Peste 250 de arhitecți la ediția 2016 a RIFF și RBA

9 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Ediția 2016 a conferinței internaționale RIFF București și Gala Romanian Building Awards organizată în avanpremiera prelegerilor RIFF au reunit peste 250 de arhitecți, designeri, utilizatori și beneficiari, lideri pe piața construcțiilor, companii cu soluții pentru fatade, acoperișuri, izolații și pardoseli, pe 31 octombrie și 1 noiembrie, la Marriott Hotel. Evenimentul este considerat un program de trainning continuu pentru arhitecți, fiind organizat de asociația ProEvent și ABplus Events, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România și prezidat de arh. Șerban Țigănaș, președintele acestui for profesional.

Keynote speakerii acestui forum dedicat exemplelor recente de bune practici ale arhitecturii europene au fost arh. Maurizio Meossi, Senior Associate Zaha Hadid Architects și arh. Robert Konieczny, fondator KMK Promes, câștigător al ediției 2016 al Premiului European pentru Spațiul Public Construit.

Maurizio Meossi a deținut o poziție academică în cadrul Universita’ di Firenze și a susținut prelegeri și jurizări în diverse universități din Italia și SUA din 2004. În ultimii ani, Maurizio a îndrumat o serie de proiecte rezidențiale la scară mare în Australia sau Mexic, îmbunătățindu-și experiența în dezvoltări mixed-use și rezidențiale.

Arhitectul italian a susținut în cadrul RIFF o prezentare a proiectului Milan Citylife și un masterclass extraordinar de provocator în jurul acestui proiect. Complexul rezidențial cuprinde șapte clădiri dezvoltate în două grupuri în jurul unei curți interioare, separate de un pietonal care conectează vizual ansamblul și turnul HADID, în curs de proiectare.

Arh. Maurizio Meossi, Keynote Speaker, Senior Associate Zaha Hadid Architects, UK

Tipul de platformă creat în cadrul RIFF reprezintă o rețea prin care ai șansa să vezi proiecte foarte interesante, să discuți idei. Este întotdeauna ocazia unei experiențe diferite. Acesta este locul în care interacțiunea devine un scop în sine, prin care reușim să luam contact cu birouri locale de arhitectură și care ne dă posibilitatea discutării unor parteneriate în vederea unor proiecte comune.

a declarant Maurizio Meossi.

Ceea ce sper este să continuăm prin a-i seduce pe oameni așa cum o făceam și să ducem mai departe moștenirea și spiritul ei prin arhitectură

a adăugat arhitectul vorbind despre recenta dispariție a arhitectei Zaha Hadid.

Arhitectul Robert Konieczny a fost prezent în cadrul Conferinței RIFF pentru a vorbi audienței despre unul dintre cele mai apreciate proiecte ale biroului sau – Centrul pentru dialog Przełomy din Piața Solidarității. Mai mult, acesta a dezvoltat pe parcusul unui masterclass extraordinar filozofia care stă în spatele proiectelor sale construite sau rămase la stadiul de concept, un întreg process ideatic dezvăluind o gândire dinamică a arhitecturii ca dezvoltrare conceptuală continuă ce în final își pune amprenta și devine semnătura unui architect. Acest mod propriu de a gândi transpus în discurs în cadrul masterclassului pe care arhitectul l-a ținut, are în sine un caracter motivațional pentru care s-a remarcat la RIFF 2016. Proiectul său a primit în acest an și Mențiunea de Onoare la Competiția Societății Urbaniștilor din Polonia, la secțiunea Spațiu public.

Printre invitații cu prezentări în program s-au numărat arhitecții Giuseppe Farris, Ewa P. Porębska, Erika Katalina Pasztor, Gerard Reinmuth, Habibeh Madjdabadi, Dorin Ștefan și Marian Moiceanu.

Arh. Giuseppe Farris, Speaker invitat  RIFF 2016 și membru al juriului Romanian Building Awards, fondator al Studio Farris, Belgia

M-am bucurat extraordinar să iau parte la sesiunile juriului în cadrul Romanian Building Awards, a fost o experiență interesantă pentru că am cunoscut oameni noi și am văzut o mulțime de proiecte de arhitectură în România. A fost o ocazie perfectă pentru a înțelege mai multe despre cultura locală

a declarat arhitectul italian Giuseppe Farris.

