Forumul Tinerilor Arhitecți 2025

De ce un Forum al tinerilor arhitecți?
Anul acesta, odată cu organizarea Conferinței Naționale Extraordinare a OAR (București, 14-15 iunie), dedicăm o zi întreagă discuțiilor despre provocările debutului în profesie, la prima ediție a Forumului Tinerilor Arhitecți (13 iunie 2025). Evenimentul are loc la Institutul Cervantes din București vineri, 13 iunie, cu începere de la ora 9:30.
Este o ocazie pentru ca cei mai tineri dintre reprezentanții profesiei să participe, cu vocea proprie, alături de ceilalți colegi, în cel mai important for decizional al organizației care reglementează și reprezintă profesia: Conferința Națională OAR.
Concluziile și propunerile primei ediții a Forumului Tinerilor Arhitecți vor fi prezentate în cadrul Conferinței Naționale, incluzând perspectiva celor mai tineri arhitecți și urbaniști în dezbaterile despre viitorul profesiei.
Tema primei ediții: Debutul
Deschis în principal celor mai tineri delegați ai Conferinței Naționale și tinerilor membri OAR (cu vârsta de maxim 40 de ani), Forumul abordează tematica debutului atât din perspectiva profesională (debutul în proiectare, urbanism sau cercetare, pentru a da doar câteva exemple de direcții profesionale), cât și din punctul de vedere al statutului de proaspăt membru al organizației profesionale.
Ca format, Forumul avantajează dialogul deschis, inclusiv cu o serie de invitați relevanți – atât practicieni ce au avut parte de debuturi și traiectorii cât mai diverse în domeniu, cât și reprezentanți ai OAR implicați în programe relevante pentru intrarea în profesie.
Tematica panelurilor a fost organizată de echipa de curatori ai acestei prime ediții – arh. Alexandra Mocioiu și arh. Sergiu Silivestru – inclusiv pe baza răspunsurilor colectate prin intermediul unui chestionar lansat în luna martie a acestui an. Mulțumim tuturor celor care au contribuit!
Evenimentul se adresează tuturor tinerilor practicieni aflați la început de drum, indiferent de specializare (arhitectură, urbanism, design interior) sau de cariera pe care și-o doresc mai departe – în proiectare, ca cercetători, cadre didactice, angajați în programe comunitare sau în administrația publică.
Program
Programul zilei de 13 iunie începe în jurul orei 9:30 și include, pe lângă panelurile interactive cu vorbitori din țară — Alexandrina Ciortuz (Ecluze pe Bega, D Proiect, Timișoara), Daiana Maciulschi (BIA, Arad), Iris Popescu (AMAis, București), Radu și Ștefania Tîrcă (Studiogovora), Andra Nicoleanu și Vlad Ducar (Modul 28, Sibiu) — și de nivel internațional (studio-ul italian Piovenefabi, inițiativa HouseEurope!), sesiuni de Q&A, networking & concert.

