Valoarea finanțărilor din timbrul de arhitectură – sesiunea 2021

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link
Foto: Vlad Dumitrescu/Hipodrom Brăila

Urmează o nouă sesiune de selecție, evaluare și finanțare a ofertelor culturale și a proiectelor editoriale finanțate din timbrul de arhitectură.

Depunerea dosarelor de solicitare a finanțărilor din timbrul de arhitectură va avea loc exclusiv online, în perioada 22-26 februarie 2021.

VALOAREA FINANȚĂRILOR DIN TIMBRUL DE ARHITECTURĂ PENTRU PROIECTE EDITORIALE

În 2021, suma pentru finanțarea proiectelor editoriale este de 1.100.000 lei, din care:

  • 750.000 lei pentru cărți;
  • 350.000 lei pentru reviste.

Dosarele de solicitare a finanțărilor din timbrul de arhitectură pot fi depuse de:

  • filialele teritoriale ale Ordinului care, potrivit regulamentului de organizare, desfășoară activități editoriale în condițiile legii;
  • edituri constituite ca societăți comerciale;
  • organizații neguvernamentale sau societăți comerciale care, potrivit statutului, desfășoară activități editoriale în condițiile legii;
  • instituții publice din domeniul educației de arhitectură care, potrivit statutului, desfășoară activități editoriale în condițiile legii.

VALOAREA FINANȚĂRILOR DIN TIMBRUL DE ARHITECTURĂ PENTRU OFERTE CULTURALE

Suma pentru finanțarea ofertelor culturale  este de 3.330.000 lei, din care:

  • 660.000 lei pentru programe/proiecte/acțiuni culturale inițiate și desfășurate de filialele teritoriale ale Ordinului (și partenerii lor);
  • 990.000 lei pentru anuale/bienale de arhitectură inițiate și desfășurate de filialele teritoriale ale Ordinului;
  • 1.200.000 lei pentru programe/proiecte/acțiuni culturale inițiate și desfășurate de organizații neguvernamentale, operatori culturali constituiți ca persoane fizice autorizate într-un domeniu cultural care promovează arhitectura;
  • 180.000 lei pentru itinerări de expoziții;
  • 300.000 lei pentru școli de vară, inițiate și realizate de filialele teritoriale ale Ordinului, organizaţii neguvernamentale fără scop patrimonial cu activitate într-un domeniu cultural care promovează arhitectura, operatori culturali constituiți ca persoane fizice autorizate cu activitate într-un domeniu cultural care promovează arhitectura.

Bugetului alocat pentru categoria Școli de vară i se adaugă o finanțare de 100.000 lei din partea Fundației Prințul de Wales, care continuă astfel, pentru al treilea an consecutiv, un parteneriat cu OAR menit să încurajeze consolidarea unei educații și a unei formări multidisciplinare care să abordeze problemele complexe ale conservării, restaurării și promovării mediului construit istoric.

NIVELUL MINIM AL COFINANȚĂRII DIN TIMBRUL DE ARHITECTURĂ: 10%

Vă reamintim că finanțarea nerambursabilă a proiectelor din timbrul de arhitectură acoperă cel mult 90% din bugetul unui proiect. Astfel, nivelul minim al cofinanțării unui proiect trebuie să fie de 10%, din surse atrase și/sau contribuție proprie. 

VIZITAȚI CULTURAL.OAR.ARCHI

Vă invităm să descoperiți pe pagina cultural.oar.archi informații complete despre sesiunea de finanțare 2021 a ofertelor culturale și proiectelor editoriale.

Această pagină reunește informații actualizate despre condițiile de eligibilitate, categoriile de proiecte la care vă puteți înscrie dosarul de solicitare a finanțării, calendarul sesiunii, lista de documente necesare, componența generală a juriului pentru 2021 și 2022. De asemenea, aici ne puteți trimite întrebări la care vă răspundem în cel mai scurt timp.