Pe lângă prezența sa în juriul RBA, acesta a susținut o prezentare în cadrul RIFF 2016 despre proiectul Park Tower, finalizat în luna februarie 2015 în Antwerp (Belgia), într-o locație unică foarte aproape de noul Muzeu MAS, de zona portuară, râul Scheldt și centrul istoric al orașului. Pentru a realiza o conexiune cu orașul, arhitecții au decis crearea unui design care că îi aducă pe locuitori în spațiul urban pentru a lua parte la teatrul vieții urbane. Având o înălțime totală de 78 de metri, Park Tower este acum una dintre cele mai înalte clădiri din Antwep. Fiind localizat de-a lungul uneia dintre străzile cele mai importante ale orașului, turnul este perceput ca o poartă la întrarea în Antwerp.

Arh. Gerard Reinmuth, Speaker invitat la RIFF 2016, membru al juriului Romanian Building Awards, profesor al Universității de Tehnologie din Sydney, director al biroului Terroir, Australia

Acesta a fost membru al juriului în cadrul competiției de arhitectură Romanian Building Awards și a ținut o prelegere motivațională în fața a peste 200 de studenți ai Universității de arhitectură Ion Mincu din București. Aici a vorbit despre condiția arhitectului contemporan, despre contextul actual dar și despre cum tinerii arhitecți pot îmbina lucrul în cadrul acestei profesii cu propriile aspirații și perspective asupra arhitecturii. Discursul său a oferit un tour de force printre proiectele biroului său, incluzând aici și recenta adiție în Malmo.

WMU, universitate afiliată Națiunilor Unite a fost realizată în Malmo, Suedia, în colaborare cu Kim Utzon Arkitekter, cu care am câștigat competiția internațională în 3 etape în 2011. Colaborarea a continuat pe parcursul tuturor etapelor proiectării și construcției acestei clădiri

a declarat Gerard Reinmuth. Proiectul a primit numeroase premii: 2015 Malmo City Building Prize- Stadsbyggnadspris, 2015 Best Building in the Southern Swedish region în competiția National Swedish Architecture Award  și a fost selectat în categoria Higher Education and Research  la World Architecture Festival – WAF 2016.

Arh. Habibeh Madjdabadi, speaker invitat la RIFF 2016, arhitect principal la Habibeh Madjdabadi Architecture Office, Iran

Prezentarea acesteia în cadrul conferințelor RIFF s-a numit Poetics of Shadow and Light, (Building Skin in Iranian Architecture) și s-a axat asupra proiectului cu care arhitecta a fost nominalizată în cadrul Aga Khan Award 2014, 40 Knots House.

Pe lângă faptul că îmi place întoteauna să comunic cu alți oameni ideile mele, cu arhitecți din jurul lumii, cred ca RIFF devine o rețea unde este important să transmiți oamenilor tipul de informație pe care aceștia să poată să și-o amintească ulterior, îmi place să le deschid ochii către ceva nou, să le arăt niște idei sau imagini relevante cu care să rămână după.

a declarat  Habibeh Madjdabadi.

Fațada contemporană a Casei cu 40 de noduri apare ca o țesere complexă de module și este inspirată din tehnicile persiene de realizare a covoarelor, unde doi oameni lucrează împreună pentru a realiza un obiect – unul citește instrucțiunile, în timp ce altul realizează împletitura. Datorită acestei tehnici, nu mai este nevoie de desene, iar construcția poate fi realizată de o serie de muncitori simpli. Rezultatul este un obiect unitar care este citit diferit de la interior sau de la exterior și care folosește o geometrie octogonlă standard la diverse scări de punere în operă.

Când mă aflu în afara contextului Iranian, caut să vorbesc despre ceea ce este diferit în legătură cu aspectele culturale de aici. Acum, generația nouă lucreaza foarte bine și vreau să arăt audienței potențialul acestei noi arhitecturi iraniene. 

a adaugat Habibeh Madjdabadi.

