INGLASS – Conferința specialiștilor în utilizarea arhitecturală și structurală a sticlei

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

28 mai 2021

SHARE Architects anunță organizarea conferinței INGLASS- Architectural and structural use of glass la București, în data de 17 iunie 2021, la Hotel Radisson Blu. 

INGLASS este singura conferință specializată din România adresată arhitecților, inginerilor de fațade, consultanților în sustenabilitate, dezvoltatorilor imobiliari și furnizorilor de materiale și tehnologie pentru arhitectură și construcții.

INGLASS, pe scurt:

• 75 specialiști în utilizarea arhitecturală și structurală a sticlei;

• studii de caz prezentate de unele din cele mai importante birouri de arhitectură și inginerie din România;

• lansarea primei comunități a profesioniștilor în domeniu.

Programul conferinței este structurat pe studii de caz și prezentări de produse și tehnologii inovative, de ultimă oră.

Incursiunea în proiectele de referință, construite în România, va fi făcută în echipă: arhitect, inginer de fațadă, constructor, dezvoltator. Studiile de caz vor fi prezentate de ADN Birou de arhitectură, Cumulus, DECO architects, Dorin Ștefan birou de arhitectură, Vlad Simionescu & asociații, West group architecture, Westfourth architecture, X- Architecture & Engineering, Aluplan, Alusystem, Bogart, cbglass, Concept structure, Emi proiect, Forte partners, Glass Rom impex, H&D cons, MC general construct engineering și birourile invitate: A&A Architects Bulgaria, PILA Studio Grecia, ARHISTRAT DECO Moldova.

Membrii OAR care sunt inregistrați în comunitatea SHARE Architects beneficiază de reducere specială la taxa de participare. Informații detaliate sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului.

Ordinul Arhitecților din România este partener instituțional al acestui eveniment.