Ghidul aplicantului pentru sesiunea de finanțare a ofertelor culturale și proiectelor editoriale din timbrul arhitecturii 2023

21 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Introducere

Având în vedere:

  • prevederile Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice cu modificările și completările ulterioare,
  • prevederile Normelor Metodologice privind finanțarea de oferte culturale și proiecte editoriale din timbrul arhitecturii, aprobate prin Hotărârea CN OAR nr. 142 din 31 ianuarie 2022 – denumite în continuare Norme Metodologice – oferte culturale și proiecte editoriale
  • prevederile Metodologiei pentru desfășurarea sesiunii de selecție, evaluare și finanțare a proiectelor culturale cu componentă pronunțată de cercetare (aprobată prin Hotărârea CN OAR nr. 404 din 21 martie 2022) – denumită în continuare Metodologie – proiecte cercetare

se elaborează prezentul Ghid al aplicantului, pentru optimizarea și gestionarea eficientă a sesiunii de finanțare. Acesta vine în ajutorul solicitanților de finanțări nerambursabile din fondurile timbrului de arhitectură, pentru a realiza în mod corect procedura de aplicare.

Glosar de termeni

Finanțatorul proiectelor  

Ordinul Arhitecților din România, beneficiar al timbrului de arhitectură, conform Ordinului Ministrului culturii și cultelor, nr. 2348 din 2 noiembrie 2005;  

Finanțare nerambursabilă

Alocarea de fonduri pentru susținerea ofertelor culturale și a proiectelor editoriale (maximum 90%) din timbrul arhitecturii;

Oferta culturală

Desemnează propunerea de producere sau exploatare a unui bun cultural, elaborată de solicitant sub una dintre următoarele forme:

a. Program cultural: un ansamblu de proiecte culturale sau un ansamblu de proiecte și acțiuni culturale, anual sau multianual, încadrat unei teme și în urma căruia rezultă unul sau mai multe bunuri culturale;*

b. Proiect cultural: o sumă de activități specifice într-un domeniu cultural sau o sumă de acțiuni culturale structurate unitar, în urma căreia rezultă un bun cultural, care nu intră în categoria proiectelor editoriale;  

c. Programe de tip anuală de arhitectură: desemnează un program cultural periodic al filialelor teritoriale ale OAR de promovare a arhitecturii de calitate printr-o expoziție-concurs cu acordare de premii, precum și printr-o serie de evenimente menite să promoveze și/sau să problematizeze imaginea profesiei în societate. Aceste programe se pot organiza anual sau la intervale mai mari de timp: bienale, trienale etc;  

d. Acțiune culturală: prezentarea publică a rezultatului unei/ unor activități în urma căreia rezultă un bun cultural de tip eveniment;

e. Itinerarea de expoziții: acțiune culturală sau o serie de acțiuni culturale, tip eveniment, prin care se prezintă bunuri culturale deja existente;

f. Proiectul cultural cu componentă pronunțată de cercetare reprezintă o sumă de activități specifice sau de acțiuni având o componentă de cercetare, din care să rezulte un bun cultural de natură să promoveze calitatea arhitecturală către public, cu perspective de dezvoltare în folosul comunităților și profesiei și cu impact național sau internațional. Prin bunul cultural care rezultă în urma proiectului se înțelege un livrabil transmis de către beneficiar în format digital, apt pentru a fi pus în mod gratuit la dispoziția profesioniștilor și publicului pe site-ul OAR și pe alte canale de comunicare.

Proiect editorial  

Realizarea unei lucrări (cărți sau reviste) în domeniul arhitecturii și disciplinelor conexe, care implică un set de operațiuni/activități precum elaborarea, traducerea, editarea, tehnoredactarea, ilustrarea, tipărirea și publicarea acestora, inclusiv în format digital, offline și online.  

Beneficiar  

Solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanțare nerambursabilă în urma aplicării procedurilor de evaluare și selecție a proiectelor depuse.  

Solicitant/Aplicant  

Persoană fizică sau persoană juridică de drept public ori privat, română, autorizată, respectiv înființată în condițiile legii române, care depune o ofertă culturală.  

