105 – BC1925 – Hotea Timotei, Găleșanu Eduard

Autori principali: Hotea Timotei, Găleșanu Eduard
Coautori: arh. Danci Larissa
Colaboratori: stud. arh. Nagy Mark, stud. arh. Meszaros David, designer Băban Andreea

Proiectul propus reușește să redefinească în mod coerent și inspirat un teritoriu urban complex, transformând întreaga zonă centrală a Bacăului într-un sistem unitar de spații publice care contribuie substanțial la configurarea unei noi identități urbane. Propunerea articulează piețe, scuaruri, parcuri și promenade pietonale într-o structură continuă, cu posibilitatea extinderii sale pe termen lung către Delta Bacăului. Unul dintre nodurile esențiale ale acestei rețele este scuarul eliptic generos prin care orașul primește un spațiu public central autentic, dincolo de parc. Proiectul s-a remarcat prin atenția acordată atât țesutului istoric dispărut, cât și realităților existente – spații publice, masa vegetală matură și reperele urbane (construcții și monumente de for public) – care sunt integrate, valorificate și onorate printr-o serie de instrumente de intervenție.  – aprecierea Juriului.

Într-un Bacău afectat de o „radiere” severă a țesutului urban în favoarea unor spații de scară copleșitoare, fragmentate și lipsite de identitate, configurarea unui sistem de piețe urbane prin conectarea celor existente și conturarea unor noi spații publice care să răspundă nevoilor actuale ale orașului, poate să fie o metodă de ameliorare a fragmentării. Piețele devin astfel noduri de activitate, spații de întâlnire și repere ale orașului, fiecare adaptată la dominanta locului, dar parte dintr-o rețea unitară. Axele pietonale și traseele verzi, creează o infrastructură urbană care pune comunitatea în centru și recuperează caracterul uman al orașului.

Așezat peste straturile unui oraș dispărut aproape în totalitate din percepția cotidiană, Bacăul păstrează încă urmele unei țesături urbanistice formate organic, sedimentate de epocile care i-au modelat evoluția. Propunerea urmărește revelarea acestor straturi și reintegrarea lor în viața orașului contemporan.

Trama istorică, conturată încă din secolul al XVIII-lea, se organiza în jurul axei nord–sud a drumului comercial principal, în prezent strada Nicolae Bălcescu. La intersecția acestei direcții cu drumul est–vest s-a format nucleul primei piețe urbane, o piațetă de descărcare necesară unui oraș-târg în continuă tranzitare. Această structură organică a generat dezvoltarea ulterioară a fronturilor și poziționarea vechilor clădiri, inclusiv a bisericii existente înaintea actualei Catedrale „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Intervențiile din perioada socialistă au abordat centrul ca pe o tabula rasa, suprapunând peste țesutul istoric o piață rectangulară de scară mare, rigidă, închisă pe trei laturi de fronturi masive. Ulterior, apariția Catedralei „Înălțarea Domnului” a completat enclavizarea spațiului, definind o piațetă închisă pe toate cele patru laturi și destructurând relațiile istorice ale locului.

Soluția propusă funcționează ca un mecanism de recalibrare a acestor gesturi stratificate. Reorganizează piațetele și spațiile publice la o scară umană, propune un grid de arbori care conectează arterele principale și traseele istorice și reface continuitatea dispersată a centrului. Arboretura devine o hartă vie a evoluției orașului.

Intervenția principală, marcată de elipsa propusă în zona Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” (fostul Teatru Licurici), aduce la suprafață planul istoric ascuns, din care azi supraviețuiesc doar câteva clădiri din zona centrală. Forma elipsei subliniază particularitatea nodului urban și marchează direcția ascendent-diagonală dintre strada Nicolae Bălcescu și bulevardul 9 Mai, axă naturală a fluxului pietonal. Astfel se creează un coridor verde ce leagă Parcul Cancicov de zona Deltei Bacăului, construind un traseu urban paralel cu râul Bistrița și reactivând relația orașului cu peisajul natural.

Astăzi, piața centrală funcționează ca o insulă separată de traficul auto. Propunerea reașază spațiul în structura urbană, descurajând circulația rutieră pe bulevardele Bălcescu și Unirii și redând prioritatea pietonului. Structura socialistă a pieței găzduiește în prezent trei subzone: piața catedralei, parcul central și zona afectată a Teatrului Licurici. Parcul, poziționat ca o barieră verde, permite o organizare dublă: zone de loisir și o zonă de joacă în partea nordică.

Zona Teatrului Licurici devine pivotul întregii soluții. Deși se află într-o stare avansată de degradare, clădirea este propusă pentru reutilizare, având o valoare culturală și afectivă importantă pentru comunitate. Forma sa atipică, raportată la fronturile rigide ale intervenției socialiste, este martorul unui parcelar anterior, de secol XIX–început de XX, dezvoltat organic. Acest parcelar este rememorat în intervenția de la nivelul pardoselii. Pavilionul nou propus continuă logica lotizării istorice, inserându-se în coaja construită existentă și punând în dialog pentru prima dată toate straturile morfologice ale zonei.

Deși soluția oferă opțiuni de parcare atât pe arterele principale, cât și în interiorul cvartalelor, strategia urmărește migrarea majorității parcărilor către parcări supraetajate publice, în acord cu direcțiile actuale de dezvoltare urbană sustenabilă.

Intervenția lucrează cu resursele existente, arbori, pavaje, clădiri, limite urbane, și propune un limbaj coerent de ordonare, care nu adaugă o nouă ruptură în teritoriu, ci reface legăturile pierdute și reinserează memoria urbană în viața cotidiană a Bacăului.