De-a Arhitectura: interviu cu arh. Emil Stănescu, președinte Filiala Teritorială Muntenia Vest a OAR

9 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

DE VORBĂ CU PREŞEDINŢII FILIALELOR ORDINULUI ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA

Asociația De-a Arhitectura a inițiat în februarie 2019 o serie de scurte interviuri cu preşedinţii filialelor locale, cu scopul de a lua pulsul filialelor OAR în legătură directă cu campania de popularizare a „Timbrului de Arhitectură”. Prin aceste materiale, se evidențiază rolul și importanța profesiei de arhitect, precum și impactul în comunitate al finanțărilor din fondurile „Timbrului de Arhitectură”.

Continuăm seria de interviuri cu arh. Emil Stănescu, preşedinte al Filialei Teritoriale Muntenia Vest (Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov) a Ordinului Arhitecţilor din România.

DE CE AŢI ALES SĂ DEVENIŢI ARHITECT? CE V-A MOTIVAT SĂ ALEGEŢI UN ROL ACTIV CA ARHITECT ÎN CADRUL ORGANIZAŢIEI PROFESIONALE?

Încă din primele clase de şcoală am reuşit să fac desene în acuarele care au fost remarcate de familie şi de colegi sau profesori. Am participat şi la un concurs organizat de revista copiilor de atunci, „Cutezătorii”,  dar de premiat m-au premiat cei din Şcoala de la Brezoaele.

Scriam şi poezii… De pildă:

„Ce sunt oare pomii, iarba
Oare nu sunt ei vulcani?
Sunt vulcani de sevă brută
Ce erup de mii de ani.”

Nu-i aşa că-i aşa?!

Ulterior, la liceu, în biblioteca din strada Spătaru Preda (zona Viilor, din Bucureşti) am făcut cunoştinţă cu albumele de artă modernă (Brâncuşi, Picasso, Braque) şi „Panorama artelor plastice contemporane” de Jean Cassou prin care am aflat de Antoni Gaudi, Le Corbusier, Auguste Perret, Frank Lloyd-Wright, Gropius sau Mies van der Rohe.

Făceam şi sculpturi în lemn de salcâm cu barda bunicului, în vacanţele de la Brezoaele, dar hotărârea definitivă am luat-o tot la Bucureşti, după ce  am ajuns odată, pur şi simplu întâmplător, pe strada Edgar Quinet şi am văzut vitrinele Şcolii „Ion Mincu”, vis-a-vis de Universitate, de Facultatea de Litere, pline de proiecte de diplomă ale studenţilor pe care le adoram. Iar „fauna” ce intra şi ieşea din școală mi se părea extrem de atractivă: voiam să fac parte din ea! Am simţit că acolo este locul meu, că vreau să fiu coleg cu acei tineri şi tinere…

Am avut parte de o viaţă profesională efervescentă, după terminarea școlii, cu un prim proiect complex pe malul râului Ialomiţa, la Târgovişte, o bază de sport şi agrement cu alei, promenade, terenuri de volei, tenis, bazine de înot pentru copii, bazine olimpice şi de sărituri, lac de agrement, pavilioane moderne, pistă de karting etc. Pe vreo 23 de hectare de-a lungul râului.

După 1989 am lucrat chiar mai intens, în condiţiile pieţei libere, şi am contribuit „la îmbunătăţirea zestrei arhitectonice şi urbanistice a Târgoviştei” cum scria un autor de dicţionare… Când breasla arhitecţilor s-a reorganizat, am fost şi eu în primele rânduri, ca membru fondator şi în grupul de conducere al Filialei OAR Muntenia Vest în toată perioada următoare.

La un moment dat, colegii mi-au cerut să-i reprezint la vârf în cadrul organizaţiei profesionale. A trebuit să iau decizia rapid, deşi cu greutate, pentru că ştiam ce responsabilitate îmi asum, dar am acceptat. Gemenii mei, Emilia şi George, erau acum în anii terminali la „Mincu” şi mi-am zis că trebuie să fiu alături de ei şi de colegii lor din Filiala Muntenia Vest aflaţi în anii de stagiu, când urmează să se maturizeze definitiv, acum având cea mai mare nevoie de sprijin, la începutul carierei lor. Tocmai de aceea sunt foarte atent la tot ce se întâmplă cu cei tineri, cei care vor deveni schimbul de mâine ai generaţiei noastre, al celor născuţi mai devreme, în Arhitectură.