Habibeh Madjdabadi este unul din arhitecții tineri extraordinari din Iran, cu o experiență în această profesie de 15 ani. Biroul său a primit recunoașterea în cadrul Aga Khan Award 2016, Worldwide Brick Award 2014, MEMAR Award 2014 pentru House of 40 knots și în cadrul Chicago Award 2014 pentru fațada din cupru a proiectului MELLAT Bank.

Arh. Dorin Ștefan, speaker invitat la RIFF 2016, fondator al Dorin Ștefan Birou de Arhitectură, România

Dorin Ștefan a prezentat la RIFF proiectul din cadrul competiției pentru extinderea Muzeului Național de Istorie din București. Biroul a imaginat această contribuție ca pe o recuperare a goticului în arhitectura românească și propune o utilizare neconvențională și provocatoare a sticlei.

Desigur că ar fi minunat să nu ne oprim la cutia stupidă de sticlă, cum din păcate se întâmplă acum în special în zona de afaceri Pipera. Fascinația pentru sticlă a început la mine încă din anii studenției, odată cu  Villa Tugendhat desenată de Mies van der Rohe în anii 1928-30, sau cu cea cu adevărat din sticlă a lui Philip Johnson din 1949. Da, gesturi culturale. Astăzi sticla, prin posibilitățile tehnice pe care le oferă, este din nou o provocare. Încerc și mă încearcă sticla dincolo de “doar o fereastră”. La Craiova este în santier extinderea Muzeului de artă cu un Pavilion Brancuși, “un cu(i)b” din sticlă, iar în Piața Victoriei din București avem în finalizare o fațadă din sticlă cu dublă curbură.

a precizat arh. Dorin Ștefan.

Avem nevoie de întâlniri cu arhitectura în care să vorbim despre cultura arhitecturii

În ceea ce privește importanța evenimentelor RIFF, în contextul mai larg descris de Romanian Building Awards, Dorin Ștefan a adăugat că avem nevoie de întâlniri cu arhitectura în care să vorbim despre cultura arhitecturii. Arhitectura este un gest cultural care însă trebuie și cultivat. Cu cât vom cultiva mai multă arhitectură cu atât vom culege mai multă bucurie. Mediul artificial construit de care ne ocupam, cu preponderență noi, arhitecții, ca să nu fie doar un înveliș fizic, ci și unul mental, trebuie trecut prin filtrul gândului artistic.

Premiile Romanian Building Awards, prima competiție de proiecte care evidențiaza trio-ul creativ arhitect, constructor și beneficiar, pentru edificarea unei culturi a calității spațiului construit în România, au fost decernate pe 31 octombrie, în cadrul unei gale.

Arh. Șerban Țigănaș, președintele Board Romanian Building Awards ediția 2016, președinte OAR

Fiind un actor important în cadrul evenimentelor conexe unite sub umbrela Romanian Building Awards, Șerban Tigănaș descrie o perspectivă complexă asupra scenei architecturale românești actuale.

România este o țară în care există multă confuzie din cauza fracturii care a caracterizat acest context și pe care o știm cu toții. Deși a trecut mult timp, aproape o generație, efectele acelei perioade nu au fost înțelese și indepărtate. Trăim într-o perioadă în care rolul și condiția arhitectului nu a fost înțeles nici de către societate, nici de către arhitect. A oferi premii în acest context nu este nimic nou – arhitecții dau premii arhitecților, inginerii dau premii inginerilor, antreprenorii fac la fel, și așa mai departe. De fapt, progresul vine din integrarea tuturor acestor segmente care sunt parte din domeniul construcțiilor, și acest lucru încercăm să îl realizăm în cadrul Romanian Building Awards și al evenimentelor satelit – să îi aducem pe toți împreună și să punem bazele unui dialog.

a precizat arh. Serban Țigănaș

Conferința RIFF București și Romanian Building Awards ediția 2016 au adus împreună unii dintre cei mai importanți arhitecți ai momentului la nivel mondial, oferind o perspectivă relevantă asupra practicilor contemporane de arhitectură. Problematica discutată aici este parte a unei dezbateri într-o continua evoluție pe scena românească de arhitectură, ridicând întrebări cheie și facilitând crearea și creșterea unei comunități de profesioniști pentru care interdisciplinaritatea și dialogul sunt moduri de a dezvolta arhitectura ca practică de ordin cultural.