Publicăm un extras din Opinia juridică transmisă de Casa de avocatură DINCĂ & SPECIAC* privind anumite aspecte referitoare la alegerea organelor de conducere OAR.
Punctul de vedere detaliat a fost susținut de către reprezentantele Casei de avocatură și în prezentarea susținută în cadrul Consiliului Național reunit în ședință extraordinară la data de 5 iunie 2026, având pe ordinea de zi validarea procedurii de desemnare a delegaților și a listelor acestora și a candidaților la forurile de conducere OAR.
Publicăm acest extras ca urmare a constatării difuzării în spațiul public a unor documente și luări de poziție care reclamă luarea în „mod nefondat”, „discreționar” și „fără suport legal” a deciziei privitoare la procedura de desemnare de către CN / Conducerea OAR ducând la „la restrângerea arbitrară, nelegală și profund discriminatorie a reprezentării Filialei București în cadrul forului suprem de conducere al profesiei”.
Prezentul extras din opinia juridică a casei de avocatură DINCĂ & SPECIAC a fost validat pentru publicare de casa de avocatură, respectiv de departamentul juridic al Ordinului Național al Arhitecților.
*Societatea de avocatură DINCĂ & SPECIAC, co-fondată de Profesorul universitar dr. Răzvan Dincă, Decanul Facultății de Drept de la Universitatea București și avocat Irina Speciac, are un portofoliu complex care include și domeniul chestiunilor regulamentare.
Vom reveni cu actualizări cât se poate de curând.
Îndemnăm din nou membrii și comunitatea profesională la echilibru și responsabilitate în fața dezinformărilor și a instigărilor la nerespectarea cadrului legal și de reglementare internă al OAR. Pentru mai multă claritate, recomandăm parcurgerea și a Documentului explicativ Cadru legal, mize și clarificari disponibil pe pagina Conferinței Naționale a OAR (20-21 iunie 2026)
Mulțumim!