De-a Arhitectura: interviu cu arh. Mircea Ungureanu, președinte Filiala Teritorială Hunedoara a OAR

DE VORBĂ CU PREŞEDINŢII FILIALELOR ORDINULUI ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Asociația De-a Arhitectura a inițiat în februarie 2019 o serie de scurte interviuri cu preşedinţii filialelor locale, cu scopul de a lua pulsul filialelor OAR în legătură directă cu campania de popularizare a „Timbrului de Arhitectură”. Prin aceste materiale, se evidențiază rolul și importanța profesiei de arhitect, precum și impactul în comunitate al finanțărilor din fondurile „Timbrului de Arhitectură”. 

Continuăm seria de interviuri cu arh. Mircea Ungureanu, preşedinte al Filialei Teritoriale Hunedoara a Ordinului Arhitecţilor din România.

De ce aţi ales să deveniţi arhitect? Ce v-a motivat să alegeţi un rol activ ca arhitect în cadrul organizaţiei profesionale?

Acum, după mulți ani de practică efectivă și continuă a profesiei, îmi este mai ușor să cern anii și să mă întorc în timp pentru a găsi rădăcina hotărârii de a deveni arhitect. Totul a început cu un Moș Crăciun care mi-a adus cadou o cutie de creioane colorate și o cutie de plastilină, pe care le-am exploatat la maxim spre lauda, evident, a părinților.

După terminarea ciclului I de școală am urmat școala generală de arte plastice, unde am învățat cu adevărat desenul, acuarela și modelajul în lut, concretizate prin lucrări selectate la expoziții. Copil fiind, tatăl meu lucra la o firmă de construcții și mă lua cu el în șantiere, unde de mic am început să învăț cum se „nasc” construcțiile. Așa a apărut, incipient, materialul genetic pentru creație.

La hotărârea de a urma studiile de arhitectură a contribuit foarte mult profesorul de desen din liceul teoretic/real, care m-a „șlefuit” pentru desenul arhitectural. A urmat un an de pregătire specifică pentru admiterea la arhitectură, unde am intrat din prima încercare. Pe vremea aceea, adică anul 1972, admiterea era foarte grea, am fost 14 candidați pe loc.

În facultate am avut parte de profesori deosebiți, de elită, iar la disciplina „proiectare” am avut marea șansă ca timp de trei ani să fiu în atelierul prof. arh. Ioan Fakelman, care mi-a deschis pașii spre plăcerea creației și consacrare definitivă pentru profesie. Acestea au fost premizele pentru a deveni arhitect.

După terminarea facultății, am avut din nou șansa să primesc repartiție, căci așa era înainte de 1989 cu repartiție, la Institutul județean de Proiectare – IPH Deva, în acele timpuri unul din cele mai mari din țară. Atelierul de arhitectură avea 94 de oameni, din care 42 arhitecți și, unde, doar după ceva ani de muncă în profesie, am devenit cu adevărat arhitect și au apărut rezultate recunoscute.

De ce m-am implicat? Câțiva ani după 1989 a fost o perioadă tulbure pentru profesie și de disipare colegială între arhitecți. Apoi a sosit momentul înființării organizației profesionale, care a încercat și face eforturi în continuare de a realiza o comunitate profesională, de a readuce statutul arhitectului pe podium. Nu este ușor și va fi de durată. M-am gândit să pun umărul.

Sincer, am simțit și simt în continuare că arhitecții tineri nu mai sunt o familie, un club select cu un anumit statut social. Datorită orgoliilor personale nu mai schimbă experiențe profesionale între ei și s-au disipat prin mici firme de proiectare și în special singuratici în BIA. Ori, în profesia noastră trebuie să înveți tot timpul, autodidact sau prin schimburi de experiență trăite de sau cu alți colegi și modul lor de rezolvare. Nu în ultimul rând, de a contribui prin experiența acumulată, la bunul mers al OAR.

Cum credeţi că percep cetăţenii profesia de arhitect şi rolul arhitectului în societate? Cum credeţi că vă văd tinerii şi copiii ca arhitect?

Am să fiu sincer, intransigent. Cetățenii care au un nivel de instruire adecvat, peste medie, percep profesia de arhitect ca o profesie de elită, iar pe arhitecți ca având un rol important, cheie, în dezvoltarea calității vieții prin funcționalitate și imagine și, implicit, un îndrumător pentru cultura generală.

Din păcate există și o altă parte a cetățenilor, fără să exclud unii oameni din administrație, unii dintre politicienii decidenți sau unii dintre dezvoltatorii imobiliari, care percep profesia de arhitect ca pe o meserie care face servicii, nu creație.

Datorită nivelului de instruire se confundă activitatea de creație a arhitectului cu activitatea firmei în care activează și care face servicii. Această percepție este foarte dăunătoare și, din păcate, este larg răspândită. Cred că aici trebuie implicare legislativă mai mai mare din partea OAR. Un mare pas s-a făcut prin programul cultural De-a Arhitectura, care prin activitatea sa face instruirea despre perceperea profesiei.

Despre percepția tinerilor, eu cred și simt că tot mai mulți încep să înțeleagă profesia și rolul arhitectului, cu impact substanțial în formarea lor, chiar dacă ulterior nu vor urma studii de arhitectură. Pentru că, pur și simplu, mulți dintre tineri au alt nivel de informare și instruire. Desigur, aceștia din urmă văd profesia de arhitect „pe podium”.

