104 – PA2008 – PUNCT BIROU DE ARHITECTURĂ SRL

Autori principali: Andrei Bacoșcă, Mădălina Doroftei, Ruxandra Grigoraș, Lazar Csaba, Mădălina Perju, Daniel Șerban

Un parc suprapus pe un sit bogat în elemente de peisaj este prilej de spectacol pentru spațiul public, dar și un motiv foarte bun pentru o intervenție arhitectural-peisageră retinuta. Un parc sau un traseu de-a lungul unui fir de apa (sau mai multe) are, din același punct de vedere, un atu în plus.

Complexitatea tronsoanelor văilor Becașului, prin topografia, hidrografia, vegetația conținută și vederile ocazionate oferă suficiente elemente de expresivitate și experiență spațial-ambientală pentru utilizatorul și vizitatorul viitor al parcului și pot menține într-o pondere mare utilizatorii actuali, prin conservarea habitatelor speciilor indigene.

Statutarea pe care o primește un coridor verde din rețeaua de văi minore tributare Someșului, în bună parte neglijate, prin transformarea în parc, este o măsură reparatorie necesară în structura orașului dezvoltată puțin controlat. Reparația poate fi pe mai multe niveluri: pe plan general se aduce o completare binevenită la numărul mic de parcuri al orașului, pe plan local se poate constitui primul spațiu public de orice fel, altul decât strada, în cartierul Bună Ziua. Mai în detaliu, este posibilă deschiderea de legături în țesutul blocat al cartierului, fie între părți ale lui aflate de o parte si de alta a parcului, fie între străzile rezidențiale înfundate aflate pe limitele sale, mai ales pe latura nordică. La nivel de imagine urbană apare ocazia prelucrarii unor limite ale zonelor recent construite, care au forțat utilizarea terenurilor și au agresat fizic și vizual natura.

Înțelegând imporanța locului în ipostaza de habitat și coridor ecologic, negocierea între conservare și reparare, natură vs spațiu public, presupune păstrarea vegetației native din lungul cursurilor de apă, adaptată însă nevoii de siguranță și permeabilitate vizuală în spatiul public, ceea ce implică scaderea densitații vegetației arboricole tinere si a celei arbustive. Această măsură se ia diferențiat. Suprafețele ample si locurile expuse, traversările prin parc, peste apă sau de-a lungul parcului sunt mai degajate, iar fâșiile de lângă albii, pe brațul sudic în special, rămân într-o formă mai apropiată de cea actuală. Corelată cu acest scenariu este și dispunerea aleilor – cele principale, cu pante accesibile și suprafețe de călcare ferme sunt în zonele mai deschise, cele secundare sunt în zone cu vegetație mai bogată și de-a lungul unor trasee cu diferențe mai mari de nivel.

Traseul principal de urcare dinspre est, de exemplu, este desfășurat într-o serpentină lină, pe latura însorita a promontoriului dintre văi și expune de-a lungul său o serie de perspective în diferitele direcții ale sitului și înspre exteriorul său. Vederile asupra dealurilor din estul orasului, nevăzute din niciun alt spațiu public al orașului sunt în mod special prețuite. Alte zone ale parcului permit perspective către dealul Lomb și spre dealul Feleacului, care rămâne principalul element major de cadru natural perceptibil din diferitele sectoare ale parculului.

Perspective valoroase sunt căutate și în interiorul parcului, prin evidențierea în anumite sectoare a spațiului lung/adânc, a unduirii terenului și a diferentelor de nivel. De exemplu este evidențiată diferența dintre nivelul punctului de panoramă de pe platoul superior al promontoriului și o secțiune adiacentă a albiei cursului sudic al apei, printr-o breșă în vegetația văii, care să expună albia. În aceeași manieră cursul nordic al apei este dezvăluit punctual de pe traseul principal, respectiv sunt prevăzute anumite zone de respiro și de lumină care să moduleaze parcursul pietonal de-a lungul cursului sudic.

