Festivitatea de Premiere a Anualei de Arhitectură București 2020, ediția a XVIII-a

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Ordinul Arhitecților din România, Filiala București, are bucuria de a anunța Festivitatea de Premiere a Anualei de Arhitectură București 2020, ediția a XVIII-a, prin care sunt onorate cele mai bune lucrări de arhitectură realizate în București și în țară în această perioadă. Din cauza restricțiilor Covid-19, evenimentul se desfășoară online, fără participarea publicului.

Proiectele sunt premiate, alături de O.A.R. București, de Uniunea Arhitecților din România (U.A.R.), Registrul Urbaniștilor din România (R.U.R.),  Asociația Societăților de Arhitectură din România (A.S.A.R.) și Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” București (U.A.U.I.M.).

Anul acesta  sunt prezente în Anuală 400 de proiecte aparținând unor programe diferite de arhitectură: locuințe, corporate, retail, office, patrimoniu, amenajări de interior. Alături de expoziția de proiecte, în cadrul Anualei prezentăm expoziția cu 88 proiecte de arhitectură ale Bucureștiului istoric, antebelic, din arhiva Bibliotecii Naționale, materiale cu totul inedite.

Evenimentul se desfășoară printr-o dezbatere care are loc joi 05 noiembrie 2020, între orele 18:30 – 20:30, la Biblioteca Națională a României, dezbatere transmisă în mediul online la aceeași oră. Precizăm că din cauza restricțiilor Covid-19, participarea publicului nu este permisă, accesul în expoziție fiind interzis.

La dezbatere sunt invitați reprezentanți ai principalelor organizații profesionale și academice din mediul de arhitectură, construcții și de antreprenoriat, cu respectarea normelor de siguranță pandemică. Ei vor dialoga pe tema curatorială a Anualei: “Never Waste a Good Crisis” având ca idee principală oportunități în antreprenoriatul pe timp de criză, cum reușim să ne dezvoltăm sustenabil în aceste momente dificile dar și cum poate evolua orașul, cum se poate transforma, pentru a răspunde mai bine unor schimbări cu totul noi.


Evenimentul este transmis online, LIVE.

Cu această ocazie, organizatorul va lansa oficial primul program de trasee turistice pentru arhitectura contemporană din Bucuresti și din România: “Explore Bucharest”, program prin care va oferi publicului autohton, dar și din străinătate, trasee urbane pe bicicletă pentru promovarea celor mai bune construcții realizate în Bucureștiul contemporan. 

În cadrul expoziției principale a Anualei și a arhivei Bibliotecii Naționale sunt prezente câteva din acțiunile OAR București realizate în acest an dificil: primul concurs de soluții pentru arhitectură dedicată familiilor vulnerabile din România, “Acasă pentru Umanitate”, realizat împreună cu Habitat for Humanity Romania, primul concurs de soluții organizat în București pentru amenajarea Cheiului Dâmboviței, “Reclaiming the River”, Agenda Urbana București – 10 teme pentru București, Glosarul de Termeni în Construcții.

Proiectul este finanțat de Ordinul Arhitecților din România, prin Timbrul Arhitecturii.