Recomandări de resurse educaționale | „Burse pentru Tineri Arhitecți” 2026

8 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

Ordinul Arhitecților din România a lansat în 2024 programul pilot „BURSE PENTRU TINERI ARHITECȚI”, care prevede acordarea de burse pentru lărgirea culturii profesionale, specializare și aliniere la tendințele profesionale actuale a tinerilor arhitecți.  

Având în vedere dinamica accelerată a schimbărilor profesionale, prin acest program OAR își propune să stimuleze apropierea culturii profesionale a arhitecților aflați la începutul carierei de problematica internațională. 

Programul (detaliat aici) este finanțat din bugetul Timbrului arhitecturii pe anul în curs, iar aplicațiile trebuie să reflecte gândire critică și explorarea unor subiecte relevante pentru viitorul profesiei, iar în acest sens, oferim sprijin pentru participarea la diferite cursuri, conferințe sau bienale, care promovează excelența, diversitatea și impactul profesional. 

Propunem, în cele ce urmează, o listă non-exhaustivă (în permanentă actualizare) de recomandări pentru cele trei categorii de activități eligibile: 


– Sesiunea IV/2026

Vom actualiza în momentul deschiderii sesiunii.


– Sesiunea III/2026

I. Spatial Circularity Strategies for Sustainable Regional Development 

Desfășurare: online

Perioada desfășurării: 7 octombrie – 25 noiembrie 2026

Taxă de participare: 975 € | Early Bird: 780 € (reducere 20%) 

Descriere: Spatial Circularity Strategies for Sustainable Regional Development este un curs internațional organizat de TU Delft, dedicat integrării principiilor economiei circulare în planificarea și dezvoltarea urbană și regională. Cursul propune o abordare sistemică a dezvoltării teritoriale, punând accent pe relația dintre circularitate, spațiu și politicile publice. Participanții vor învăța să analizeze fluxurile de resurse și materiale, să utilizeze instrumente de cartografiere și analiză spațială și să elaboreze strategii adaptate contextului local, capabile să susțină tranziția către orașe și regiuni mai reziliente și mai sustenabile. Cursul are un caracter aplicat, încurajând utilizarea propriului oraș sau a propriei regiuni ca studiu de caz. 

Certificare: Participanții care finalizează cu succes cursul primesc un certificat de absolvire emis de TU Delft și 4 Continuing Education Units (CEUs)

Detalii aici.

Cui se adresează?

  • Arhitecți;
  • Urbaniști și planificatori teritoriali;
  • Peisagiști;
  • Specialiști din administrația publică;
  • Cercetători și cadre universitare;
  • Profesioniști interesați de economia circulară și dezvoltarea durabilă.

– Sesiunea II/2026

I. REGIO EARTH – Romanian Summer School 2026

Locul desfășurării: Timișoara

Perioada desfășurării: 1–6 septembrie 2026

Descriere: REGIO EARTH este o școală de vară internațională dedicată arhitecturii din pământ, designului și tehnicilor constructive naturale, organizată anual în diferite țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Programul include atât conferințe și cursuri introductive, cât și activități hands-on dedicate experimentării unor tehnici tradiționale și contemporane de construcție cu pământ. Participanții lucrează direct alături de traineri internaționali și explorează utilizarea materialelor naturale în arhitectura contemporană.

Taxă de participare: 300 EUR early bird / 400 EUR taxă normală

Cui se adresează: 

• Arhitecți și urbaniști 
• Ingineri și specialiști în construcții 
• Studenți la arhitectură 
• Cercetători și practicieni interesați de materiale naturale 
• Profesioniști interesați de construcții sustenabile și regenerative 

Certificare: Programul oferă certificare bazată pe sistemul european ECVET și este recunoscut în cadrul rețelei europene Building with Earth. 

Detalii aici.