Scenariul de plantare propus protejează ambianța parcului de dezvoltările viitoare și cele prezente pe limitele sale, păstrând un nivel de permeabilitate vizuală dinspre și către exterior, care să asigure creșterea siguranței spațiului public. Dispunerea pe limitele parcului a arborilor în aliniamente simple sau duble, în funcție de natura vecinătății – în linii mari străzile adiacente sunt bordate cu aliniamente simple, fundurile de lot cu aliniamente duble – are pe de o parte acest rol. Pe de altă parte ea subliniază prin contrast forma vegetației riverane native și evidențiază traseul firului apei.

Mobilarea cu vegetație înaltă a diferitelor zone din parc, după principiile parcului peisager, accentuează spații și produce ierarhii, evidențiind locuri cu valoare de centru, puncte de belvedere, repere, axe și trasee, diferite secvențe sau limite. De exemplu grupul de Populus tremula amplasat la limita sud-estică a platoului înalt al propontoriului marchează un spațiu de belvedere acoperit de coroanele arborilor (în maniera unei Giardino degli Aranci) semnalat de la depaătare prin silueta și talia arborilor. Aici, ca și celelalte părți ale parcului, alegerea arborilor, din specii prezente pe sit sau ușor adaptabile la condițiile sitului favorizează o maturizare rapidă a vegetației și asigură sustenabilitatea ecologică și culturală a locului.

Evidențierea ierarhiilor spațiale se face și prin configurația și numărul acceselor și prin tratarea suprafețelor, care informează asupra unori moduri de utilizare posibile. Introducerea unor zone minerale permeabile (pietriș consolidat sau grosier, nisip) oferă centrele funcționale ale parcului sau locuri de contact nemijlocit cu apa, iar dispunerea unor piese minerale masive, prelucrate sau nu, stabilește popasuri și locuri de ședere.

Tratarea diferențiată a zonelor cu vegetație joasă, cosită sau nu, se face după un scenariu complementar, în care anumite zone, evidențiate pe plan, devin peluze multifuncționale ușor accesibile, iar altele rămân zone de creștere organică, bogat texturată. Pentru stimularea biodiversității acestor suprafețe ierburile native sunt completate de specii (Rhinanthus minor, de exemplu) care favorizeaza dezvoltarea unei flore bogate și contribuie la păstrarea echilibrului între graminee și plante floricole. Vegetația arbustivă se subordonează aceluiași rol, fiind dispusă în câteva zone aflate de-a lungul cursurilor de apă și ca etaj intermediar pe anumite porțiuni ale vegetației noi dispuse spre limite.

Pentru a păstra anumite volume de apă pentru o perioadă cat mai mare de timp, pe anumite porțiuni ale cursurilor de apă, acolo unde ea are tendința de staționare și în prezent, albiile sunt căptușite local cu straturi de argilă. Aceasta masură, complementară uneori pragurilor existente, asigură, de exemplu, reglarea zonei de retenție aflată pe brațul nordic și păstrarea unor lucii de mici dimensiuni în zonele de contact cu apa. Utilizarea pragurilor se extinde și dincolo de rolul lor inițial, două dintre ele devenind infrastructura unor punți de traversare a cursului de apă. Alte traversări, în funcție de configurația locală, introduc pași de pisică, fâșii plane la nivel sau pasarele, cea mai mare făcând legatura între nodul central al parcului și partea nordică a cartierului.

Construcția principală – pavilionul este amplasată în partea de vest a parcului, ușor accesibilă inclusiv carosabil, loc în care asigură tranziția între fâșiile frânte ale sitului. Prin poziția sa este valorificată peluza plată și lipsită în prezent de vegetație înaltă ca o zona multifuncțională înierbată, din care ar putea fi alocate eventuale porțiuni pentru culivarea plantelor de către public. Alegerea amplasamentului permite și conservarea corpului mai valoros din punct de vedere peisager al parcului și a celor câteva suprafețe mai largi ale lui. Pentru creșterea functionalității zonei de nucleu a parcului aflată pe platoul promontoriului, este propus aici un pavilion secundar, de foarte mici dimensiuni (chioșc alimentar cu servire în spatiul exterior și toaletă publică). Se propune totodată refacerea într-o formă mai adecvată pentru utilizarea de către publicul larg a foișorului aflat pe malul brațului sudic al pârâului.