ArhiPera Association x UAUIM
MENȚIUNE CATEGORIA INSTITUȚII
AUTOR: Asociația ArhiPera x UAUIM
ECHIPĂ PROIECT: L. Niculae, S. Niculae, E. Alatalo, C. Grommen, I. Dinu, G. Ivan, I. Scobiola, S. Costiuc, A. Cretu;
Asistenți: D. Grigoriu, D. Lișman, I. & E. Bucur, G. Petru;
Parteneri: UAR, OAR, King’s Foundation, AECOM, MarcTEL-SIT, TIMHA
VÂRSTĂ AUDIENȚĂ: 5–18 ani
NUMĂR COPII PARTICIPANȚI: 60 copii
DURATĂ: 14 ore (2 ore × 7 zile)
ORAȘ: Satul Chiojdu, județul Buzău, România

Comentariul Comisiei:
Comisia a apreciat articularea coerentă dintre componenta de formare (prelegeri, model-making, design & build) și atelierele dedicate copiilor, desfășurate într-un context rural, cu beneficii vizibile pentru comunitatea locală. Accesul gratuit și deschiderea către o plajă largă de vârstă susțin echitatea participării și construiesc o relație credibilă între profesioniști și publicul local.
Comisia a apreciat tema aleasă ca instrument pedagogic, deoarece facilitează trecerea de la observație și imaginație la proiectare și execuție, introducând, într-un limbaj accesibil, noțiuni despre sustenabilitate, responsabilitate și utilizarea resurselor locale. Rezultatele menționate (numărul de copii implicați, realizarea instalațiilor și documentarea într-un film) indică un impact educațional consistent și o bună capacitate de diseminare.
Dimensiunea de sustenabilitate este bine reprezentată, prin utilizarea materialelor locale și regenerabile, prin reflecția asupra consumului responsabil și a soluțiilor alternative, precum și prin relația etică stabilită cu comunitatea locală.
Recomandarea Comisiei:
Comisia recomandă consolidarea dezvoltării viitoare prin parteneriate locale stabile (școală, administrație, actori culturali) și prin formalizarea unei metodologii transferabile (ghid/kit de atelier), pentru a sprijini extinderea și menținerea calității programului.