OAR solicită recunoașterea parafei profesionale electronice

18 martie 2020

OAR a transmis Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației solicitarea de a fi recunoscută semnătura electronica, ca alternativă la parafa profesională eliberată de Ordin, în scopul fluidizării exercitării profesiei de arhitect în contextul instaurării stării de urgență.

Redăm, mai jos, textul integral al acestei solicitări.

 

Stimate domnule Ministru,

Ordinul Arhitecților din România, în temeiul art. 25 alin (1) lit. c) și d) din Legea 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect,

În contextul instaurării stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul emis de către Președintele României la data de 16.03.2020, arhitecții sunt nevoiți să lucreze de la distanță, să-și limiteze sau anuleze intalnirile și vizitele pe șantier, dar și să dezvolte o relație de colaborare cu administrația publică bazată pe mijloace de comunicare electronice.

Cu privire la exercitarea profesiei de la distanță, considerăm că în aceste condiții excepționale de criză, activitatea arhitecților în  elaborarea unor proiecte de arhitectură este restricționată atât de natura măsurilor impuse de autoritățile competente dar, mai ales, din cauza unor impedimente de natură juridică care obligă arhitectul să își exercite dreptul de semnătură, în mod exclusiv, olograf. 

Având în vedere că există posibilitatea ca această situație de criză să se prelungească, vă aducem la cunoștință că suntem preocupați de găsirea unor măsuri cât mai urgente prin care să se asigure arhitecților posibilitatea de a folosi un instrument legal și viabil pentru exercitarea dreptului de semnătură și în format electronic. Din cercetările întreprinse până la acest moment, considerăm că cea mai bună opțiune care ne stă la dispoziție este recunoașterea legală a semnăturii electronice prin care să ateste dreptul de semnătură, ca alternativă la parafa profesională eliberată de către Ordinul Arhitecților din România în temeiul art. 61 din Legea 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect. 

Pentru aceste motive, vă solicităm să ne sprijiniți în acest demers și să realizați pașii necesari pentru a facilita în administrația publică un flux digital care să recunoască și parafa profesională electronică. 

 

Cu deosebită considerație,

Alexandru Găvozdea