Keynote speakers
▼ Ambra Fabi, Piovenefabi, Italia
RO: Piovenefabi este un studio de arhitectură fondat de Ambra Fabi și Giovanni Piovene, cu sediul la Milano și Bruxelles. Studioul produce lucrări de arhitectură, cercetare urbană, viziuni teritoriale și proiecte publice, indiferent de dimensiune, comandă sau client. Atunci când abordează un context comun și interpretările sale aproape infinite, Piovenefabi consideră că spațiile și obiectele pot acționa ca suporturi pentru experiențele personale și colective. Studioul a făcut parte din echipa curatorială a Lisbon Architecture Triennial 2019-The poetics of reason cu expoziția What is ornament?, care a investigat rolul ornamentului în producția arhitecturală actuală. Lucrările biroului au fost expuse în următoarele spații: Mayrit Bienal (2021), Lisbon Architecture Triennial (2019, 2016), Rotterdam Biennale (2014), Chicago Architecture Biennale (2015, 2017), Campo (2016), Frac-Orleans (2017), Maniera-Brussels (2018). Proiectul de birouri 5 Pavilions for 5 Parks a câștigat Visit Brussels Awards 2018 și a fost pe lista scurtă pentru T-Young, Medaglia d’oro dell’Architettura 2018 și Brussels Architecture Prize 2021.
Ambra Fabi a studiat la Accademia di Architettura din Mendrisio și la Paris-Belleville. A lucrat la Architekturbüro Peter Zumthor und Partner. În 2012, a co-fondat studioul Piovenefabi cu Giovanni Piovene. A fost asistent universitar în Mendrisio și a predat la IED Cagliari, KU Leuven Sint-Lucas Bruxelles, UCL LOCI Saint-Gilles, ULB La Cambre și École polytechnique fédérale de Lausanne. În prezent, este profesor la École Nationale Supérieure d’Architecture de la Ville et des Territoires à Marne-la-Vallée (ENSA Paris-Est).
EN: Piovenefabi is an architecture studio founded by Ambra Fabi and Giovanni Piovene, based in Milan and Brussels. The studio produces architecture, urban research, territorial visions, and public design works regardless of the size, commission, or client. When dealing with a shared context and its almost infinite interpretations, Piovenefabi believes spaces and objects can act as supports for both personal and collective experiences. The studio was part of the curatorial team of the Lisbon Architecture Triennial 2019-The poetics of reason with the exhibition What is ornament?, which investigated the role of ornament in the actual architectural production. The office works have been exhibited in the following venues: Mayrit Bienal (2021), Lisbon Architecture Triennial (2019, 2016), Rotterdam Biennale (2014), Chicago Architecture Biennale (2015, 2017), Campo (2016), Frac-Orleans (2017), Maniera-Brussels (2018). The office project 5 Pavilions for 5 Parks has won the Visit Brussels Awards 2018, and has been shortlisted for the T-Young, Medaglia d’oro dell’Architettura 2018 and the Brussels Architecture Prize 2021
Ambra Fabi studied at the Accademia di Architettura in Mendrisio and at Paris-Belleville. She worked at Architekturbüro Peter Zumthor und Partner. In 2012, she co-founded the Piovenefabi studio with Giovanni Piovene. She has been a teaching assistant in Mendrisio and has taught at IED Cagliari, KU Leuven Sint-Lucas Brussels, UCL LOCI Saint-Gilles, ULB La Cambre, and the École polytechnique fédérale de Lausanne. She is currently a professor at the École Nationale Supérieure d’Architecture de la Ville et des Territoires à Marne-la-Vallée (ENSA Paris-Est).
▼ Olaf Grawert, HouseEurope!
RO: Olaf Grawert proiectează, scrie și vorbește despre arhitectură. Lucrările sale se concentrează pe poetica și politica spațiului: condițiile politice și economice, precum și imaginațiile și narațiunile care modelează mediul construit. Colaborând cu o rețea de persoane și instituții din întreaga Europă, el dezvoltă proiecte care fac legătura între teorie și practică, inclusiv proiectarea de clădiri, campanii, expoziții, filme, publicații și predare.
Este partener fondator al cabinetului de design colaborativ b+ (bplus.xyz), care se concentrează pe reutilizarea adaptivă a clădirilor existente. Este coinițiator și manager de campanie la HouseEurope! (houseeurope.eu), un laborator de politici non-profit și o inițiativă cetățenească europeană pentru renovarea și împotriva demolării clădirilor existente.
EN: Olaf Grawert plans, writes, and talks about architecture. His work focuses on the Poetics and Politics of Space: the political and economic conditions, as well as the imaginaries and narratives that shape the built environment. Collaborating with a network of individuals and institutions across Europe, he develops projects that bridge theory and practice, including building design, campaigns, exhibitions, films, publications, and teaching.
He is a founding partner at the collaborative design practice b+ (bplus.xyz), which focuses on the adaptive reuse of existing buildings. He is the co-initiator and campaign manager at HouseEurope! (houseeurope.eu), a non-profit policy lab and European Citizens’ Initiative for the renovation and against the demolition of existing buildings.

Înscrie-te
Participarea la Forumul Tinerilor Arhitecți este gratuită și deschisă tinerilor membri OAR cu vârsta de maxim 40 de ani.
Pentru că locurile sunt limitate, vă rugăm să vă confirmați participarea prin completarea formularului de înscriere de mai jos.
Link înscriere aici
OAR și tinerii arhitecți
OAR urmărește îndeaproape starea domeniului arhitecturii și lucrează constant în direcția construirii unei comunități profesionale responsabile și etice. Ne dedicăm promovării arhitecturii de calitate în toate formele ei, asigurându-ne că vocea profesioniștilor este auzită atât la nivel național, cât și internațional.
Credem în importanța implicării active pentru viitorul practicii profesionale, mai ales în rândul tinerilor arhitecți, pe care ne dorim să îi ascultăm și să îi sprijinim în dezvoltarea lor.
De aceea, punem la dispoziție tuturor membrilor o serie de resurse dedicate formării profesionale continue, pe site-ul oar.archi și pe platforma edu.oar.archi și sprijinim participarea celor mai tineri membri la cursuri, conferințe și evenimente naționale/ regionale / internaționale prin intermediul Programului Burse pentru Tineri Arhitecți (sesiunea 2/2025 are termen de aplicare 29 iunie!)
OAR este singura organizație care acordă dreptul la semnătură, contribuind astfel la accesul in profesie. Mai exact, asigură standardizarea examenului, elaborează și actualizează normele metodologice și gestionează sesiunile de acordare a dreptului la semnătură.
Pe pagina oar.archi găsiți mai multe resurse despre stagiu, sesiunile ADS, cursurile organizate de noi și chiar un serial video dedicat principalelor întrebări ale tinerilor Oar Young sau ale celor care se pregătesc de interviul pentru obținerea dreptului de semnătură: Interviuri membri Comisie ADS.