Candidaturi Conferința națională 2022

Comisia de verificare și validare a candidaturilor pentru funcțiile de președinte OAR, membru al Consiliului național al OAR, membru în Comisia Națională de Disciplină, membru în Comisia Națională de Cenzori a verificat dosarele de candidatură în vederea validării candidaților și a constatat că:
- dosarele celor 144 candidați conțin cererea de înregistrare, declarația de intenție, CV și dovada eliberată de filiala din care fac parte candidații, prin care se confirmă că aceștia au achitat cotizația la zi, inclusiv pentru anul 2022 și că nu au avut sancțiuni disciplinare;
- există un număr de 4 cereri de candidatură ale căror titulari se pot afla ulterior alegerii în forurile OAR național în situații de incompatibilitate cu funcțiile dobândite în cadrul conferințelor teritoriale sau cu cumularea a două funcții la OAR național.
Posibile situații de incompatibilitate
Cei patru candidați care se pot afla ulterior în situații de incompatibilitate sunt:
- Coșa Anca Mihaela, candidat la funcțiile de președinte OAR și membru în Consiliul Național al OAR din partea Filialei Teritoriale Argeș a OAR, aleasă anterior membru supleant în Comisia Teritorială de Disciplină Argeș;
- Farkas Endre Lehel, candidat la funcția de membru în membru în Consiliul Național al OAR din partea Filialei Teritoriale Mureș a OAR, ales anterior membru titular în Comisia Teritorială de Cenzori Mureș;
- Al-Basthawi Mohammad, candidat la funcția de membru în Comisia Națională de Cenzori, ales anterior membru titular în Comisia Teritorială de Disciplină București.
- Vasvary Victoria, candidat la funcția de președinte OAR și membru în Comisia Națională de Disciplină.
În toate aceste patru cazuri, în situația în care vor fi aleși în forurile OAR național, candidații respectivi vor îndeplini obligația de a-și depune demisia dintr-una dintre funcțiile dobândite, pentru a ieși din starea de incompatibilitate.
Comisia a validat cele 144 candidaturi.
Vă prezentăm detaliat Raportul Comisiei de validare și lista candidaților la funcțiile de președinte OAR, membru în Consiliul Național al OAR, Comisia Națională de Disciplină a OAR și Comisia Națională de Cenzori a OAR.
Prezentare candidați funcția de președinte
BACIU DANIEL
BÂLICI ȘTEFAN
COȘA ANCA MIHAELA
IACOVENCO MIHAELA MONICA
IVANOVICI BOGDAN
POPĂESCU SILVIU-CRISTIAN
TĂUTU ANDRA-RALUCA
UNGUREANU OCTAVIAN
VASVARY VICTORIA
Prezentare candidați Consiliul național
ALBA
ARAD
ARGEȘ
BACĂU-NEAMȚ
BIHOR
BRAȘOV–COVASNA-HARGHITA
BUCUREȘTI
DOBROGEA
DUNĂREA DE JOS
HUNEDOARA
IAȘI
MUNTENIA SUD-EST
MUNTENIA VEST
MUREȘ
NORD-EST
NORD-VEST
OLTENIA
PRAHOVA
SATU MARE
SIBIU-VÂLCEA
TIMIȘ
TRANSILVANIA
Prezentare candidați Comisia națională de disciplină
BOGDAN MARIANA
CIURARIU EMILIAN SORIN
DORNESCU ANA-KARYNA
GABOR CRISTIAN
IDICEANU-MATHE DAN
ILIE LILIANA
ION MARIAN LIVIU
IUGAN FLORENTINA
KOVACS ANGELA
LOTREANU MONICA
MĂLDĂRESCU SILVIA
MEIȚĂ VASILE
NICULESCU SVETLANA
POPESCU TOADER
RUGESCU RĂZVAN
RUSU ANCA-OANA
TĂNASE IULIANA-NICOLETA
ȚIBULEAC MIRCEA
VASVARY VICTORIA
Prezentare candidați Comisia națională de cenzori
AL-BASTHAWI MOHAMMAD
IATAGAN IULIA
PAȘOL ALEXANDRU
STAN MARIAN
