Gama de abonamente IMM: tarife preferențiale pentru formele de exercitare a profesiei de arhitect

14 iulie 2020

Toate formele de exercitare a profesiei de arhitect pot contracta, contra cost, abonamente medicale din gama IMM la tarife speciale, în baza parteneriatului semnat de Ordinul Arhitecților din România și Rețeaua de sănătate Regina Maria, în vigoare de la 1 iulie 2020.

Gama IMM de la Regina Maria a fost creată pentru a răspunde nevoilor particulare ale IMM-urilor și este singurul produs medical de acest tip din România.

Achiziționarea unui tip de abonament IMM este o bună soluție din două perspective: un sprijin real în menținerea sănătății și productivității angajaților - mai ales în contextul actual, în care serviciile medicale furnizate de stat sunt afectate de criza SARS – CoV – 2 – cât și pentru a crește nivelul de motivare și loialitatea echipei.

CINE POATE BENEFICIA DE TARIFELE SPECIALE ALE ABONAMENTELOR DIN GAMA IMM

Discount-ul la abonamentele de sănătate IMM Regina Maria este valabil pentru toate formele de exercitare a profesiei de arhitect înscrise în SIOAR, precum și pentru angajații acestora, indiferent dacă unii dintre ei sunt sau nu membri OAR.

Abonamentele IMM disponibile sunt IMM PLUS, IMM OPTIM și IMM ULTRA.

Informații complete despre acestea și tarifele preferențiale pentru formele de exercitare a profesiei de arhitect sunt disponibile AICI.

AVANTAJELE ÎNCHEIERII UNUI ABONAMENT IMM REGINA MARIA

  • Costuri și termene de plată fixe, încă de la început este clar cât și când trebuie achitat;
  • Cost accesibil, servicii premium: costurile pachetelor sunt adaptate nevoilor antreprenorilor și afacerilor mici și mijlocii;
  • Consultant dedicat, care oferă asistență pe perioada derulării contractului.
  • Cont digital, care oferă acces rapid și nelimitat la dosarul medical, și Portalul HR, prin intermediul căruia compania gestionează cu ușurință pachetele, plățile și controlul anual obligatoriu de medicina muncii pentru toți angajații.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE ȘI CONTRACTARE

Vă invităm să aflați mai multe despre Rețeaua de sănătate Regina Maria, serviciile medicale pe care le oferă și beneficiile fiecărui tip de abonament din Ghidul serviciilor Regina Maria.

Informații suplimentare despre cum puteți contacta consultantul Regina Maria dedicat parteneriatului cu Ordinul Arhitecților din România și care sunt pașii în vederea contractării unui pachet de servicii medicale din gama IMM sunt disponibile AICI.