117 – LA9698 – Laura Dinu-Constantin, Alina-Marina Stoica

Autori principali: arh. Laura Dinu-Constantin, arh. Alina-Marina Stoica
Coautori: dsg. produs Daniel Angarita
Colaboratori arhitectură/urbanism: stud. arh. Mihai Leica

Conceptul propunerii se conturează firesc în urma unei metodologii de investigare a elementelor importante ce se regăsesc în cadrul zonei centrale a orașului, unde persistența stratului istoric este identificată și marcată prin amenajare. Diagonala istorică a Căii Bacău-Piatra (strada Regele Ferdinand) este reconstituită în zona parcului și apoi continuată pietonal către sud, înspre zona centrală extinsă. Abordarea multicriterială complexă este una convingătoare și are rolul de a nuanța și particulariza spațiile publice reprezentative. – aprecierea Juriului.

Interacțiunea, nu locul, este esența orașului și a vieții în oraș
Malvin Webber, L’urbain sans lieu ni bornes, 1996

De la Centru Civic la orașe în căutarea centrului

Majoritatea orașelor din spațiul românesc extracarpatic, trecute prin sistematizările perioadei comuniste, se află astăzi în căutarea centrului lor – atât la nivelul morfologiei urbane, cât și la nivel perceptiv. Intervențiile cu impact major asupra centrului moștenit și consacrat istoric – manifestate prin programul de Centru Civic – au lăsat în urma lor zone fragmentate, cu statut incert, de obicei aflate la contactul dintre țesuturile istorice și noul urbanism. Măsura umană a rămas suspendată între cortinele de blocuri și golurile rezultate în jurul lor. În lipsa unei înțelegeri critice, în profunzime, a problemelor, provocărilor, dar și a potențialului acestor tipuri de spații urbane, ele capătă de cele mai multe ori funcțiuni improprii – parcări ce epuizează spațiul neconstruit, zone aride parazitate de intervenții nereglementate, improvizate (chioșcuri, depozitări etc.).

 Tensiunile atipice dintre aceste două tipuri de texturi urbane au absorbit treptat rolul ordonator specific centrului urban. Identificând disfuncțiile și considerând zona centrală ca parte integrantă a sistemului urban la scară mai mare, proiectul propune recalificarea fragmentelor urbane pornind de la ideea orașului ca organism istoric, social și cinematic, formulată prima oară de școala italiană de morfologie urbană, prin textele lui Gustavo Giovannoni.

Abordarea morfologică, diacronică a fragmentelor urbane

În ciuda intervențiilor urbanistice din perioada comunistă, suprapunerea planurilor istorice consemnează discret persistența substratului istoric, prin intermediul unor elemente polarizatoare și amplasamente cu valoare istorică, (re)cunoscute astfel și de locuitori, precum str. Mihai Viteazul, Piața Agroalimentară, Biserica Sf. Nicolae, Bd. Nicolae Bălcescu și dotările publice adiacente, alături de repere urbane din perioada comunistă și contemporane, precum Biserica romano-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul”, Hotelul Moldova și scuarul antepus. In situ însă, toate aceste elemente duc lipsa unor conexiuni facile, centrate pe utilizator, iar spațiile publice/ neconstruite din jurul lor au mai degrabă un caracter nedefinit, destructurat, nefinalizat – în special în cazul fragmentelor din jurul reperelor istorice.

Proiectul propune, așadar, recalificarea zonei centrale printr-o abordare sistematică ce presupune recuperarea și conectarea spațiilor publice adiacente bornelor urbane identificate și returnarea lor locuitorilor, prin reducerea zonelor carosabile, introducerea nucleelor mixte pietonale/promenade, lărgiri locale ale trotuarelor, relocări ale parcărilor și introducerea unor noi zone verzi și plantații înalte pe aliniament.

Alături de parcursurile regândite, golurile urbane ce au acum cu un caracter nedefinit devin liantul agregatelor urbane fragmentate, a structurii minore pre-existente, metafora arhipelagului urban (M. Ungers) și conceptul orașului intermediar (P. Colarossi), devenind principalele instrumente operaționale, prin raportarea la scara umană. Astfel, strategia propusă tratează sistematic fragmentarea și eterogenitatea sedimentată a zonei centrale, utilizând particularitățile și potențialul relațiilor dintre părțile componente ale întregului precum un catalizator, o premisă de intervenție.

