Grupul de lucru OAR Rural

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link
Credit photo: Ovidiu Micșa

Bune practici pentru o dezvoltare durabilă a mediului rural

Grupul de lucru OAR Rural a fost fondat de Ordinul Arhitecților din România în 2014, ca o soluție la multitudinea de probleme existente în mediul rural, ignorate sau insuficient abordate până în acel moment.

Prima acțiune a Grupului rural a fost realizarea unei serii de Ghiduri de arhitectură pentru încadrarea în specificul local, care conțin reguli ușor de aplicat, cu exemple clare, care să faciliteze alegerea modelelor adecvate de către cei care vor să construiască în mediul rural.

Obiectivul esențial al Ghidurilor de arhitectură este păstrarea spiritului așezărilor rurale din România și creșterea calității vieții în mediul rural, dar și conservarea tradițiilor și a peisajului cultural existent, resurse bază pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural.

În completarea Ghidurilor de arhitectură, Grupul rural a realizat o hartă interactivă online, Harta meșterilor în construcții, dedicată publicului larg, constructorilor, proiectanților și beneficiarilor, care repertoriază meseriile tradiționale și emergente din domeniul construcțiilor.

Dacă Ghidurile de arhitectură sunt concepute pentru a răspunde la întrebarea „Cum construim?”, Harta meșterilor în construcții răspunde la întrebarea „Cu cine construim?”, două întrebări esențiale în contextul creșterii exponențiale a pieței construcțiilor, atât în domeniul restaurării și amenajării construcțiilor tradiționale, cât și în domeniul arhitecturii ecologice de secol XXI.

În prezent, Ghidurile de arhitectură sunt utilizate ca bibliografie în analiza oportunității proiectelor de dezvoltare rurală, iar pe termen lung pot deveni bibliografie obligatorie pentru dezvoltarea acestor tip de proiecte.

Proiect finanțat prin timbrul de arhitectură în anii: 2016, 2018, 2019, 2020.