Solicitanți eligibili

Solicitanți Programe/proiecte culturale/acțiuni culturale (inclusiv școli de vară): 

  • filialele teritoriale ale Ordinului, prin intermediul cărora se pot derula și proiecte inițiate de orice arhitect sau grupuri de arhitecți, societăți comerciale sau instituții publice de cultură ori educație (în baza unui acord de parteneriat încheiat între aceste entități și una sau mai multe filiale teritoriale ale Ordinului);
  • organizații neguvernamentale fără scop patrimonial, constituite în conformitate cu prevederile legale care au activitate într-un domeniu cultural care promovează arhitectura;
  • operatori culturali constituiți ca persoane fizice autorizate cu activitate într-un domeniu cultural care promovează arhitectura.

Solicitanți Anuale/bienale de arhitectură: 

  • filialele teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România. 

Solicitanți Proiecte editoriale

  • filialele teritoriale ale Ordinului care, potrivit regulamentului de organizare, desfășoară activități editoriale în condițiile legii;
  • edituri constituite ca societăți comerciale;
  • organizații neguvernamentale sau societăți comerciale care, potrivit statutului, desfășoară activități editoriale în condițiile legii;
  • instituții publice din domeniul educației de arhitectură care, potrivit statutului, desfășoară activități editoriale în condițiile legii.

Solicitanți Proiecte cercetare 

  • Forme de exercitare a profesiei de arhitect înființate conform legii 184/2001; 
  • Filiale teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România; 
  • Organizații neguvernamentale fără scop patrimonial; 
  • Instituții publice de cultură și instituții din domeniul educației de arhitectură.

Nu sunt eligibile instituții sau organizații în care membrii Colegiului director al Ordinului sau angajații Ordinului fac parte, pe durata exercitării mandatului, respectiv a raporturilor  de muncă, din organele de conducere.

A se vedea Normele Metodologice privind finanțarea de oferte culturale și proiecte editoriale din timbrul arhitecturii, aprobate prin Hotărârea CN OAR nr. 142 din 31 ianuarie 2022, Art. 2, alin. (3) și Metodologia pentru desfășurarea sesiunii de selecție, evaluare și finanțare a proiectelor culturale cu componentă pronunțată de cercetare, aprobată prin Hotărârea CN OAR nr. 404 din 21 martie 2022, Art. 2, alin. (2).

Sume disponibile

Conform Hotărârilor Colegiului Director nr. 1027, respectiv 1028 din 29.08.2023 

Pentru sesiunea 2023, suma scoasă la finanțare pentru oferte culturale este de 4.825.000 lei din care:

a) 900.000 lei pentru programe/proiecte/acțiuni culturale inițiate și desfășurate de filialele teritoriale ale Ordinului,

b) 1.000.000 lei pentru anuale/bienale de arhitectură inițiate și desfășurate de filialele teritoriale ale Ordinului,

c) 1.400.000 lei pentru programe/proiecte/acțiuni culturale inițiate și desfășurate de organizații neguvernamentale, operatori culturali constituiți ca persoane fizice autorizate,

d) 150.000 lei pentru itinerări de expoziții 

e) 625.000 lei pentru școli de vară

f) 750.000 lei pentru proiecte culturale cu componentă pronunțată de cercetare.

Pentru sesiunea 2023, suma scoasă la finanțare pentru proiectele editoriale este de 1.250.000 lei, din care:

a) 750.000 lei pentru cărți,

b) 500.000 lei pentru reviste.

Capitolul I  – Procedura de predare a proiectelor

Procedura de predare a proiectelor pentru sesiunea de finanțare a Ofertelor Culturale și Proiectelor Editoriale din timbrul arhitecturii 2023 se va face exclusiv on-line prin completarea formularului dedicat.

