Ordinul Arhitecților din România (OAR) a participat la întâlnirea ad-hoc anunțată de Ministerul Culturii, unde a ridicat subiectul gestionării Timbrului Arhitecturii

2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Ordinul Arhitecților din România (OAR) a participat astăzi la întâlnirea ad-hoc anunțată de Ministerul Culturii, în cadrul căreia ministrul Demeter András a prezentat un raport succint de activitate la împlinirea a șase luni de mandat și a detaliat câteva inițiative aflate în curs, în special în ceea ce privește gestionarea drepturilor de autor.

În acest context, am ridicat subiectul gestionării Timbrului arhitecturii, având în vedere includerea, la inițiativa ministerului, a temei gestionării timbrelor culturale în proiectul de lege privind abilitarea Guvernului pentru perioada vacanței parlamentare (ianuarie 2026). Ministrul a precizat că este vorba exclusiv despre exprimarea unui interes al ministerului pentru optimizarea activității în acest domeniu și că vor fi organizate consultări cu toate organizațiile implicate în gestionarea acestor instrumente – între care și OAR, gestionar, alături de UAR, al Timbrului arhitecturii – precum și cu toate părțile interesate.

OAR este pregătit să contribuie la formularea unor măsuri clare, corecte și eficiente pentru optimizarea colectării și gestionării Timbrului arhitecturii – un instrument pe care îl cunoaștem în profunzime și care ne preocupă în mod direct. În acest sens, vom prezenta ministrului, la întâlnirea programată pentru miercuri, 24 decembrie, propunerile noastre concrete.

Totodată, ne exprimăm opoziția fermă față de orice intenție de modificare a actualului sistem de gestionare a timbrelor culturale prin absorbția acestora în Ministerul Culturii, ipoteză vehiculată în ultimele luni. Argumentele care fundamentează această poziție vor fi, de asemenea, prezentate direct ministrului în cadrul întâlnirii menționate.

Informații detaliate privind rezultatele gestionării de către OAR a unei cote din Timbrul Arhitecturii sunt disponibile pe pagina web dedicată. Amintim, cu titlu de bilanț general, că peste 2.600 de proiecte și inițiative au fost finanțate sau susținute, cu beneficii directe pentru dezvoltarea profesiei de arhitect, sprijinirea profesioniștilor, educația de arhitectură, baukultur și creșterea calității mediului construit, în interes public. Anul acesta (2025) sesiunea de finanțare din Timbrul Arhitecturii, având la bază cele două ghiduri în formă actualizată – Ghidul aplicantului și Ghidul beneficiarului, a adus un număr record de proiecte înscrise pentru finanțare – un total de 149 de aplicații, dintre care comisiile au selectat 110 proiecte care își propun să aducă în prim-plan aspecte diverse și relevante ale profesiei de arhitectură și mediului construit și să le promoveze în rândul unor publicuri diverse.

Mai multe detalii despre sesiunile de finanțare și resursele disponibile, aici. Iar pentru a explora o parte din proiectele finanțate din Timbrul Arhitecturii și rezultatele acestora, puteți vizita pagina dedicată, disponibilă aici.