Și, mai cred, cel puțin așa mi-aș dori, că tinerii au discernământul de a nu considera arhitecții ca fiind vinovați în totalitate de ceea ce văd construit sau amenajat în jurul nostru. Cu rezerva că există și excepții.

Ce impact vă doriţi să aibă filiala pe care o conduceţi în viaţa comunităţilor locale?

Aici consider că majoritatea filialelor teritoriale mici nu pot avea un impact major asupra comunității. Filialele au o activitate strictă care se desfășoară conform legii de organizare și funcționare – Legea184/2001 republicată și a regulamentului de organizare și funcționare – ROF filiale.

Evident că susținem membrii filialei sau ai altor filiale pentru acțiuni și activități legate de profesie și/sau participarea acestora în diverse comisii ca specialiști în domeniu, dar tot individual. Ca reprezentanți ai OAR, numai în anumite condiții.

Desigur, încercăm și, unde avem deschidere de colaborare, reușim să construim relații de consultanță cu administrațiile locale. Filiala, prin arhitecții membri OAR, are colaborări active cu cinci municipii din cele opt ale județului și cu Consiliul Județean Hunedoara, toate colaborările fiind benefice, dar acestea nu se pot considera de impact.

Nu în ultimul rând, mi-aș dori ca toți arhitecții membri OAR să perceapă filiala și/sau Ordinul ca pe un „club select”, nu doar ca obligație de apartenență pentru „dreptul de semnătură”. Atunci vom putea discuta depre un posibil impact în comunitate, cu o singură voce. Comunitățile sunt cu probleme ample și variate, multe dintre ele legate direct de calitatea vieții și implicit de profesia noastră. Ca să ai un impact asupra comunităților trebuie ca tu însuți să fii o comunitate, cu prestanță.

Vă rugăm să ne spuneţi dacă aţi auzit de Asociaţia De-a Arhitectura şi dacă sunteţi familiarizat cu programele desfăşurate de aceasta, dacă şi de ce credeţi că este importantă introducerea în curricullum şcolar a unui curs de educaţie de arhitectură şi mediu construit pentru copii şi adolescenţi?

Sigur că am auzit și mă bucur de longevitatea, continuitatea și rezultatele proiectului. Sunt convins de importanță și ar fi grozav dacă s-ar reuși introducerea în curricullum a unui curs similar beneficului proiect cultural De-a Arhitectura. Ar avea un impact major în instruirea și conștiința tinerilor adolescenți, care vor fi următoarea generație. În acest sens, informarea și instruirea va conduce indirect la pretenții pentru creșterea calității mediului construit și implicit a calității vieții.

Cum pot fi făcute vizibile în comunitatea dumneavoastră proiectele finanţate de Ordinul Arhitecţilor din România prin fondurile strânse din taxa „Timbrul Arhitecturii”?

Cred că trebuie mai multă implicare a tuturor arhitecților. Cred că este foarte importantă comunicarea evenimentelor și/sau a proiectelor. Acestea trebuie făcute vizibile. Expoziții itinerante în stadă, în locații culturale, în instituții ale statului, în spații aglomerate, chiar și în mall-uri, și obligatoriu televiziunea – impactul vizual în casă!

În prezent procentul expozițional este mic. Comunicarea se face preponderent prin mijloace electronice și care sunt adresate unei nișe restrânse de profesioniști, deci între noi. Depinde mult de atitudinea noastră și participarea la asemenea evenimente împreună cu prieteni sau invitați din comunitate, care au diverse profesii sau meserii.

Ce cuvinte-cheie (sau sintagme) aţi alege pentru a ilustra justificarea existenţei taxei „Timbrul Arhitecturii”?

Profesia de arhitect, pe lângă produsul final – existența fizică denumită generic construcție, este în sine un act de creație și implicit de cultură specifică și generală. Pentru orice domeniu al creației, muzica, arta plastică sau teatru și film, omul trebuie să se instruiască pentru a înțelege. În acest sens creația unui arhitect ajunge să fie apreciată de utilizatori în mod proporțional cu nivelul de înțelegere și cultură prin instruire.

Timbrul de arhitectură susține și promovează acte de cultură arhitecturală atât de necesare societății. Un exemplu pe care îl susțin cu totul este De-a Arhitectura, program cultural și de instruire finanțat din timbrul de arhitectură.

***

Mulțumim De-a Arhitectura pentru acceptul de a prelua integral această serie de interviuri și a le publica pe site-ul Ordinului.

Ordinul Arhitecţilor din România finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin taxa „Timbrul Arhitecturii”. De la începutul anului 2016, De-a Arhitectura este proiect cultural prioritar al OAR.

De-a Arhitectura este o reţea de oameni cu idei similare, la nivel naţional şi internaţional, care cred că arhitectura şi mediul construit oferă resurse preţioase în îndrumarea copiilor şi a tinerilor către cetăţenia activă şi aprecierea valorilor culturale.

Prin programele de educaţie oferite, utilizând metode non-formale şi experienţa arhitecţilor voluntari care devin ghizi pentru copii la clasă, prin parteneriatul şi dialogul cu dascălul şi cu şcoala, începând cu 2011 De-a Ahitectura contribuie la cultivarea în generaţiile viitoare a prestigiului profesiilor implicate în domeniului arhitecturii şi urbanismului şi la crearea unui nou model de cetăţean: implicat, informat, interesat de mediul în care trăieşte şi de contribuţia pe care o poate aduce la acesta.