OAR București a lansat platforma „Glosarul de Termeni în Construcții”

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

16 noiembrie 2020

Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România a lansat prima versiune a platformei online „Glosarul de Termeni în Construcții”, o inițiativă concretizată în cadrul Grupului de Acțiune Glosarul de Termeni, parte din Grupul de Lucru Legislație al OAR București.

Glosarul a apărut ca o necesitate de a alătura definițiile unor termeni care apar în diferite articole din legislația în construcții și care produc blocaje în procedurile de avizare sau în practica zilnică.

Inițiativa s-a lansat și dezvoltat în cadrul Filialei București grație colaborării profesionale a arhitecților Emil Ivănescu, Andrei Fenyo,  Michaela Gafar, Florin Enache și Stelian Constantinescu, împreună cu avocat Marcel Toader, din dorința de a dezvolta o arhivă de termeni utilă membrilor profesiei, și nu numai, în activitatea de zi cu zi. De exemplu, inițiativa a fost bine primită și de câteva primării de sector din București.

Grupul de Acțiune Glosarul de Termeni vă invită să colaborați la dezvoltarea proiectului, participând în calitate de contributor pentru platformă, și informează că vor organiza mai multe acțiuni online de promovare și co-working a proiectului.