Recalificarea străzii Mihai Viteazul, prin transformarea sa  în zonă de promenadă sub forma unui “culoar verde” pe direcția N-S are în vedere o strategie pe termen mediu și lung, ce urmărește restituirea valenței sale istorice comerciale, polarizatoare și adresează problema accesibilității pietonale la nivelul întregii zone centrale. Relocarea mașinilor și reorganizarea parcărilor într-o manieră mai compactă (o parcare supraetajată cu terasa înverzită, accesibilă, dotată cu locuri de joacă, după modelul proiectului Parking House + Konditaget Lüders, implementat în Copenhaga) reprezintă de asemenea soluții pentru recuperarea și recalificarea unor spații publice din vecinătatea pieței agroalimentare, din curțile blocurilor, din scuarurile antepuse unor clădiri reper precum Hotelul Moldova și din zona Pieței Revoluției și spațiile adiacente.

Planul de intervenție propune dezvoltarea unei rețele de coridoare verzi care să conecteze într-un mod coerent și sustenabil principalele spații verzi, zone de recreere, unități de învățământ și punctele de interes ale orașului. Această rețea este concepută ca o coloană vertebrală verde, continuă și accesibilă, ce traversează orașul și facilitează deplasarea velo-pietonală. Coridorul principal, bd. Nicolae Bălcescu – str. Mihai Viteazul,  este completat de o serie de coridoare transversale, care leagă cele două limite între care orașul se dezvoltă – Lacul Bistrița și calea ferată (gara) de centrul acestuia. În acest mod, rețeaua conectează cartierele, zonele naturale și nucleul orașului într-un sistem unitar și ușor accesibil.

Dematerializarea axului central 

Configurația actuală a parcului este organizată în jurul unui ax central cu caracter monumental, perpendicular pe altar, care conduce fluxul de parcurgere într-o direcție contraintuitivă, spre partea din spate a Catedralei – un punct lipsit de interes pentru vizitatori. Proiectul răspunde acestui traseu axial printr-un gest de dematerializare, transpunându-l într-o pajiște deschisă ce orientează perspectiva atât către Monumentul de for public „România Biruitoare”, cât și către Catedrala Înălțarea Domnului. Amplasarea topografică mai înaltă a celor două repere accentuează acest gest.
Noua direcție de parcurgere propusă privilegiază laturile Catedralei și conduce spre intrarea principală, transformând axul din spațiu de tranzit într-unul de recreere și apropiere umană. Acest gest reorganizează fluxurile și intensifică relația vizitatorilor cu spațiul public urban.

Proiectul urmărește totodată recuperarea urmelor tramei stradale istorice prin amenajarea aleii principale care traversează parcul pe diagonală, în vecinătatea fostului Teatru Licurici. În același timp, acesta restabilește legătura dintre fragmentul de țesut urban istoric aflat în spatele blocurilor și strada Mihai Viteazul, printr-o alee transversală prin parc ce preia direcția gangului și o continuă spre zona de locuințe.

Viziunea peisajeră

Intervențiile propuse urmăresc conservarea, valorizarea și potențarea fondului vegetal existent. Structurile arboricole actuale sunt extinse și, pe alocuri, densificate, cu scopul de a genera pâlcuri de pădure urbană care alternează cu zone de pajiște neplantată sau cu vegetație joasă. În acest mod, compoziția peisajeră se articulează pe trei paliere vegetale principale: pajiști, arbuști și arbori, creând o matrice diversă, ecologic coerentă și spațial expresivă.

Sistemul de infiltrare naturală a apei si colectarea sa pentru folosirea pentru irigații

Dată fiind topografia naturală a terenului, care se înalță de la est către vest și prezintă un punct de maxim pe platoul central al pajiștii, proiectul propune amenajarea unor șanțuri perimetrale de captare, completate de o rețea de rigole ce înconjoară parcul și direcționează apele pluviale către zone de colectare dedicate, de unde acestea sunt reutilizate pentru sistemul de irigații. De asemenea, sistemul propus de gestionare a apei integrează puncte de alimentare cu apă (cișmele),  precum și o instalație cu vapori și jeturi fine amplasată în piațeta din fața Catedralei, menită să îmbogățească experiența spațiului public și să contribuie la confortul climatic.

Reutilizarea adaptivă ca instrument operațional

Intervenția păstrează și restaurează clădirea fostului Teatru Licurici adaptând-o utilizării contemporane specifice unui spațiu cultural-comunitar: vechea sală este transformată într-un spațiu versatil, ce permite în continuare proiecțiile sau spectacolele pentru copii, dar care poate fi configurată și ca spațiu pentru workshop-uri, întâlniri comunitare, repetiții. Structura fostului teatru este completată pe latura sudică de un nou volum diafan, un pavilion în grădină parțial îngropat, conținând de o sală cu gradene demontabile, ce permite utilizări multiple (spectacole, proiecții de film, concerte, dar și co-working, loisir, spațiu de întâlnire pentru elevii liceului) și o zonă de lobby/cafenea. Clădirea  nou-adăugată se cristalizează sub forma unei prezențe discrete, transparente, ce se dematerializează în peisaj și se “ascunde” în spatele vechiului teatru.