UIA: Publicație online dedicată concursurilor de arhitectură

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

27 iulie 2021

În contextul Congresului Mondial al Arhitecților UIA, care s-a desfășurat la Rio de Janeiro, Brazilia (UIA2021RIO), în perioada 18-22 iulie 2021, Comisia internațională a UIA pentru competiții (ICC) a pregătit o publicație specială pe tema „Obținerea excelenței în design prin concursuri internaționale de arhitectură” .

Publicația online conține contribuții ale arhitecților implicați în unele dintre concursurile susținute de UIA – organizatori, membri ai juriului și câștigători – care discută rolul concursurilor în promovarea excelenței în arhitectură, durabilitate și diversitate culturală.

Aceasta include și observațiile introductive ale președintelui UIA, Thomas Vonier, precum și un articol al co-responsabililor ICC, Regina Gonthier și Jerzy Grochulski, despre importanța și valoarea competițiilor. Aceștia din urmă amintesc, printre altele, că ghidul conceput de UIA în 2016 referitor la concursurile de arhitectură include și recomandări actualizate cu privire la implementarea reglementărilor UNESCO referitoare la concursuri.  

Această ediție specială oferă și o perspectivă asupra a ceea ce înseamnă susținerea unui concurs de arhitectură de către UIA și impactul asupra carierei câștigătorilor.

Vă invităm să parcurgeți ediția specială online aici.