Burse OAR pentru studenții și studentele la arhitectură care participă la școli de vară – ediția 2022

1 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link
@Diana Iabraşu (https://www.albastru.ro/) şi Ioana Viorica Georgescu

Către pagina unde puteți depune candidaturile

Ordinul Arhitecților din România a lansat concursul pentru acordarea a 100 de burse, în valoare de 800 lei fiecare, studenților și studentelor de la facultățile de arhitectură care intenționează să participe la o școală de vară. 

Bursele se acordă din bugetul timbrului arhitecturii pe anul 2022. 

Prin aceste burse, OAR susține activitățile educaționale care pun studentele și studenții arhitecți în contact direct cu profesia, precum și cu diverse aspecte ale culturii mediului construit, prin activitățile derulate în cadrul proiectelor tip școală de vară. 

Eligibilitate 

La concurs se poate înscrie orice student/ă la o facultate de arhitectură. 

Studenții/studentele care au beneficiat de bursă OAR în anii precedenți sunt eligibili/e doar dacă și-au îndeplinit toate obligațiile în termenele asumate. 

@Radu Filip Tudor

Calendar concurs

  • Depunere aplicații: 30 mai –6 iunie 
  • Jurizare: 9-13 iunie 
  • Comunicare rezultate: 14 iunie 
  • Trimitere documente pentru plată: 15-17 iunie 

Rezultatele selecției vor fi anunțate direct câștigătorilor și vor fi publicate pe website-ul organizației

Jurizare 

Câștigătorii și câștigătoarele vor fi desemnați/te pe baza evaluării documentelor de înscriere în concurs de către membrii Colegiului Director al OAR. 

Înscrieri 

Studenții și studentele interesate se vor putea înscrie pe platforma cultural.oar.archi, printr-un formular care va fi activ în perioada 30 mai – 6 iunie 2022. 

Documente necesare înscrierii: 

  • scrisoare de intenție în care aplicantul sau aplicanta specifică la ce școală/școli de vară dorește să participe și motivele pentru care a ales școala/școlile respective. Studenții și studentele care au mai participat în trecut la școli de vară pot introduce în scrisoarea de intenție detalii despre participările anterioare; 
  • CV și scurt portofoliu; 
  • Opțional se poate trimite o scrisoare de recomandare 

@Diana Iabraşu (https://www.albastru.ro/) şi Ioana Viorica Georgescu