Noutăți privind activitatea OAR în elaborarea Codului ATUC – 23 noiembrie 2017

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

În data de 23.11.2017 a avut loc la sediul MDRAPFE o nouă întâlnire a Comisiei de elaborare a tezelor prealabile ale Codului ATUC. Ședința a fost prezidată de dna. Anca Ginavar și a avut ca scop discutarea variantei actualizate a proiectului de teze prealabile, rezultat în urma preluării amendamentelor primite de la organizațiile profesionale până la data de 8 noiembrie a.c. Printre participanții la ședință s-au numărat reprezentanți ai organizațiilor profesionale, instituțiilor publice și universităților din domeniu. În cadrul ședinței, OAR a fost reprezentat de arh. Bogdan Bogoescu și c.j. Adriana Iordache.

Precizăm cu această ocazie că documentul de lucru supus discuției a preluat aproape toate amendamentele transmise de OAR. În cursul ședinței, au fost discutate amendamentele primite și s-au adus unele reformulări și completări. Direcția generală a fost aceea de a limita obiectul tezelor prealabile la enunțarea problemelor și principiilor generale de elaborare a codului, evitând stabilirea unor reglementări concrete, care ar putea întârzia aprobarea tezelor prin H.G. și implicit amânarea procesului de codificare. 

Documentul de lucru rezultat în urma acestei ședințe va fi supus procesului de avizare internă în cadrul MDRAPFE și apoi lansat în consultare publică pe site-ul ministerului, în aproximativ două săptămâni. După încheierea perioadei de consultare publică de 10 zile calendaristice și centralizarea amendamentelor primite, va fi convocată o nouă ședință a Comisiei de elaborare a tezelor prealabile, pentru discutarea documentului de lucru actualizat.