Fascinația conceptului de centru civic | Alex Răuță
Urmărirea unei simple expresii poate conduce o investigație istorică pe căi nebănuite. Citind relativ puținele publicații de specialitate pe care le avem la îndemână din România secolului XX, se observă că noțiunea de centru civic, ale cărei începuturi sunt astăzi aproape uitate, își găsește originea în mișcarea americană City Beautiful, traversează perioada interbelică a ultimelor manifestări naive asociate construirii națiunii, se alimentează din sursele de inspiraţie oferite în societățile italiană și germană dominate de fascism și nazism, își găsește susținători și promotori printre membrii elitelor asociate lui Carol al II-lea și Ion Antonescu, pare să dispară imediat după al Doilea Război Mondial, numai pentru ca să revină oarecum neașteptat în practica și discursul arhitecților din perioada Ceaușescu. Cum de a putut acest concept de centru civic să fascineze atâtea generații de arhitecți și urbaniști din România?
Se pare că principiul centrului civic a fost mai mereu asociat unei situații de refondare, de reabordare conștientă de la zero și pe baze noi a unui proiect de localitate judecată a fi în criză. Fie că vorbim de Bucureștiul imaginat de Sfințescu, fie de satele concepute sub Carol al II-lea și Ion Antonescu, fie de orașele noi și reședințele de județ ale perioadei Ceaușescu, conceptul de centru civic, asociat deseori celor de sistematizare, sat model și oraș model, a presupus fie demolări extraordinare, fie dezastre care cereau reconstruiri masive, fie așezări nou-realizate pe de-a-ntregul. Discuția despre centrele civice este relevantă pentru proiectele teoretice de orașe și sate ideale, pentru politicile oficiale de transformare a satelor în orașe și, bineînțeles, pentru edificiul discursiv-ideologic care susținea înlocuirea centrelor istorice din orașele extracarpatice. Inevitabil însă, condițiile sociopolitice schimbătoare, tabuurile culturale, alături de aspectele practice inerente domeniului construcțiilor au condus deseori spre situații care au necesitat fie o hibridizare a conceptului, fie o înlocuire a sa cu forme mai bine adecvate momentului politic, fie o simplificare a sa.
Conceptul în sine de centru civic induce un principiu radical în conceperea unei localități. Acesta presupune un nivel de coerență al limbajului arhitectural și al identificării comunității cu formele construite care este nu numai dificil de imaginat și de atins, dar și distructiv prin ambiția de a unifica într-un singur gest ceea ce până atunci fusese mai degrabă țesut în timp ca un spațiu al negocierii și al agregării. Astfel, practic refuză continuitatea istorică. Această coerență de limbaj solicită o contribuție nemijlocită din partea arhitecților complexelor de clădiri, care sunt obligați deseori să proiecteze spații prezumtiv ideal-reprezentative pentru regimul politic. S-ar putea spune că această fațetă a activității arhitecților a fost deja competent comentată în critica și istoria arhitecturii din România. Ar mai fi totuși de subliniat că breasla arhitecților a contribuit și într-un mod subtil la construirea socială a realității, insistând prin câțiva reprezentanți de marcă asupra conceptului de centru civic atât în documentele de politici publice cât și în dezbaterile teoretice care vizau procesul de urbanizare. Centrul civic a fost unealta prin excelență arhitecturală prin care membri și colaboratori ai acestei bresle și-au negociat statutul propriu, alături de cel al întregii profesii, sub diverse regimuri.
Alex Răuță este arhitect, absolvent UAUIM în 2003, Master of Human Settlements KU Leuven, Belgia, 2004-2005 m.c.l., Bursier al Colegiului Noua Europă, Ștefan Odobleja Fellowship, 2008–2009, cu titlul de doctor obținut la Departamentul de Arhitectură, Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul KU Leuven, Belgia, 2012. Din 2012 este freelance-arhitect cu sediul la Pitești. Publicații: Răuță, Alex, Heynen, Hilde „Shifting Meanings of Modernism: Parallels and Contrasts between Karel Teige and Cezar Lăzărescu”, înThe Journal Of Architecture (februarie 2009); Răuță Alex, „The State of Ambiguity of the Communist Civic Center. Three Romanian Secondary Cities in Question: Brăila, Pitești, Sibiu”, Journal of Urban History(martie 2013). Publică în 2013 teza de doctorat Negocierea Centrului Civic. Arhitecți și politicieni în România secolului XX (editura Universitară „Ion Mincu” București).
Imagine de arhivă prin amabilitatea: Arhiva de fotografii a Uniunii Arhitecților din România.
Salonul de proiecte este un program curatorial inițiat în anul 2011 de Magda Radu și Alexandra Croitoru. Acest program își propune realizarea unor expoziții, prezentări și dezbateri care se concentrează predominant asupra artei contemporane din România, punând producțiile tinerilor artiști într-un context local și internațional mai larg. Între 2011 și 2015 Salonul de proiecte a activat în cadrul MNAC Anexa cu sprijinul Muzeului Național de Artă Contemporană din București. Începând cu toamna lui 2015 programul funcționează exclusiv prin intermediul Asociației Salonul de proiecte. Echipa: Alina Bucur, Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava.
Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite)
21 septembrie – 30 octombrie, 2016
Salonul de proiecte
Tipografia Universul, Corpul B, etaj 1
Ion Brezoianu 23-25, București, România
Joi – Duminică / 15:00 – 19:00