II. Masterclass: Agile Architecture 

Locul desfășurării: Campus INNOCOM Istitute, Belgia

Perioada desfășurării: Toamna 2026

Descriere: Masterclass-ul se va concentra pe evoluția rolului arhitectului și a practicii arhitecturii în general. Acesta va aborda mai multe teme precum: cum să fii relevant ca arhitect, cum să construiești și să păstrezi un mediu arhitectural agil, mentinerea unei viziuni de ansamblu si crearea unei strategii pe termen lung pentru mediul dinamic de lucru și nu numai.

Taxă de participare: 3.300 EUR

Cui se adresează: 

-Arhitecți de întreprindere,  
-Analisti de afaceri, analiști IT 
-Manageri IT, manageri de programe  

Detalii aici.

III. BIM WORLD COPENHAGEN 

Locul desfășurării: Copenhaga, Danemarca

Perioada desfășurării: 16-17 septembrie 2026

Descriere: BIM World Copenhagen este un eveniment dedicat digitalizării industriei construcțiilor, reunind arhitecți, ingineri, dezvoltatori, antreprenori și specialiști în tehnologii digitale pentru a explora cele mai noi direcții în domeniul mediului construit. Conferința pune accent pe aplicarea practică a BIM, inteligenței artificiale, gemenilor digitali și a managementului datelor, prin prezentări, studii de caz, demonstrații și sesiuni interactive care evidențiază modul în care tehnologiile digitale pot îmbunătăți procesul de proiectare, execuție și administrare a clădirilor. Evenimentul oferă, totodată, un cadru de networking și schimb de cunoștințe între profesioniști și companii din întregul lanț al industriei construcțiilor, promovând soluții inovatoare pentru un sector mai eficient și mai sustenabil. 

Taxă de participare: 180 EUR standard acces pentru cele 2 zile| 360 EUR VIP acces standard

Detalii aici.

IV. Grounds of Repair – mai multe cursuri în diverse țări

Locul desfășurării: Marigha, Maroc și alte orașe

Perioada desfășurării: 1-11septembrie 2026

Descriere: AA Visiting School este o platformă internațională de educație în arhitectură organizată de Architectural Association School of Architecture, care reunește ateliere intensive, școli de vară și programe de cercetare desfășurate în diferite contexte culturale și geografice din întreaga lume. Bazate pe principiul learning by doing, aceste programe combină experimentul, cercetarea și practica de proiectare, oferind participanților oportunitatea de a explora teme contemporane de arhitectură prin workshopuri, activități de teren, seminare și colaborări interdisciplinare. Destinate studenților, tinerilor profesioniști și practicienilor din arhitectură și domenii conexe, evenimentele încurajează schimbul de idei, dezvoltarea gândirii critice și testarea unor noi metode de proiectare în contexte reale și diverse. 

Mai multe detalii aici.

V. LINA – Trienala de la Lisabona- forum 

Locul desfășurării: Barcelona, Spania/ Ljubliana, Estonia

Perioada desfășurării: octombrie 2026 – aprilie 2027 

Termen limită pentru înscrieri: 3 august 2026

Descriere: LINA Open Call 2026–2027 este un apel european de proiecte dedicat tinerilor creativi care activează la intersecția dintre arhitectură, design și practicile spațiale. Inițiativa, coordonată de rețeaua LINA – Learning, Interacting and Networking in Architecture, oferă participanților oportunitatea de a-și prezenta ideile, de a colabora cu organizații culturale și educaționale din întreaga Europă și de a lua parte la un program de mentorat, cercetare și dezvoltare profesională. Proiectele selectate sunt integrate în programul anual al rețelei prin rezidențe, expoziții, publicații, școli de vară, conferințe și alte activități colaborative, promovând schimbul de cunoștințe și experimentul în domeniul mediului construit.

Cui se adresează:

Evenimentul se adresează tinerilor arhitecți, urbaniști, designeri, artiști, cercetători, studenți, absolvenți și colective interdisciplinare aflate la început de carieră, care dezvoltă proiecte inovatoare în domeniul practicilor spațiale și sunt interesați de colaborări internaționale și de integrarea într-o rețea europeană de organizații culturale și educaționale. Nu există restricții de vârstă sau cerințe privind nivelul studiilor, accentul fiind pus pe calitatea ideilor și pe potențialul lor de dezvoltare. 