În funcție de categoria de finanțare pentru care se aplică, formularul va conține o serie de documente conform prevederilor Normelor Metodologice privind Finanțarea de oferte culturale și proiecte editoriale din timbrul arhitecturii, aprobate prin Hotărârea CN OAR nr. 142 din 31 ianuarie 2022 – Capitolul II – Condiții de acordare a finanțării, respectiv, pentru proiectele cu componentă de cercetare, prevederilor Metodologiei pentru desfășurarea sesiunii de selecție, evaluare și finanțare a proiectelor culturale cu componentă pronunțată de cercetare, aprobată prin Hotărârea CN OAR nr. 404 din 21 martie 2022 – Capitolul II – Condiții de acordare a finanțării.

ATENȚIE! 

Documentele vor fi încărcate în formatul precizat la fiecare rubrică a formularului (.pdf, .xls) și vor respecta denumirea precizată în formular 

(ex: AnexaNr_NumeProiect, Prezentare_NumeProiect etc.).

*recomandare – folosiți un nume prescurtat al proiectului

Vă rugăm să vă asigurați că, pentru documentele de tip Anexă sau Formular, păstrați toate rubricile predefinite, în forma lor originală (nu ștergeți paragrafe). De asemenea, vă rugăm ca, acolo unde este nevoie de semnătură, aceasta să se afle pe o pagină cu conținut, și nu singură pe pagină.

În cazul în care trebuie să încărcați mai multe fișiere în același câmp al formularului (ex. CVuri, scrisori de recomandare), vă rugăm să le uniți într-unul singur. 

1.1. Documentația de solicitare a finanțării pentru programe/proiecte/acțiuni culturale (inclusiv școli de vară)

  • va conține următoarele materiale, conform Cap. II, Art. 6 al Normelor Metodologice, urmărind formatul și denumirea precizată în formular:    
  1. Anexa 1 – Cererea de finanțare pentru programe/proiecte culturale
  2. Anexa 5 – Bugetul de venituri și cheltuieli al proiectului propus, care se completează în format electronic.
    • Atenție la capitolele de buget: 5, 6 și 8, unde sumele sunt limitate în procente din valoarea finanțării solicitate     
  3. CV-urile scurte, de max. 1 pagină, ale coordonatorului de proiect și ale cel mult altor 2 persoane implicate în proiect, la alegere. 
  4. Anexa 7 – Scrisoare de recomandare
    • Solicitanții debutanți, ale căror CV-uri pot fi încă nerelevante pentru proiect, pot completa CV-urile cu 1-2 scrisori de recomandare    
  5. Acordurile de parteneriat ale solicitantului finanțării cu filiale teritoriale ale Ordinului, ONG-uri, instituții și/sau societăți comerciale, care cuprind: statutul juridic, scurtă descriere, rolul în proiect, detalii despre participarea financiară sau în natură.    
  6. Prezentare proiect – Maximum 6 pagini A4 cu imagini și/sau texte la alegere, relevante pentru performanțele solicitantului și/sau pentru calitatea proiectului propus.    
  7. Certificat de atestare fiscală a Solicitantului emis de ANAF – NU este vorba despre CUI ! 
  8. Dovada din care să rezulte titlul cu care sunt folosite spațiile, doar în cazul în care proiectul propus nu se desfășoară la sediul solicitantului.  
  9. Ultimul extras de cont bancar al organizației solicitante.    
  10. Dovada altor surse de finanțare proprii sau atrase, sau, după caz, declarația pe propria răspundere prin care solicitantul se angajează să atragă suma corespunzătoare până la întocmirea raportului final.  
  11. Anexa 8 Declarație pe proprie răspundere
  12. Anexa 15 Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Documentele prevăzute la literele e) și h) sunt opționale, sub rezerva că existența acestora la dosarul aplicantului  poate contribui la punctajul final acordat de comisiile de  selecție și evaluare.