CUM CREDEŢI CĂ PERCEP CETĂŢENII PROFESIA DE ARHITECT ŞI ROLUL ARHITECTULUI ÎN SOCIETATE? CUM CREDEŢI CĂ VĂ VĂD TINERII ŞI COPIII CA ARHITECT?

Arhitectul are încă o foarte bună cotaţie în societate. Arhitecţii au şi ştiut să o menţină şi chiar să o sporească. Marele actor Ion Caramitru s-a şi exprimat în termeni elogioşi la adresa breslei arhitecţilor în acest sens, într-un moment când între actori apăruseră anumite discuţii, dar şi medicii şi alte grupări profesionale liberale ne dau uneori ca exemplu de bună conduită.

Cât priveşte rolul arhitectului în societate, el este unul extrem de fluid, dar decisiv pentru susţinerea unui viitor uman pe această planetă. O lume răvăşită de forţele tehnologiei în expansiune. Modelarea acestor forţe economice şi tehnologice trebuie să se facă în echilibru cu natura, cu viaţa intimă a omului, altfel arhitectul va fi scos din ecuaţia viitorului.

Copiii văd limpede realitatea, au ochii şi minţile mult mai curate decât adulţii, dar nu se exteriorizează eclatant în raporturile lor cu arhitecţii. Cred că şi ei îşi impun să fie „serioşi” când e vorba de arhitecţi sau arhitectură. Asta mi-au spus-o chiar copiii mei, târziu, când erau către finele facultăţii. Când erau mici se uitau cu mare admiraţie chiar şi la planurile mele mai seci, mai tehnice, deşi eu credeam că pe ei îi atrag mai mult acuarelele şi creioanele colorate, ori hârtia colorată cu care făceam uneori machetele.

CE IMPACT VĂ DORIŢI SĂ AIBĂ FILIALA PE CARE O CONDUCEŢI ÎN VIAŢA COMUNITĂŢILOR LOCALE?

Zilele acestea vom ieşi din nou în oraş, pe Centrul Vechi, în mod tradiţional, cu o mare expoziţie de fotografie: „Târgovişte – case, turnuri şi biserici”, expoziţie integrată în Anuala de Arhitectură OM – 2020, organizată în zona de sud a ţării, în regiunea Oltenia-Muntenia (OM), de către Filialele Argeş, Oltenia, Prahova şi noi.

Aceasta este o primă acţiune a Anualei, promovată însă de Filiala noastră, pentru comunitatea noastră, de „Zilele oraşului Târgovişte”, chiar şi în condiţii mai vitrege, ţinând cont de actuala recrudescenţă a pandemiei cu coronavirus. Această acţiune este finanţată de Filiala noastră, iar restul Anualei din „Timbrul de Arhitectură”, proiect promovat pentru întregul grup de către colegii de la Prahova.

VĂ RUGĂM SĂ NE SPUNEŢI DACĂ AŢI AUZIT DE ASOCIAŢIA DE-A ARHITECTURA ŞI DACĂ SUNTEŢI FAMILIARIZAT CU PROGRAMELE DESFĂŞURATE DE ACEASTA, DACĂ ŞI DE CE CREDEŢI CĂ ESTE IMPORTANTĂ INTRODUCEREA ÎN CURRICULLUM ŞCOLAR A UNUI CURS DE EDUCAŢIE DE ARHITECTURĂ ŞI MEDIU CONSTRUIT PENTRU COPII ŞI ADOLESCENŢI?

Evident, cunosc situaţia şi acţiunile Asociaţiei De-a Arhitectura, nu numai ca membru al Consiliului Naţional al OAR care am votat bugetul Dvs. pe anul în curs, dar şi prin acţiunile Dvs. promovate cu succes (şi mult devotament şi muncă) în Bucureşti şi în ţară.