Mai multe detalii aici.

VI. BIENNALE ARCHITETTURA 2027

Locul desfășurării: Veneția, Italia  

Perioada desfășurării: 8 mai  – 21 noiembrie 2027

Termen limită pentru înscrieri: 10 ianuarie 2027

Descriere: Acest apel face parte din cea de-a 20-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură de la Veneția, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de arhitectură la nivel mondial. În cadrul acesteia, țările participante își prezintă propriile expoziții curatoriale în pavilioanele naționale din Giardini, Arsenale sau în alte spații din Veneția, contribuind la dialogul internațional privind direcțiile contemporane ale arhitecturii.

Mai multe detalii aici.


– Sesiunea I/2026

I. CAS ETH in Regenerative Materials – Structural Specialisation


Locație: ETH Zürich, Elveția

Perioadă de desfășurare: Septembrie – Decembrie 2026 (1 semestru)

Descriere: Acesta este un program internațional avansat organizat de Chair of Sustainable Construction, dedicat profesioniștilor care vor să proiecteze structuri din materiale regenerative precum: pământ bătut, paie, cânepă, bambus, beton reutilizat și lemn recuperat. Obiectivul programului este să înveți cum să: proiectezi structuri eficiente din punct de vedere energetic, evaluezi performanța structurală a materialelor regenerabile, încorporezi principiile de design pentru dezasamblare și ciclu de viață sustenabil. 

Certificare: Certificate of Advanced Studies (CAS), 12 ECTS

Taxă de participare: 8.230 CHF

Detalii pentru participare: aici

II. CITAA – Cities’ Identity Through Architecture and Arts (10th Edition)

Locație:  Polytechnic University of Turin, Italia

Perioadă de desfășurare: 8–10 septembrie 2026

Descriere: CITAA (Cities’ Identity Through Architecture and Arts) este o conferință internațională dedicată relației dintre identitatea urbană, arhitectură și arte, analizând modul în care orașele își construiesc și transformă identitatea prin design, patrimoniu și intervenții culturale. Ediția a 10-a va avea loc la Politecnico di Torino, reunind cercetători, arhitecți, urbaniști și profesioniști din domenii conexe. 

Call for Abstracts: deschis

Detalii pentru participare: aici

III. Bienala Internațională de Arhitectură Tropicală (BIAT 2026) – Apel pentru lucrări 

Locație: La Réunion, Franța

Perioadă de desfășurare: 2- 6 noiembrie 2026

Descriere: Bienala Internațională de Arhitectură Tropicală (BIAT 2026) lansează apelul pentru lucrări sub tema: „Unde să aterizezi? / Cu picioarele pe pământ – Hazarduri naturale și provocări în regiunile tropicale”, inspirată de reflecțiile lui Bruno Latour. Ediția 2026 explorează modul în care teritoriile tropicale răspund intensificării riscurilor naturale și transformărilor de mediu, reunind mediul academic, practicienii și factorii de decizie pentru a dezbate viitorul arhitecturii în contexte vulnerabile. 

Taxă de participare: TBA

Termen limită pentru aplicații: 13 aprilie 2026, ora 12:00 (ora La Réunion)

Detalii pentru participare: aici

IV. Lernpunkt Lehm – Cursuri de construcții cu pământ (Lehmbau)

Locație: Germania (diferite locații)

Perioadă de desfășurare: Pe parcursul anului

Descriere: Lernpunkt Lehm este o platformă germană dedicată formării în construcții cu pământ (earth construction / Lehmbau), oferind cursuri practice și teoretice pentru arhitecți, ingineri, meșteșugari și profesioniști din domeniul construcțiilor sustenabile. Oferta include ateliere hands-on, formări certificate și cursuri de specializare în tehnici tradiționale și contemporane de utilizare a pământului ca material de construcție. 

Taxă de participare: variabilă (în funcție de curs) 

Format: Online (cursuri practice, workshop-uri, formare profesională)

Detalii pentru participare: aici