1.2. Documentația de solicitare a finanțării pentru un program de tip anuală, bienală sau trienală de arhitectură 

  • va conține următoarele materiale, conform Cap.II, Art. 7 al Normelor Metodologice, urmărind formatul și denumirea precizată în formular:    
  1. Anexa 2 – Cererea de finanțare pentru programe tip anuală de arhitectură
  2. Anexa 5 – Bugetul de venituri și cheltuieli al proiectului propus
  • Atenție la capitolele de buget: 5, 6 și 8, unde sumele sunt limitate în procente din valoarea finanțării solicitate
  1. CV-urile scurte, de max. 1 pagină, ale coordonatorului de program și ale cel mult altor 2 persoane implicate în program, la alegere.    
  2. Hotărârea Colegiului director teritorial prin care se aprobă proiectul  
  3. Acordurile de parteneriat ale filialei cu alte filiale, organizații, instituții și/sau societăți comerciale, care cuprind: statutul juridic, scurtă descriere, rolul în proiect, detalii despre participarea financiară sau în natură.    
  4. Prezentarea proiectului 
  • Maximum 6 pagini A4 cu imagini și/sau texte la alegere, relevante pentru performanțele filialei/filialelor și/sau pentru calitatea programului propus.    
  1. Certificat de atestare fiscală a Solicitantului emis de ANAF – NU este vorba despre CUI !
  2. Ultimul extras de cont bancar al filialei solicitante    
  3. Dovada din care să rezulte titlul cu care sunt folosite spațiile, în cazul în care evenimente din cadrul programului nu se desfășoară la sediul filialei.    
  4. Dovada altor surse de finanțare proprii sau atrase, sau, după caz, declarația pe propria răspundere prin care solicitantul se angajează să atragă suma corespunzătoare până la finalizarea proiectului și întocmirea raportului final.    
  5. Anexa 8 – Declarație pe propria răspundere privind corectitudinea datelor prezentate  
  6. Anexa 15 – Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Documentele prevăzute la lit. e și i sunt opționale, sub rezerva că existența acestora la dosarul aplicantului poate contribui la punctajul final acordat de comisiile de selecție și evaluare.    

1.3. Documentația de solicitare a finanțării pentru itinerare de expoziții 

  • va conține următoarele materiale, conform Cap. II, Art. 8 al Normelor Metodologice, urmărind formatul și denumirea precizată în formular:   
  1. Anexa 3 – Cererea de finanțare pentru itinerare expoziții     
  2. Anexa 5 – Bugetul de venituri și cheltuieli al proiectului     
  • Atenție la capitolele de buget: 5, 6 și 8, unde sumele sunt limitate în procente din valoarea finanțării solicitate
  1. CV-urile scurte, de max. 1 pagină, ale coordonatorului de proiect și ale cel mult altor 2 persoane implicate în proiect, la alegere.    
  2. Anexa 7 – Scrisori de recomandare
    • Solicitanții debutanți, ale căror CV-uri pot fi încă nerelevante pentru proiect, pot completa CV-urile cu 1-2 scrisori de recomandare
  3. Acordurile de parteneriat ale Solicitantului cu organizații neguvernamentale fără scop patrimonial sau instituții, care cuprind: rolul în proiect, detalii despre participarea financiară sau în natură.  
  4. Prezentarea proiectului
  • Maximum 6 pagini A4 cu imagini relevante pentru ilustrarea expoziției și a propunerii /propunerilor de expunere la destinație/destinații.    
  1. Certificat de atestare fiscală a Solicitantului emis de ANAF – NU este vorba despre CUI !  
  2. Ultimul extras de cont bancar al organizației solicitante.    
  3. Dovada din care să rezulte titlul cu care sunt folosite spațiile care vor găzdui expoziția.
  4. Dovada altor surse de finanțare proprii sau atrase, sau, după caz, declarația pe propria răspundere prin care solicitantul se angajează să atragă suma corespunzătoare până la finalizarea itinerării și întocmirea raportului final.    
  5. Anexa 8 – Declarație pe propria răspundere privind corectitudinea datelor prezentate
  6. Anexa 15 – Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Documentele prevăzute la lit. e și j sunt opționale, sub rezerva că existența acestora la dosarul aplicantului  poate contribui la punctajul final acordat de comisiile de  selecție și evaluare.    

