
Între 15-17 septembrie 2023 Street Delivery revine, după perioada de pauză din pandemie, pe strada Pictor Arthur Verona din București, consolidând manifestul inițial al festivalului: restabilirea rolului străzii ca spațiu public.
La ediția a 18-a, Street Delivery București aduce în discuție rolul străzii ca spațiu comun și modurile în care putem trece de la festival, la politică publică.
În urma apelului lansat către profesioniști ai spațiului construit – arhitecți, urbaniști, cercetători urbani – organizații nonguvernamentale și grupuri civice, activ între 13 iunie și 1 august, au fost depuse peste 45 de proiecte de intervenții care să ilustreze aspectele sociale, culturale, arhitecturale, urbanistice, ecologice și identitare ale spațiului stradal.
Începând cu 1 august, propunerile intră în procesul de jurizare și cele selectate vor fi anunțate până pe 10 august 2023. Cele mai bune zece proiecte vor primi un sprijin în valoare de 2500 de lei per proiect pentru implementare și posibilitatea unor finanțări suplimentare prin mix & match cu sponsori interesați să susțină ideea și s-o ducă mai departe.
Apelul de proiecte a vizat atragerea de activități și programe pentru cele trei secțiuni principale ale ediției a 18-a a Street Delivery București, și anume:
- societate civilă;
- ateliere pentru copii / adulți;
- joacă, muzică dans.
Au fost chemați să vină cu propuneri:
- locuitori implicați ai orașului care își văd spațiul public și zonele verzi constant diminuate
- părinți care-și doresc ca strada să fie suficient de prietenoasă și de sigură, astfel încât copiii să meargă singuri la școală sau să iasă cu prietenii la joacă
- persoane atipice, pentru care utilizarea străzii este dificilă, nesigură și inconfortabilă
- persoane interesate de și implicate în cauza celor pentru care strada a devenit casă
- membri ai unor grupuri de inițiativă civică sau ONG-uri cu preocupări în ce privește spațiul public
- personalul din administrația publică implicat în găsirea de răspunsuri la cerințele și nevoile diverse ale cetățenilor
Alături de aceștia vrem să descoperim cum să ne construim viitorul într-un oraș pentru oameni, nu doar pentru mașini.
Street Delivery București este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, curatoriat de asociația Baza. Deschidem orașul. Proiect strategic OAR finanțat prin timbrul arhitecturii.