Modernism în Timișoara. Arhitectura secolului XX: conferință și lansare de filme documentare

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

25 noiembrie 2019

Imagine din scurt-metrajul documentar „Timișoara anilor 1970-1980. Între cantitate și calitate”

Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România și echipa proiectului cultural „Tur de Arhitectură” vă invită la lansarea a două filme documentare care cercetează activitatea a doi arhitecți activi în Timișoara în secolul XX.  

Cele două scurt-metraje vin în completarea tururilor ghidate desfășurate anual prin proiectul ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție, reprezintă tururi virtuale care aprofundează concepte, teorii arhitecturale și momente istorice deja descrise în timpul explorărilor organizate și prezintă studii de caz relevante pentru arhitectura și urbanismul Timișoarei: lucrările arhitecților Michael Wolf și Vasile Oprișan. Punerea în context a activității profesionale a celor doi are loc prin relevarea particularităților modernismului interbelic și postbelic din oraș, precum și a felului în care acesta preia elemente identitare care constituie deja repere în Timișoara sau reușește să sfideze unele cerințe ideologice în perioada socialistă.

Evenimentul va avea loc la Timișoara, în data de 28 noiembrie 2019, începând cu ora 18:15, în mansarda B2 din Bastionul Theresia, cu sprijinul Muzeului Național al Banatului și al Consiliului Județean Timiș. 

Premergător celor două proiecții veți putea urmări prezentările susținute de prof. arh. Ana-Maria Zahariade și arh. Eugen Pănescu, care vor vorbi despre atributele modernismului și valoarea de patrimoniu a clădirilor tributare acestui curent arhitectural. Cei doi invitați vor pune în discuție influența pe care a avut-o contextul marilor orașe din țară în modul de profesare a arhitecturii, diferitele forme ale acesteia care au apărut ca urmare a procesului de căutare a esteticii și funcționalității modernismului, precum și teoriile care au stat la bazele proiectării în acele perioade. Vizionarea se va încheia printr-o dezbatere moderată de arh. Rudolf Gräf, în timpul căreia cei prezenți vor putea afla detalii legate de procesul de documentare și realizare a celor două documentare direct de la scenariști, arh. Sandra Andrei și arh. Victor Popovici, și regizor – Ovidiu Zimcea. 

Prin activitatea desfășurată, echipa Tur de Arhitectură urmărește stimularea interesului și implicarea locuitorilor Timișoarei în modelarea și utilizarea conștientă și asumată a peisajului urban local. 

Tur de Arhitectură, ediția 2019, este un proiect cultural finanțat de Ordinul Arhitecților din România din taxa de timbru de arhitectură și se bucură de sprijinul partenerilor: Asociaţia De-a Arhitectura, Colegiul Național de Artă ION VIDU, Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara, Institutul Național al Patrimoniului, ROHOST, Costin Bleotu și Centrul Cultural German Timișoara.

Proiectul poate fi urmărit pe pagina de Facebook, pe blog, pe canalul de Youtube și pe Instagram.