
În contextul Congresului UIA din Danemarca, din iulie 2023, Festivalul de Arhitectură din Copenhaga a creat o publicație online plină de reflexii și piste de gândire, International Manifesto Relay, un document viu, într-un format agil, stimulant pentru discuțiile pe tema Congresului, Sustainable futures – Leave no one behind.
Cele 45 de manifeste din întreaga lume, colectate în această publicație digitală în diferite formate, redau preocupările cele mai urgente ale zilei, așa cum sunt acestea prezentate în cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
Contribuții din întreaga lume
Într-un demers inspirat de reflecția asupra relației dintre limbaj și arhitectură și de proiectul Manifest Stafet din 2019, mai mulți cercetători și practicieni au fost selectați – din întreaga lume – pentru a produce manifeste pornind de la tema Congresului Mondial UIA2023CPH. Împreună cu introducerile realizate de cei șase președinți ale panelurilor științifice ale Congresului și cu prefața semnată de Martha Thorne (Consilieră Principală Premiul Obel și Decană a Universității IE din Madrid), Releul Internațional de Manifeste adună propuneri, proiecte, declarații și speculații despre capacitatea arhitecturii de a crea viitoruri durabile și va fi punctul de plecare pentru discuțiile care vor avea loc în iulie în cadrul Congresului.
Șase capitole
Cele 45 de manifeste sunt organizate pe șase teme principale, coordonate de paneluri științifice dedicate, și anume:
- Design pentru adaptare climatică
- Design pentru regândirea resurselor
- Design pentru comunități reziliente
- Design pentru sănătate
- Design pentru incluziune
- Design pentru parteneriate ale schimbării
România: Enough is enough
Cele 45 de manifeste, de la Portugalia la Peru, de la Malaysia la Mauritius și Mexic, și de la Hong Kong la Danemarca, ilustrează faptul că arhitecții sunt conștienți de provocările cu care ne confruntăm – ca niciodată până acum în istoria lumii – și că sunt angajați în acțiune. Manifestul Enough is Enough, de Anca Cioarec, Ilka Ruby și Brîndușa Tudor (România), adaugă România pe harta vocilor din jurul lumii invitate să reflecteze la întrebarea „Cum poate contribui arhitectura la schimbarea socială și de mediu?”. Îl regăsim în capitolul „Design pentru adaptare climatică”.
Manifestul Enough is Enough a apărut în contextul expoziției principale a Bienalei de Arhitectură Timișoara BETA 2020.

De ce contează?
Eseul critic al lui Enrique Aureng Silva, redactor șef la Koozarch, reflectează la semnificația și importanța acestui demers: IMR 2023 se bazează pe urgența de a deconstrui – dacă nu chiar de a elimina – punctele oarbe cu care profesia noastră a trebuit să lupte în ultimii douăzeci sau treizeci de ani.
Vă invităm să consultați publicația International Manifesto Relay aici: https://www.cafx.dk/imr/home.