2023 Litoral Mamaia, Constanța

Încheiat
2 min citire
Share:
FacebookLinkedInCopy Link

În perioada 14-18 septembrie 2023 a avut loc jurizarea proiectelor înscrise la Concursul Internațional de Soluții LITORAL MAMAIA, Constanța, competiție lansată oficial pe data de 23 iunie 2023, organizată de Ordinul Arhitecților din România (OAR), Autoritate Contractantă – Administrația Națională „Apele Române”, în asociere cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.

Obiectivul principal al concursului a fost selectarea celei mai bune soluții în vederea amenajării complexe a plajelor din stațiunea Mamaia, județul Constanța, pentru atribuirea contractului de proiectare.   

Procesul de intervenție vizează o soluție de planificare și amenajare a zonei de plajă în acord cu natura și peisajul specific litoralului Mării Negre, propunere capabilă să: (1) integreze elementele spațiului construit, (2) activitățile sale specifice și dotările necesare deschise accesibilității tuturor categoriilor de utilizatori, și (3) să ia în considerare principiile biodiversității și sustenabilității. Acest concurs încurajează creativitatea, susținând în același timp cercetarea urbanistică, peisajeră și arhitecturală în sensul unui concept integrat de reamenajare a zonei de plajă actuale.

Marți, 19 septembrie, de la ora 13:00, a avut loc conferința pentru anunțarea rezultatelor competiției, eveniment găzduit de Arena Națională, București. Evenimentul a putut fi vizionat în timp real pe pagina de Facebook OAR Concursuri:

PREMIILE ACORDATE

Premiul I – Valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare, 7.650.780 LEI (1.545.612 EUR) fără TVA
Premiul II – 185.625 LEI (37.500 EUR) fără TVA
Premiul III – 86.625 LEI (17.500 EUR) fără TVA
Mențiunea I – 24.750 LEI (5.000 EUR) fără TVA
Mențiunea II – 24.750 LEI (5.000 EUR) fără TVA
Mențiunea III – 24.750 LEI (5.000 EUR) fără TVA

În urma deliberărilor juriului au fost selectate proiectele câștigătoare:

PREMIUL I

Proiect nr. 100 – MD1958 – STUDIO 82 SRL

Autor principal: Studio 82 SRL și Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectură
Coautori: arh. Vlad Sebastian Rusu, arh. Octav Silviu Olănescu, arh. Andra Vlădoiu, arh. Andrada Pinte și arh. Petrică Maier-Drăgan
Colaboratori specialități: peis. Alexandru Mexi

“În ochii juriului această propunere s-a demarcat datorită clarității viziunii de ansamblu, a forței masterplanului, a preciziei și clarității în înțelegerea dinamicii locului și a coerenței generale cu obiectivele concursului. Având ca punct de plecare o reconectare cu mediul natural, conceptul este susținut de o analiză clară și aprofundată a evoluției locului – un proces neîncetat de antropizare – și a fazelor sale determinante. Juriul a apreciat în mod deosebit atenția acordată în acest proiect temporalității, așa cum reiese din diagramele clare și din afirmațiile scrise. Juriul a apreciat, de asemenea, atenția acordată unor aspecte precum capacitatea de înrădăcinare, stabilizarea solului și cerințele reduse de întreținere. Acesta a fost unul dintre puținele proiecte care a cartografiat și a ținut cont de vegetația înaltă prezentă pe sit: se așteaptă ca aceste exemplare să joace un rol important în dezvoltarea viitoare a proiectului.” – aprecierea Juriului

PREMIUL II

Proiect nr. 103 – PP1001 – PELINU PROJECTS SRL

Autor principal: Laura Cristea, Raphael Zuber – PELINU PROJECTS SRL
Coautori: Christian Beros – BEROS ABDUL ARHITECTI ASOCIATI SRL, Anisia Mouhamed
Colaboratori arhitectură: Adi Bratu, Erich Babă, Ana Brebeanu, Mădălina Dobre, Bianca Dumitru, Ana-Maria Marțiș, Raluca Mihăilă, Andreea Stah, Vera Apostolescu

“Începând încă de la titlu, această propunere face o declarație puternică care demonstrează o abordare cuprinzătoare și foarte detaliată a întregii zone a stațiunii Mamaia. Este unul dintre puținele proiecte care a analizat o zonă geografică mai largă, de la ecosistemul Deltei Dunării, pana la lacuri și la diversele caracteristici geologice. Strategia de plantare este foarte inteligentă și bine articulată, cu o atenție la detalii nemaiîntâlnită la alte proiecte, cum ar fi diferențierea pe zone a dimensiunilor de plantare, specii alese pentru condiții foarte specifice, de sol, expunere, umiditate, vânt sau sare, dune protejate cu arbuști cu spini pentru stabilizarea vegetației. A fost foarte apreciat și materialul vegetal ales, potrivit condițiilor sitului, dovedind profesionalism și studiu aprofundat.” – aprecierea Juriului

PREMIUL III

Proiect nr. 104 – MM0809 – STARH – ARHITECTURA, CONSTRUCTII, DESIGN SRL

Autor principal: Maria-Iulia Stanciu, Florian Stanciu
Coautori: Adelina Marin, Andrei Dobriță, Andrei Ivănuș, Tudor Stănilă, Radu Măldărescu, Cristina Ciobanu, Alexandra Stanciu, Tudor Lulciuc, Octavian Bârsan, Sebastian Ciulei, David Mihai, Diana Iordache
Colaboratori specialități: peisagistică Nicolas Triboi

