73 – AA1111 – arh. Ambra Fabi, arh. Simona Dirvariu, arh. Carole Lenoble

4 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Autor principal: arh. Ambra Fabi

Coautori: arh. Simona Dirvariu, arh. Ambra Fabi, arh. Carole Lenoble

Piața Universității se află la intersecţia principalelor artere bucureștene, chiar la proximitatea “kilometrului zero” al României. Acest “largo” al bulevardului Regina Elisabeta face parte dintr-o inșiruire de spații dislocate, ilizibile, raportate, cândva, la o scară monumentală, dar, în prezent, doar la scara automobilului. Pietonului îi este greu sa-şi gaseasca un loc şi să se orienteze. El este mereu nevoit sa se strecoare printre mașinile parcate haotic, chioşcurile si diversele mini-echipamente care ocupă trotoarele. Dar în același timp, bucureşteanul percepe Piaţa Universităţii ca pe un loc central și plin de viață. Acesta este, de fapt, potențialul relevant al locului.

Proiectul nostru constă în redefinirea spațiului public la dimensiunea umană. El împarte spațiul monumental în mai multe zone și oferă lizibilitate si sens înlănțuirii diverselor spații publice, în scopul absorbirii dezordinei ambiante.În nici un caz nu intenţionăm să adoptăm o poziţie de arhitecți demiurgi care desenează şi controlează totul. Nu intenţionăm să rezolvăm problemele punctuale legate de parcare, ieşirile din metrou, staţiile de autobuz etc., ci încercăm sa redefinim limitele, filtrele și legăturile clare între diverse locuri. Punem în valoare limitele și ambianțele specifice fiecărui spațiu. Diversele elemente, cum ar fi rampele, chioșcurile, ventilatiile, sunt absorbite in aceste diferite spații clarificate, ca obiecte urbane banalizate, in continuitate cu orașul. Se ştie că un spațiu public clar și care are sens în contextul său urban posedă această capacitate de a integra obiectele eterogene, care trec astfel într-un plan secundar.

Acest “largo” al bulevardului Regina Elisabeta devine o poartă de intrare către centrul vechi, venind dinspre centrul universitar si cultural, reprezentat de Universitate, Institutul de Arhitectură, Teatrul Naţional şi Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti. În acelaşi timp, el este şi o poartă de intrare verticală in parcarea subterană si metrou. Proiectul nostru consideră spațiile publice ca o inlănțuire de diferite zone de trecere care conduc spre centrul vechi. Se studiază mai ales terenul  (topografie, materiale, direcţii de deplasare), raportul său cu cerul (lampadare, arbori) şi se crează diferite “densităţi de vid” si rapoarte de scară.

Primul spaţiu este cel al bulevardului- strada si trotuarele- spaţiu al vitezei şi al marilor fluxuri urbane, cu iesirile de metrou, stațiile de autobuz, diversele chioscuri si gherete… Prin tratarea solului in manieră omogenă această porţiune a bulevardului devine un spaţiu unitar si nu o “autostradă urbană” care divide spaţiul. Toate elementele existente, specifice funcţiilor obişnuite pe care le găsim de-a lungul unei străzi sunt păstrate si reordonate, după caz: staţii de autobuz, chioşcuri, standuri de cărţi…

Al doilea spaţiu este un spaţiu hibrid, nici trotuar nici piaţă: un largo. Este un sas de decompresare, între oraşul agitat şi centrul vechi, pietonal. Un loc în care suntem gratificaţi cu un moment de pauză, sau de reculegere, având oraşul pe fundal, un spaţiu eliberat de toate constrângerile si de poluarea vizuală. Solul său este neted şi alb ca statuile cărturarilor. Acest spaţiu articulează celelalte spaţii si este mărginit prin diverse praguri mai mult sau mai puțin largi. La nord, ritmul lampadarelor care îl delimitează de-a lungul bulevardului aminteşte de cel al faţadei Universităţii. La est, filtrul cu marea intersecție este constituit de lampadare alternante cu arbori, în continuarea grădinii Muzeului de Istorie. De asemenea la vest, plantăm copaci în continuarea celor de pe trotuarul bulevardului Regina Elisabeta.

In contrast cu acest vid, al treilea spaţiu este cel al hemiciclului, un vid dens. Ritmul lampadarelor, şi al arborilor se accelerează, amintind ritmul strâns al faţadelor din centrul vechi si cel al pietonului. Solul pavat cu piatră cubică se deformează uşor pentru a dialoga cu pietonul. Acest spaţiu poate găzdui diferite evenimente si manifestări : târguri şi pieţe nepermanente, jocuri pentru copii, mici spectacole.

Al patrulea spaţiu este cel al străzii Toma Caragiu, aflat în strânsă relaţie cu biserica rusă. Aici arborii devin mai denşi iar circulaţia automobilelor se reduce la maximum, permiţând expansiunea teraselor cafenelelor.

Vegetaţia se plantează în continuarea celei existente şi numai acolo unde rădăcinile copacilor au acces la pământ natural şi la pânza de apă freatică. Pomii nu se vor planta deasupra parcării subterane sau a liniei de metrou, căci această soluţie ar fi costisitoare şi le-ar da puține șanse de supraviețuire.

Copacii, solul şi lumina vor fi acele instrumente elementare care vor reda o faţă umană oraşului şi un sens memoriei formei urbane.