1.4. Documentația de solicitare a finanțării pentru un proiect editorial (carte, revistă) 

  • va conține următoarele materiale, conform Cap. II, Art. 9 al Normelor Metodologice, urmărind formatul și denumirea precizată în formular:   
  1. Anexa 4 – Cererea de finanțare pentru proiecte editoriale  
  2. Anexa 6 – Fișa de calcul economic – antecalcul a proiectului editorial  
  • Atenție la capitolul de buget 2, unde suma este limitată în procent de 35% din valoarea finanțării solicitate 
  1. În cazul editurilor – Catalog editorial – Selecție pagini catalog editorial privind publicațiile din domeniul arhitecturii și al disciplinelor conexe, din anul anterior     
  2. În cazul revistelor – Selecția de rubrici relevante din ultimele 2 numere  
  3. CV-urile scurte, de max. 1 pagină, ale autorului / autorilor, în cazul cărților de autor, sau ale coordonatorului, în cazul revistelor sau volumelor colective.    
  4. Anexa 7 – Scrisori de recomandare
    • CV-ul solicitanților debutanți, care poate fi încă irelevant pentru proiect, poate fi completat cu 1-2 scrisori  de recomandare, conform anexei nr. 7 la Normele Metodologice privind Finanțarea de Oferte Culturale și Proiecte Editoriale din Timbrul Arhitecturii sau cu alte materiale informative cu privire la personalități implicate în proiectul editorial.  
  5. certificat de atestare fiscală a Solicitantului emis de ANAF – NU este vorba despre CUI !
  6. Ultimul extras de cont bancar al organizației solicitante.  
  7. Copie a contractului prin care editorul a obținut drepturile de autor în vederea editării titlurilor pentru care solicită finanțare; în cazul reeditării unui titlu, editorul va preciza ediția/edițiile anterioare, după caz, indiferent de editura la care s-a publicat ediția anterioară.  
  8. Dovada altor surse de finanțare proprii sau atrase, sau, după caz, declarația pe propria răspundere prin care solicitantul se angajează să atragă suma corespunzătoare până la finalizarea proiectului și întocmirea raportului final.  
  9. Anexa 8 – Declarație pe propria răspundere privind corectitudinea datelor prezentate  
  10. Anexa 15 – Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal  

Documentul prevăzut la nr. 9 poate fi depus ulterior momentului de solicitare a finanțării, dar nu mai târziu de 10 zile de la obținerea finanțării din timbrul de arhitectură. 

1.5. Documentația de solicitare a finanțării pentru un proiect cu componentă pronunțată de cercetare 

  • va conține următoarele materiale, conform Cap. II, Art. 9 al Metodologiei, urmărind formatul și denumirea precizată în formular:   
  1. Formularul 1 – cererea de finanțare pentru proiecte culturale cu componentă pronunțată de cercetare; 
  2. O prezentare de maximum 6 pagini A4, la alegerea solicitantului, cu texte și/sau imagini destinate completării informațiilor referitoare la proiectul propus, la echipă sau la realizări anterioare relevante în sensul cercetării propuse; 
  3. Formularul 2 – bugetul de venituri și cheltuieli al proiectului propus 
  • Atenție la capitolele de buget: 5, 6 și 8, unde sumele sunt limitate în procente din valoarea finanțării solicitate  
  1. CV-urile scurte, de max. 1 pagină, ale coordonatorului de proiect și ale cel mult altor 2 persoane implicate în proiect, la alegere; 
  2. Formularul 3 – 2 scrisori de recomandare privind utilitatea proiectului și credibilitatea echipei/coordonatorului de proiect 
  3. Acordurile de parteneriat ale solicitantului în vederea desfășurării proiectului (dacă este cazul); 
  4. Certificat de atestare fiscală a Solicitantului emis de ANAF – NU este vorba despre CUI !
  5. Act doveditor din care sa rezulte obiectul sau obiectele de activitate ale entității solicitante (copie); 
  6. Ultimul extras de cont bancar al entității solicitante;
  7. Dovada altor surse de finanțare proprii sau atrase, sau, după caz, declarația pe propria răspundere prin care solicitantul se angajează să atragă suma corespunzătoare până la întocmirea raportului final, sub rezerva Art.5, alineat 4.
  8. Anexa 8 – Declarație pe propria răspundere privind corectitudinea datelor prezentate
  9. Anexa 15 – acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Capitolul II  – Criterii de evaluare

