această situație și întocmește un raport de cercetare prealabilă pe care îl înaintează Consiliului Național, cu propunerea de decădere din funcție a membrului vizat, conform prevederilor regulamentare.

Comisia nou înființată își va începe imediat activitatea și îi va contacta pe membrii care au absentat de la ultimele trei ședinte de CN pentru a afla motivele absenței și a prezenta un raport de cercetare prealabilă la viitoarea ședință de CN.

De asemenea, conform ordinei de zi a ședinței, membrii Colegiului Director au prezentat stadiul implementării unor proiecte de actualitate pentru profesia de arhitect.

Astfel, Alexandru Găvozdea, președinte OAR, a informat despre evoluția procesului de reglementare a cadrului legislativ privind utilizarea semnăturii electronice pe documentele și documentațiile elaborate și asumate în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor, proces demarat în 28 martie 2020, cu Ordinul Arhitecților din România în calitate de promotor.

Proiectul de lege, dezvoltat în perioada 28 martie – 16 aprilie, a fost în consultare publică pentru transparență decizională în perioada 9 – 18 mai 2020, OAR contribuind cu acest punct de vedere al profesiei.

Următorii pași* au fost publicarea, în data de 21 august, în Monitorul Oficial, a OUG 140/2020 pentru stabilirea unor măsuri privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică în domeniile construcții, arhitectură și urbanism și lansarea în dezbatere publică de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administraţiei a Proiectului de Ordin privind aprobarea normelor tehnice pentru aplicarea Ordonanței de urgență 140/2020.

Oana Simionescu, trezorier OAR, a susținut o prezentare privind stadiul modificării taxei de dovadă la nivelul filialelor OAR. Astfel, o parte dintre filialele teritoriale OAR au decis creșterea nivelului taxei de dovadă la 100 de lei, în timp ce altele au ales să rămână la valoarea de 50 de lei. De asemenea, sunt filiale care nu au trecut încă prin procesul de consultare privind mărirea taxei de dovadă

*Aceste evenimente au avut loc după ședința de Consiliu național OAR, la momentul ședinței Alexandru Găvozdea s-a referit la ele la timpul viitor.