OUG 100/2016 se întoarce în comisie spre reexaminare

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

28.03.2017

___________________________________

Proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 100/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 şi a Legii nr.50/1991 a fost discutat ieri, 27 martie, în plenul Camerei Deputaților, în urma transmiterii acestuia de către comisia sesizată în fond, cu propunerea de respingere a ordonanței.

În plenul Camerei atât secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) cât și președintele Comisiei pentru Administrație Publică şi Amenajarea Teritoriului au susținut aprobarea proiectului de lege cu amendamentele comisiei prin care se propunea, de fapt, respingerea ordonanței. Drept argumentare, s-au invocat numeroasele amendamente primite de comisie referitoare la prevederile Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 350/2001, arătând că este nevoie de un demers legislativ mai amplu de revizuire a legislației din domeniul autorizării construcţiilor și urbanismului. De asemenea, reprezentantul MDRAPFE a precizat că a fost deja constituit un grup de lucru având ca scop elaborarea unei noi legi care va reglementa autorizarea lucrărilor de construcții.

În cadrul dezbaterilor libere care au urmat, s-a propus trimiterea proiectului de lege la comisie spre reexaminare, astfel încât acesta să prevadă aprobarea OUG nr. 100/2016, argumentând că această ordonanță, chiar dacă nu reprezintă un cadrul legislativ comprehensiv, vine cu niște modificări absolut necesare. Prin urmare, s-a invocat necesitatea păstrării acelor prevederi utile din ordonanță până la operarea unei revizuiri mai ample a legislației aplicabile, care este un demers de durată așa cum este și procesul de elaborare a Codului Patrimoniului.

Deputații au votat cu majoritate covârșitoare în favoarea acestei propuneri, proiectul de lege fiind trimis comisiei spre reexaminare, potrivit art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților. Plenul a acordat comisiei un termen de două săptămâni pentru redactarea unui nou raport.

Amintim că Ordinul Arhitecților din România (OAR) s-a aflat printre organizațiile care au susținut admiterea cu amendamente a proiectului de lege, considerând de asemenea că OUG nr. 100/2016 aduce anumite modificări punctuale legislației din domeniul construirii, care sunt pozitive și necesare. În acest sens, OAR a trimis un punct de vedere tuturor liderilor grupurilor parlamentare, anterior ședinței de ieri a Camerei, prin care a solicitat retrimiterea proiectului de lege la comisie.

În paralel OAR susține reforma administrativă și legislativă în domeniul construirii care va fi realizată prin adoptarea Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, la redactarea căruia OAR a contribuit alături de MDRAPFE. De asemenea, OAR face parte din grupul de lucru constituit sub coordonarea MDRAPFE, cu scopul de a elabora o inițiativă legislativă de modificare sau înlocuire a Legii nr. 50/1991.

Puteți consulta aici punctul de vedere trimis de OAR:

PDV OAR PL-x 146/2017 – PDF – 1837 KB