Premii OAR pentru liceenii olimpici la probele naționale de arhitectură și arhitectură de interior

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Pe 26 aprilie am fost prezenți, la Piatra-Neamț, la ceremonia de premiere din cadrul Olimpiadei Naționale de Arte vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, la Invitația și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, gazda ediției 2024.

Ordinul Arhitecților din România a oferit cu această ocazie 15 diplome și pachete de cărți elevilor din clasele a XI-a și a Xii-a care au câștigat premii și mențiuni la faza națională a probelor de arhitectură, respectiv arhitectură de interior.

86 de cărți despre arhitectură – teorie, stiluri arhitecturale, monografii și portrete ale unor arhitecți reper ai României, cercetare în arhitectură, tehnici și materiale de construcție tradiționale, proiecte cu impact în comunitate, cărți despre restaurare sau despre politici ale mediului construit – toate proiecte editoriale finanțate în ultimii ani prin Timbrul arhitecturii au ajuns la cei mai tineri viitori arhitecți.

Inițiativa se înscrie în obiectivul asigurării unei comunicări cât mai directe și relevante , în vederea pregătirii accesului în profesie a viitorilor arhitecți și stagiari, de ale căror pregătire și standarde depinde cum vor arăta orașele și zonele construite în următoarele decade.

Galerie foto