OAR participă la Conferințele regionale România Construiește în Banat, Transilvania, Oltenia și Moldova

5 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Ordinul Arhitecților din România este partener instituțional al seriei de conferințe regionale „România Construiește”, care au loc anul acesta la Timișoara (15 februarie), la Cluj-Napoca (6 martie), la Craiova (21 martie) și la Iași (11 aprilie).

Tema ediției 2024 este „Construind împreună” și, cu ocazia fiecărei conferințe regionale, vor fi prezentate cele mai relevante proiecte finalizate recent sau aflate în curs de realizare, precum și oportunitățile de colaborare și investiții publice și private din fiecare regiune.

Transformarea din bine în mai bine a comunităților noastre depinde de modul în care reușim să construim împreună: reprezentanți ai administrației publice, dezvoltatori, constructori, arhitecți, urbaniști, companii cu soluții pentru construcții mai bune. Ne întâlnim în regiuni pentru a discuta posibilitățile de reușită ale acestei colaborări care ne poate modela viitorul. Conferințele sunt parte a singurei rețele naționale de evenimente pentru construcții din România.

organizatorii conferințelor regionale România Construiește

Mai jos, în ordine invers cronologică, detalii și impresii post-eveniment relevante pentru fiecare dintre cele patru conferințe regionale.

Conferința Regională „România Construiește” Moldova, Iași, 11 aprilie

Beatrice Birtum, Vicepreședinte OAR practică profesională, a fost prezentă la Conferința Regională „România Construiește” a Moldovei, 11 aprilie, la Hotel Unirea din Iași.

Tema ediției 2024 – „Construind împreună” a prilejuit prezentări ale celor mai relevante proiecte finalizate recent, în curs de realizare, precum și ale oportunităților de colaborare și investițiile publice și private în plan din această regiune.

La Iași, am subliniat încă o dată importanța evaluării calității locuințelor ca o prioritate atât pentru beneficiarii acestora, precum și pentru toți actorii implicați în procesul de construcție. Scopul este facilitarea accesului la locuințe accesibile și de înaltă calitate. 

Beatrice Birtum a evidențiat, așadar, lipsa de dotări conexe în marile zone unde s-au dezvoltat masiv cartiere de tip „dormitor”. Aceste zone sunt lipsite de facilitățile necesare pentru o locuire de calitate. Calitatea locuirii nu se limitează doar la aspectele proprii ale locuinței, ci include și dotările din vecinătatea imediată. 

Pentru mai multe detalii despre subiectele abordate în cadrul întâlnirii, consultați concluziile organizatorilor din următorul articol.

Conferința Regională „România Construiește” Oltenia, Craiova, 21 martie

Dan Felix Paraschiv, Vicepreședinte OAR Cultură profesională, a fost prezent la întâlnirea cu membrii și alți actori relevanți pentru domeniul mediului construit din regiunea Oltenia (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Teleorman). Colegul nostru a participat, în calitate de vorbitor în cadrul celor două paneluri, la dialogul animat între arhitecți, investitori, constructori, autorități locale și furnizori de soluții pentru construcții. La Craiova, intervenția noastră s-a concentrat pe instrumentele disponibile pentru creșterea calității: achizițiile publice pe bază de concurs de soluții și cursurile pentru reprezentanți ai administrației publice (organizate de OAR pentru promovarea acestora), digitalizarea, SIC sau parteneriatele pentru educație în rândul beneficiarilor de proiectare.

Pentru mai multe detalii despre subiectele abordate în cadrul întâlnirii, consultați concluziile organizatorilor din următorul articol.

Conferința Regională „România Construiește” Transilvania, Cluj-Napoca, 6 martie

Cristian Blidariu, Vicepreședinte OAR Educație și pregătire profesională a răspuns invitației de a fi prezent și la întâlnirea cu arhitecții, investitorii, constructorii, autoritățile locale și furnizorii de soluții pentru construcții din regiunea Transilvania. Răspunzând temei conferinței „Construind împreună” și obiectivului de găsire a unor soluții pentru creșterea calității mediului construit, Cristian Blidariu a readus în discuție relevanța subiectului dezvoltare profesională continuă atât pentru OAR cât și la nivel internațional și a profitat de ocazie pentru a anunța desfășurarea la Cluj-Napoca a ediției 2024 a festivalului școlilor de arhitectură FAST.

Colegul nostru a vorbit despre portofoliul de cursuri oferite de OAR, foarte frecventate de membri, dar din păcate încă neobligatorii, așa cum se întâmplă în cele mai dezvoltate țări. O atenție specială i se cuvine capitolului de cursuri pentru cei din administrația publică din portofoliul OAR – prin care organizația profesională vine în întâmpinarea unor nevoi frecvent semnalate de racordare la standardele și realitățile profesiei și de corectare a așa numitei verigi slabe din construcții.

Un alt subiect abordat a fost FAST, Festival of Architecture Schools of Tomorrow, care anul acesta se va desfășura între 31 octombrie și 3 noiembrie la Cluj-Napoca. Festivalul aduce împreună toate facultățile de arhitectură din România cu organizațiile profesionale și profesioniștii din practică. E o intenție clară de investiție în viitorul profesiei și a calității mediului construit de relevanță societală.

Mai multe detalii despre subiectele abordate în cadrul întâlnirii, în concluziile organizatorilor din articolul următor.

Conferința Regională „România Construiește” Banat, Timișoara, 15 februarie 2024

Prima conferință regională România construiește a avut loc la Timișoara iar Ordinul Național al Arhitecților a fost reprezentat de Cristian Blidariu, Vicepreședinte OAR Educație și pregătire profesională și Decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Politehnicii timișorene (FAUT). Întâlnirea cu arhitecți, investitori, constructori, autorități locale și furnizori de soluții pentru construcții activi în regiunea Banat a reprezentat o oportunitate pentru a sublinia importanța dezvoltării profesionale continue a arhitecților pentru calitatea proiectelor și racordarea domeniului la cerințele și presiunile curente.

Deși nu este obligatorie pentru membri așa cum se întâmplă de pildă în cazul arhitecților din Regatul Unit (membri RIBA) sau Franța, formarea profesională continuă și accesarea curriculei complementare poate aduce un avantaj competitiv real practicienilor – atât la nivel local, cât și regional sau chiar internațional. Un fapt general acceptat, curricula DPC trebuie să fie complementară cu ceea ce se predă în școlile de arhitectură motiv pentru care OAR se concentrează pe încheierea de parteneriate cu furnizori de formare relevanți la nivel național și internațional.

Mai multe detalii despre subiectele abordate în cadrul întâlnirii găsiți în concluziile organizatorilor, din articolul de mai jos.