73 – TA6991 – STARH – ARHITECTURA, CONSTRUCTII, DESIGN SRL.

Autori principali: COSMIN GĂLĂȚIANU

Coautori: FLORIAN STANCIU, MARIA-IULIA STANCIU, CEZARA GEORGIANA LORENȚ, OANA GRĂMADĂ, OCTAVIAN BÎRSAN, EDUARD UNTARU

Colaboratori arhitectură: CRISTIAN ALEXANDRU BEȘLIU, COSMIN VALENTIN GEORGESCU

Colaboratori specialități: Ing. Dragoș Marcu – Structură, ing. Kristian Kiss – Instalații

Curator: Artist Virgil Scripcariu

Designer grafic: – 

LA GIUSTA DISTANZA

ARGUMENT

Reabilitarea unui ansamblu industrial construit pe etape, între două secole, și adaptarea sa la o situație nouă, atrage, inevitabil, prilejul de a debloca o zonă rămasă în conștiința colectivă ca ceva izolat, neaparținând orașului.

Această redobândire de fond construit valoros se face, de regulă, prin identificarea locurilor cu posibilitate de deschidere către exterior, sau a celor deja deschise dar în mod inabil sau neîmplinit. Într-un astfel de context, noua dimensiune publică poate recupera prin conversia funcțională un patrimoniu cu valențe latente.

Însă, dincolo de salvgardarea corpurilor de clădire care alcătuiesc ansamblul, măsura intervenției poate fi dată și de o restaurare a proporțiilor, a ceea ce italienii numesc  „la giusta distanza”; cu alte cuvinte, atât spațiul dintre, cât și raportul instaurat in timp între arhitectura industrială și oameni, nu trebuie alterate.

Proiectul nostru își îndreaptă, așadar, atenția către acest tip de patrimoniu. 

*

Proximitățile sau alipirile dintre obiecte sunt martori ai unui mod de a construi din aproape în aproape în funcție de necesitățile care au pretins, în timp, adosuri sau subdivizari ale spațiilor deja existente. În sensul acesta, orice nouă intervenție trebuie să revină în urma depistării, după caz, a deficiențelor sau a zonelor de aderență în cazul eventualelor extinderi sau remanieri.

În mod prioritar, propunerea noastră se folosește de fondul existent printr-o recuperare totală și o densificare din interiorul acestuia, speculând natura sa încăpătoare, intervențiile vizibile din exterior fiind doar modificarile de acoperiș aduse corpurilor C2(zona II și zona III a atelierelor mecanice) și C5(zona centralei termice).

Cele două anexe  sunt, de altfel, singurele clădiri acoperite incert cu terase necirculabile, iar reconfigurarea acestora prin adaugarea unei structuri metalice cu sheduri nu rezolvă doar problema iluminatului natural în cazul spațiilor adânci ci completează, totodată,  ansamblul încă neîmplinit al șarpantelor existente.

În egală măsură calitatea spațiilor de lucru și a celor conexe cu iluminat natural ține și de sfera sustenabilității, tot așa cum ține, pe zonele majore, flexibilitatea organizării fără alte adaosuri ulterioare care poate asigura ciclul extins de viață al construcțiilor.

Succint, propunerea își asigură sustenabilitatea prin conformarea fără excese de intervenție, păstrând și reinventând natura locului în sensul completării discrete a existentului, implicând un consum minim de resurse energetice și de echipare (unități centralizate cu trasee minime de tubulaturi și instalații).

În etapa DALI se poate valida oportunitatea unor soluții suplimentare de asigurare a necesarului de energie cu surse regenerabile. Vedem ca variante posibile în soluție panourile fotovoltaice, pompele de căldură aer-apă, sol-apă.