Aşa cum v-am povestit la început, interesul meu pentru „ceva” deosebit din viitor, pentru arhitectură, în final, s-a manifestat încă din copilărie. Cred, deci, că a ajuta toţi copiii să poată să-şi descopere talentul, vocaţia, încă de la vârste fragede este mai mult decât o datorie, este o faptă bună, socialmente tezaurizantă, capabilă să dea plusvaloare societăţii în viitor.

Aşa încât susţin orice demers de apropiere a copiilor de înţelegerea modului cum se face arhitectura, chiar ca o joacă „de-a arhitectura” la început. Sigur că pe acest lanţ educativ vor ieşi atâţia arhitecţi câţi au intrat, nativ vorbind, dar asta e o chestiune de statistică…

CUM POT FI FĂCUTE VIZIBILE ÎN COMUNITATEA DUMNEAVOASTRĂ PROIECTELE FINANŢATE DE ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA PRIN FONDURILE STRÂNSE DIN TAXA „TIMBRUL ARHITECTURII”?

Noi sperăm să primim aceste fonduri, să avem şi noi şansa de a primi în continuare fonduri pentru Anualele de Arhitectură, dar şi pentru proiectele culturale ale Filialei Muntenia Vest, cum este cazul celui de anul acesta care se desfăşoară în parteneriat cu Colegiul de Arte „Domniţa Bălaşa” din Târgovişte şi care implică participarea elevilor din toate liceele de artă din ţară, cu sprijinul moral al Ministerului Învăţământului, sprijinul concret, financiar, fiind doar din partea OAR Central, din taxa „Timbru de Arhitectură”.

Dar noi avem şi alte proiecte care, din păcate, nu trec din fel de fel de motive fabricate ad-hoc de către nişte comisii care atunci când propunem o lucrare literară (eseu, teoria arhitecturii) reclamă că nu are „caracter ştiinţific”, iar când este clar „ştiinţifică” (dicționarul arhitecţilor locali) motivează că nu este „bine scrisă”… No comments! Aşa încât, deocamdată ne vom descurca cu fonduri din buzunarele proprii şi, să sperăm, din micile fonduri colectate la Filială, odată cu noua valoare a taxei de înregistrare a proiectelor de arhitectură.

În rest, numai de bine despre „Timbrul de Arhitectură” care este o necesitate la nivelul întregii societăţi româneşti, acum şi în viitor.

CE CUVINTE-CHEIE (SAU SINTAGME) AŢI ALEGE PENTRU A ILUSTRA JUSTIFICAREA EXISTENŢEI TAXEI „TIMBRUL ARHITECTURII”?

Iată  o întrebare cu răspuns conţinut: „De-a Arhitectura”! Mult succes şi îndemnul de a-i ajuta pe copiii talentaţi, de a-i sprijini pe cei indecişi, dar de a nu-i forţa în niciun fel pe cei ce au alte înclinaţii.

                                                                                                                                                                             ***

Mulțumim De-a Arhitectura pentru acceptul de a prelua integral această serie de interviuri și a le publica pe site-ul Ordinului.

Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin taxa „Timbrul Arhitecturii”. De la începutul anului 2016, De-a Arhitectura este proiect cultural prioritar al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR).

De-a Arhitectura este o reţea de oameni cu idei similare, la nivel naţional şi internaţional, care cred că arhitectura şi mediul construit oferă resurse preţioase în îndrumarea copiilor şi a tinerilor către cetăţenia activă şi aprecierea valorilor culturale.

Prin programele de educaţie oferite, utilizând metode non-formale şi experienţa arhitecţilor voluntari care devin ghizi pentru copii la clasă, prin parteneriatul şi dialogul cu dascălul şi cu şcoala, începând cu 2011 De-a Ahitectura contribuie la cultivarea în generaţiile viitoare a prestigiului profesiilor implicate în domeniului arhitecturii şi urbanismului şi la crearea unui nou model de cetăţean: implicat, informat, interesat de mediul în care trăieşte şi de contribuţia pe care o poate aduce la acesta.