  1. Programe/proiecte/acțiuni culturale:
  • C1 – Calitatea și coerența propunerii– 40% 
  • C2 – Relevanța proiectului pentru mediul căruia i se adresează – 20% 
  • C3 – Performanța și credibilitatea solicitanților – 20% 
  • C4 – Corectitudinea și adecvarea bugetului la scopuri – 20%

Se acordă punctaje de la 0-10 pentru fiecare dintre cele 4 criterii;
Punctajul total se calculează ca medie ponderată după cum urmează: 

TOTAL = C1x40% +C2x20% + C3x20% + C4x20%;
Punctajul minim pentru acordarea finanțării este 7,5.

  1. Programe tip anuală
    • C1 – Măsura promovării calității arhitecturale și impactul în interiorul profesiunii – 40%
    • C2: calitatea evenimentelor conexe și relevanța acestora pentru tematica propusă și pentru mediul local – 20% 
    • C3: măsura atragerii și angrenării publicului larg în desfășurarea programului – 20%
    • C4: fezabilitatea acțiunilor și adecvarea bugetului la scopuri – 20%

Se acordă punctaje de la 0-10 pentru fiecare dintre cele 4 criterii;

Punctajul total se calculează ca medie ponderată după cum urmează: TOTAL = C1x40% +C2x20% + C3x20% + C4x20%; 

Punctajul minim pentru acordarea finanțării este 7,5.

  1. Itinerare de expoziții 
  • C1: calitatea și relevanța expoziției itinerante pentru mediul arhitectural și/sau pentru publicul larg – 40% 
  • C2: modul de promovare și comunicare a acțiunii – 20% 
  • C3: corectitudinea și adecvarea bugetului la scopuri – 20% –
    C4: performanța și credibilitatea solicitanților – 20% 

Se acordă punctaje de la 0-10 pentru fiecare dintre cele 4 criterii;

Punctajul total se calculează ca medie ponderată după cum urmează: 

TOTAL = C1x40% + C2x20% + C3x20% + C4x20%;
Punctajul minim pentru acordarea finanțării este 7,5.

  1. Proiecte editoriale 
  • C1: Calitatea propunerii – 40% 
  • C2: Relevanța proiectului pentru mediul căruia i se
    adresează – 20%
    C3: Performanța și credibilitatea editurii/redacției – 10%
    C4: Performanța și credibilitatea autorului/autorilor sau coordonatorului/coordonatorilor – 20% 
  • C5: Corectitudinea și adecvarea bugetului la anvergura proiectului editorial – 10% 

Se acordă punctaje de la 0-10 pentru fiecare dintre cele 5 criterii;
Punctajul total se calculează ca medie ponderată după cum urmează: 

TOTAL = C1x40% + C2x20% + C3x10% + C4x20% + C5x10%;
Punctajul minim pentru acordarea finanțării este 7,5.

*în urma evaluării comisia poate decide finanțarea parțială, caz în care aplicantul pentru a beneficia de finanțare, va fi obligat să actualizeze bugetul, urmărind recomandările comisiei.

Mai multe informații despre Criteriile de evaluare se găsesc în Cap. III al Normelor Metodologice.

Capitolul III – Comunicare și termen de răspuns

2.1. Întrebări frecvente și adrese de contact

Pentru nelămuriri aplicanții au la dispoziție următoarele canale de comunicare:

*https://cultural.oar.archi/faq RECOMANDAT!

Pe toata perioada sesiunii de finanțare aplicanții pot adresa întrebări folosind formularul. Toate răspunsurile vor fi publicate în timp util pe site și vor fi disponibile și ulterior. 