*

Odată asimilat intervalul ca spațiu ordonator, a lucra din interiorul ansamblului înseamnă, în mod invariabil, a-l descompune în fragmentele sale constitutive și a-l privi ca pe o alăturare de artefacte cu alcătuiri particulare în funcție de tipurile de spații găzduite:

Halele gemene ale atelierelor mecanice (Corp C2), spațiile cele mai generoase ale ansamblului sunt alocate sălilor pentru expoziții și evenimente peste care se pot suprapune ocazional sau chiar integra zone de workshopuri, seminarii și laboratoare tematice. În capătul celor două nave se închid spațiile pentru echipele de proiect dedicate, atelierul STPT (păstrat pe poziția inițială) și spațiul imersiv, ultimele două putând fi integrate, ocazional, în traseul expozițional.

Pentru asigurarea microclimatului interior dar și unui spațiu intermediar între piațeta publică și marile săli, se impune o a doua fațadă, transparentă, retrasă din front care să permită fostelor porți de acces să se deschidă enorm către public.

În consecință accesul se face, la scara vizitatorului, printr-o construcție minimă în planul noului perete de sticlă.  

Vopsitoria și centrala termică (Corp C5), rămân interdependente, funcționând, prin conversie, ca restaurant/bistro. Sala de mese din interiorul halei este, așadar, deservită de bucătăria-laborator acomodată în fosta anexă prin încamerări succesive proprii acestui tip de funcțiune.

Arhiva și atelierele de reparații (zonele IV, III, II ale Corpului C2),  revin mediatecii și laboratoarelor de co-working și producție digitală. Această suită de funcțiuni decuplate de zona imediat publică este accesată dintr-o piațetă ascunsă în miezul întregului ansamblu. Coridorul de legătură dintre cele trei funcțiuni, indică, totuși, un potențial al doilea muzeu care să funcționeze în background. Acest muzeu al laboratoarelor are legătură directă cu spațiile de expoziție și evenimente și, după caz, poate fi inclus într-un traseu de vizitare.

Spațiul administrativ (Corp C4), își păstrează funcțiunea prin simple recompartimentări, fostele birouri ale STPT fiind cedate echipei multiplexity.

Turnătoria (Corp C3), prilejuiește prin poziția sa îndepărtată față de restul ansamblului, găzduirea spațiilor locative pentru închirerea temporară de către echipe din afara orașului. Cele șapte unități sunt dispuse pe înălțimea generoasă a cladirii după introducerea unui nou etaj interior anvelopantei. Traveea desființată din capăt este restaurată conform releveului iar accesul se face printr-un pavilion pe structură metalică, asemeni unei veriere.

ETAPIZAREA LUCRĂRILOR  ține, desigur, de o justă succesiune a secvențelor reabilitării în sensul deblocării rapide a spațiului public, dar este în primul rând loială gândirii de ansamblu a proiectului. Astfel, fie că vorbim de piațetele largi ale celor două subzone legate prin pavimentul de piatră cubică , fie că vorbim de spațiile intermediare dintre artefacte amenajarea exterioară reprezintă din capul locului o prioritate iar restaurarea și consolidarea construcțiilor vor fi parte a unui proces tehnologic expus, întregul ansamblu industrial devenind un mare laborator de arhitectură.

Intervențiile pe construcțiile existente se vor face după caz conform expertizelor tehnice.

Consolidarea halelor gemene prin introducerea planseului metalic cu grinzi diagonale care să asigure rigidizarea frontoanelor și totodată limita de retragere a noii fațade de sticlă reprezintă o primă etapă posibil a fi suprapusă cu decuplarea prin rostul de tasare a subzonelor din spate, peste care se va suprapune structura metalică a shedurilor. Restul corpurilor, decuplate de acest vinclu al construcțiilor alipite, pot lucra concomitent, întâietate având completarea vopsitoriei cu traveea lipsă și închiderea acesteia.

Așadar, cu excepția structurilor metalice cu sheduri, ca o necesitate tehnică dar cu valoare de reprezentare în zonele deficitare , imaginea finală trebuie să fie cea a unei intervenții minime, aproape insesizabile.