“Juriul a apreciat această propunere pentru abordarea curajoasă și neașteptată, pentru marea sensibilitate în materie de design și pentru atenția acordată meșteșugului. Bazându-se pe o matrice de ziduri și coridoare, interfața urbană subliniază noțiunea de prag, configurând în același timp grădini protejate de-a lungul plajei. Grădina cazinoului, de asemenea, a fost apreciată ca fiind un răspuns puternic, dar contraintuitiv, la provocările locului, inclusiv datorită relațiilor sale cu patrimoniul și punerea sa în valoare printr-un scenariu foarte sugestiv. Piscina propusă a fost apreciată ca un răspuns inteligent la modul în care poate fi reinventat barul istoric al cazinoului, evitându-se în același timp reconstrucția acestuia.” – aprecierea Juriului

MENȚIUNE 1

Proiect nr. 107 – NT9321 – PRÁCTICA ARQUITECTURA Y URBANISMO S.L.P.

Autor principal: PRÁCTICA ARQUITECTURA Y URBANISMO S.L.P. (Jaime Daroca, José Mayoral & José Ramón Sierra)
Colaboratori arhitectură: Raul Brito, Sarah Aillón, Benjamin Santander, Blanca Amorós, Costan Svinti
Colaboratori specialități: Juan Ramón Samanieg

“Acest proiect se concentrează pe renaturalizarea plajei din Mamaia prin crearea unui nou mediu natural rezilient din punct de vedere ecologic și biologic, reconstruind dunele de nisip endemice ale coastei. Ar trebui apreciat faptul că aceasta este una dintre puținele propuneri care iau în considerare stațiunea în întregimea ei și includ ambele maluri – marea și lacul. În acest fel, proiectul încearcă să reconecteze întreaga zonă, oferind un nou sistem de circulații, trasee, medii naturale și structuri nou construite.” – aprecierea Juriului

MENȚIUNE 2

Proiect nr. 110 – MA6848 – NORMA ARHITECTURĂ ȘI URBANISM SRL

Autor principal: Vlad Andrei Chiorean, Oana Antonia Filip, Alexandru Nicolae Fleșeriu, Andra Gabriela Hrenciuc, Miruna Moldovan, Péter Eszter, Radu Nicolae Stoica
Colaboratori specialități: Manoilă Andreea, landscape architect; Cristian Tetelea

“Conceptul de a restabili și de a construi o legătură puternică între stațiune și fâșia sa de coastă este elaborat și articulat prin proiectarea numeroaselor căi de acces Est-Vest, poziționate în mod inteligent ca o continuare a circulației existente în stațiune și, în unele locuri, îmbunătățesc funcționarea structurilor existente prin spațiul public nou creat. Propunerea oferă, de asemenea, o varietate mare de spații publice și diverse tipuri de spații verzi concepute pentru a se potrivi diferitelor activități distribuite în mod rațional de-a lungul parcului marin, ceea ce permite un echilibru potrivit pentru un parc de o asemenea anvergură.” – aprecierea Juriului

MENȚIUNE 3

Proiect nr. 117 – OS1337 – OUTBOX STUDIO SRL

Autor principal: OUTBOX STUDIO SRL
Coautori: bucharest.studio
Colaboratori arhitectură: arh. Ștefan Farmazon
Colaboratori specialități: Dan Radu (peisagist)

“Juriul a apreciat proiectul pentru conceptul său clar și designul inteligent, care reinventează în mod eficient și cu mijloace minimale marea întindere a plajei. Principala calitate a propunerii reiese din felul în care parcul longitudinal se relaționează cu plaja desenând o serie de golfuri naturale și intime de-a lungul apei. Integrarea artei în proiect este lăudabilă, întrucât încearcă să stabilească un sentiment de apartenență, familiarizând vizitatorii cu mișcarea artistică remarcabilă a litoralului românesc.” – aprecierea Juriului

Autoritatea Contractantă a concursului este Administrația Națională „Apele Române”, în asociere cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, administratorul obiectivului care va face obiectul investiției, urmând să devină beneficiarul proiectului contractat în urma acestui concurs.

Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din Romania (OAR), în conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici în organizarea concursurilor de soluții OAR (rev. 2022), cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Concursul este public, într-o singură fază, deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Concursul de soluții este organizat ca o procedură independentă conform art. 105 lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, urmând ca ulterior, în baza prevederilor Art. 104 alin. (7) din aceeași lege, contractul de servicii de proiectare să fie atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

JURIUL CONCURSULUI

Membri titulari:

  • arh. urb. Irina Criveanu
  • arh. peis. Ana Horhat
  • arh. Igal Tartakovsky
  • arh. Saša Begović
  • arh. Rodrigo Perez de Arce A.
  • arh. Silviu Aldea
  • Răzvan Radu – Reprezentant AC

Membri supleanți:

  • arh. Dan Leu
  • Adrian Abrudan – Reprezentat AC

De asemenea, la jurizare au participat, fără drept de vot, echipa de organizare din partea Ordinului Arhitecților din România:

  • arh. Sorin Istudor – Consilier profesional;
  • arh. Mirona Crăciun – Consilier concursuri OAR, Coordonator concurs;
  • arh. Raisa Parpală – Referent concursuri OAR;
  • urb. Louisiana Stoica – Referent concursuri OAR.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului:

De asemenea, vă invităm să urmăriți în continuare pentru anunțuri și știri privind concursul pagina oficială de Facebook a Ordinului Arhitecților din România:

sau OAR Concursuri:

Contact de Presă:
e-mail: concursuri@oar.archi