E-mail la adresa: proiecteculturale@oar.archi

2.2. Verificarea materialelor predate

După înregistrarea aplicațiilor, acestea vor trece prin verificarea conformității documentelor în acord cu Normele Metodologice Cap. II, Art. 10, alineatele (2) și (3), respectiv Metodologiei Cap. II Art. 7, alineatele (2) și (3) :

(2) Nu vor fi supuse evaluării proiectele aflate în una dintre situațiile:

 a) documentația trimisă este incompletă și nu respectă prevederile art. 6 pentru proiecte culturale sau art. 7 pentru programe tip anuală sau art. 8 pentru itinerarea de expoziții sau art. 9 pentru proiecte editoriale;

b) solicitanții au conturile bancare blocate;

c) solicitanții au prezentat declarații inexacte.

 (3) Nu vor fi supuse evaluării proiectele înaintate de aplicanți care au primit în trecut finanțare din timbrul de arhitectură și nu au prezentat raportările aferente proiectelor desfășurate în termenele contractuale, fără motive întemeiate.”

2.3. Comunicarea rezultatelor selecției

Rezultatele jurizării vor fi publicate pe site-ul Ordinului Arhitecților din România www.oar.archi

Capitolul IV – Pașii solicitantului

a. Întocmirea dosarului cu documentația necesară pentru solicitarea finanțării nerambursabile OAR;

b. Predarea documentației se va face exclusiv în format electronic prin completarea formularului pe care îl puteți accesa pe pagina: https://form.jotform.com/232493299585371 

*În cazul în care la momentul încărcării documentelor în formular apar erori care vă împiedică să finalizați aplicația, vă rugăm să ne notificați explicând eroarea printr-un text și atașând o captură de ecran la adresa de e-mail proiecteculturale@oar.archi.

*numai în cazul în care acest lucru se întâmplă foarte aproape de termenul limită și vă aflați în imposibilitatea de a mai putea relua aplicația, puteți trimite o arhivă a proiectului pe aceeași adresă de email, respectând același termen limită. ATENȚIE! acest lucru NU va fi permis fără dovada erorii prin captură de ecran.

*În cazul în care același aplicant înscrie același proiect de mai multe ori, se va lua în considerare ultima aplicație.

c. Transmiterea în timp util a documentelor pentru toate categoriile de finanțare;

d. Solicitantul proiectului trebuie să urmărească corespondența electronică pentru a lua la cunoștință, în timp real, informările transmise de către OAR;

e. Solicitantul proiectului va primi un email de confirmare a înregistrării aplicației, ce va include numărul unic de înregistrare*. 

*Dacă nu primiți acest email în termen de o oră de la momentul aplicației prin formular, vă rugăm să trimiteți email pe adresa proiecteculturale@oar.archi. Vă rugăm verificați și folderul SPAM. 

*În cazul în care aplicația a fost trimisă prin email, numărul de înregistrare va fi primit în termen de 2 zile lucrătoare de la data trimiterii. 

*Acest număr trebuie folosit în orice corespondență ulterioară pentru identificarea proiectului.

f. Verifică pe site-ul OAR lista finală de finanțare pe categorii, în ordinea punctajului obținut și cuantumul finanțării pentru fiecare, precum și lista solicitărilor finanțate, în ordinea punctajului obținut, lista afișată conform calendarului deja anunțat;

g. Solicitantul nemulțumit de modul de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea sesiunii de finanțare poate depune contestație. Aceasta se formulează în scris și transmit la secretariatul Ordinului, pe adresa de email office@oar.archi în termenul calendarului sesiunii de finanțare, în funcție de tipul de proiect.

h. ATENȚIE! Pentru pașii următori, în cazul obținerii finanțării, beneficiarii vor consulta Ghidul beneficiarului

i. Solicitanții care au primit finanțare parțială vor actualiza bugetul, urmărind recomandările comisiei de evaluare, și îl vor transmite alături de contractul de finanțare.

j. Solicitanții care au obținut finanțare au obligația să încheie contractul de finanțare cu OAR pentru proiectul care a obținut finanțare în cel mult 30 de zile calendaristice de la data comunicării rezultatului final;

k. În cazul în care contractul de finanțare nu se încheie în termen de 30 de zile, din culpa solicitantului, finanțarea va fi anulată.

Contact

proiecteculturale@oar.archi